Pregătiri pentru Ziua Armatei

• publicat la: 17 October 2013
Pregătiri pentru Ziua Armatei

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef a participat în cursul zilei de miercuri, 16 octombrie la Carei la Monumentul Ostaşului Român la o informare privind starea lucrărilor efectuate pentru recondiţionarea obiectivului. La această informare au mai fost prezenţi prefectul judeţului Satu Mare Eugeniu Avram, primarul municipiului Carei Eugen Kovacs, directorul adjunct al Muzeului Judeţean Satu Mare Radu Ardelean şi Col. Daniel Chiminiţ comandantul Garnizoanei Satu Mare.

Monumentul Ostaşului Român din Carei a fost preluat în patrimoniul Muzeului Judeţean de sub juristicţia Primariei municipiului Carei la începutul lunii septembrie 2013, iar imediat după au şi început lucrările de reabilitare.

Directorul adjunct al Muzeului Judeţean Satu Mare Radu Ardelean a prezentat faptul că până în prezent monumentul a fost tratat cu substanţe biocide pentru a îndepărta materia organică, a fost curăţat chimic şi mecanic, iar în momentul de faţă se aplică un tratament de hidrofobizare pentru a împiedica înfiltrarea apei.

Pentru pregătirea zilei de 25 octombrie – Ziua Armatei Române cei prezenţi au decis rărirea şi toaletarea arbuştilor de tuia care reduc vizibilitatea monumentului. Manifestări dedicate Zilei Armatei Române vor avea loc în data de 25 octombrie atât la Carei, cât şi la Satu Mare desfăşurându-se conform protocolului care prevede citirea ordinului ministrului apărării naţionale, oficierea serviciului religios, evidenţierea monumentelor semnificative ale existenţei Armatei României, depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori şi defilarea trupelor participante.

Programul complet şi persoanele participante la eveniment vor fi anunţate în cel mai scurt timp.

 

comentarii

de Horia Mărieș la 17 October 2013 - 10:43

Am citit diverse versiuni (care uneori se contrazic) privind desfășurarea evenimentelor care au avut loc în Carei în ziua de 25 octombrie 1944.

Apelez respectuos pe această cale la istorii locali cunoscuți mie din presă, ca de exemplu la dr. Némethi János, la prof. Ioan Ciarnău, la domnii Hágó Nándor și Romát Sándor, ba chiar și la sătmărenii dr. Viorel Câmpeanu și la dr. Ioan Viman, ți îi rog să se pună de acord și să redacteze istoria EXACTĂ, rezultată numai din documente a acelor evenimente și să le facă publice.

Le place unora și/sau le displace altora, dar ziua de 25 octombrie 1944 este, cred eu, una importantă în istoria orașului și sunt de părere că toată lumea este foarte interesată să cunoască adevărul și numai adevărul.

Le mulțumesc cu anticipatie și le voi fi recunoscător.

de careian la 17 October 2013 - 21:14

iar trebuie sa vina stef ca sa puna capat la grosolaniile si teroarea lui jenica ce se viseaza grof!
dejaba au spus consilierii ca sa se taie tuia la 1m si sa se poate vedea si monumentul de la drum ca datornicu nu si nu si/ mai si planteaza brazi in jur la monument ca sa se acopere de tot cand vor creste….mare snapan cel cu datoriile in coada!!!!

de pentru joltica copy paste la 18 October 2013 - 20:35

ba joltica visezi ca esti eminescu amu????da nu mai aveti voi ceva iro pacolo prin historie ..ca ai ajuns sa te samanezi eminescu????mare borfas mai esti daca crezi ca mai este cineva mai bolund ca tine care sa instige paici cu tat alea vorbe si scrisuri….ia hai valea..sau i pus lacatu la videke comunist a securistului????

de ioan ciarnău la 23 October 2013 - 23:05

Domnule Horea Mărieş! Din mesajul dumneavoastră am înţeles că aţi fost contactat de D-na Camelia Cădaru-Molnar. Am parcurs întregul dvs. dialog, care consider că a fost unul corect şi decent. Tocmai de aceea, pentru edificarea dvvs. vă răspund următoarele:
- Dna Camelia Cădaru nu minte atunci când susţine că deţine o un anumit număr de documente, care e bine să fie văzute. Nu vreau să intru în amănunte decât într-o conversaţie tet-a-tet, pe care mi-ar plăcea să o avem, dacă tot veniţi pe la Carei în luna noiembrie, când sper să treceţi şi pe la Dindeşti.
- Mihai Cădaru, Dumnezeu să-l ierte, a fost un mare sufletist şi un foarte bun patriot. Animat de dorinţa de a fi folositor istoriei locale, a mers pe urmele eroilor căzuţi la Tiream, a originii lor şi a luat legătura cu majoritatea familiilor, încă în viaţă, a acestora. În anul 1980, cu ocazia aniversării a 35 de ani de la terminarrea războiului, a organizat o manifestaţie la Monumentul Eroilor din Carei, la care au participat şi unele dintre acele rudenii. A fost ceva măre, într-adevăr.
- Mihai Cădaru a reuşit să intre în legătură şi cu gen.Ion Botea
- Ştiu despre ce este vorba. Merită văzute. Însă pentru alcătuirea cărţii mele ULTIMA BRAZDĂ mi-au trebuit mult mai multe documente, în special de arhivă militară, etc, Mai multe la Dindeşti sau la Carei,cum veţi dori.
La revedere şi să auzim numai de bine.

de Horia Mărieș la 24 October 2013 - 06:02

Domnului profesor Ioan Ciarnău.

Vă mulțumesc mult fiindcă mi-ați scris. Îmi pare bine să aud lucruri bune despre domnul Mihai Cădaru.
În ce privește documentele care au fost deținute de dânsul și de povestea lor veche sau cea actuală, acum când sunt în posesia fiicei dânsuluinpromit să discutăm cu ocazia proximei mele treceri prin Carei, când, cu îngăduința Dvs.,,o să fac tot posibilul ca să vă vizitez din nou la Dindești. Promit. O să Vă dau de știre din timp.

Părerea mea umilă este că locul Dvs este (foarte) în față la evenimentele ce vor avea loc în curând la Carei precum și la simpozionul ce va fi organizat pe această temă de către Centrul Cultural al Primăriei Municipiului. Carei. Sper să fiți prezent acolo și să vă văd în fotografiile ce vor fi publicate în presa locală.
http://www.buletindecarei.ro/2013/10/conform-traditieiministrul-apararii-sarbatoreste-ziua-armatei-la-carei.html

Vă doresc multă sănătate, putere de muncă și numai bine. Sărutări de mâini distinsei Doamne Ciarnău.

de un careian la 24 October 2013 - 12:51

indolenta primariei carei nu are margini mai ales cand este vorba de sarbatori sau monumente romanesti.
au fost taiati copaci falnici in parc si prin cartiere si in oras dar tuia care acopera monumentul sunt udati ca nu cumva sa se usuce si sa se vada impresionantul monument.
ba mai mult unde se usuca cate un tuia repede se planteaza altul la loc.
sa va uitati va rog cum in jurul monumentului au fost plantati recent numai brazi ca peste cativa ani sa acopere toata panorama monumentului.
rusine udemereului din carei si celor doi primari!

Lasati un comentariu