Prezenţe importante la Cupa Eliberării la tenis de masă de la Carei

• publicat la: 20 October 2013
Prezenţe importante la Cupa Eliberării la tenis de masă de la Carei

Venerabilul antrenor al naţionalei feminine de tenis de masă, Viorel Filimon,a onorat cu prezenţa sa competiţia Cupa Eliberării  din municipiul  Carei. 

În acest sfârșit de săptămână Clubul Tapo Carei a fost gazda unui turneu de tenis de masă, „Cupa Eliberării”, care a adunat la start echipele ACS Dumbrăvița(TM),CSS  Zalău, CSS Odorheiul Secuiesc (2 echipe),CSS  Cluj Napoca, Salonta, Nyirbator (Ungaria) și  bineînțeles CS Tapo Carei. Oaspeții au fost cazați la internatul Liceului Tehnologic „Simion Bărnuțiu” din municipiu.

Potrivit antrenorului Mircea Podobă,organizatorul principal,această competitie vine in sprijinul celor ce vor fi prezenţi săptămâna viitoare la Buzău,la Campionatul Naţional.

“Acest concurs va fi un test de verificare pentru cei care vom participa la Buzău,la Campionatul Naţional”.

Antrenată de Nicoleta Husar, echipa timișoreană i-a avut în componență pe Badea, Moldovan, Tănasă și Steopan. Din echipa sălăjeană au făcut parte Mărcuţ, Pop, Iosif ,sub bagheta antrenorului Mureșan Augustin.

Gyorgy Istvan antrenează două echipe din Odorheiul Secuiesc, prima formată din tenismenii Jenei, Vieru, Vetesi și Bandi, iar cea de-a doua compusă din Kalo, Karacsony, Gereb, Mozer. Echipa clujeană, antrenată de Curea Radu, a făcut deplasarea la Carei cu Afrasinei, Pop, Tigara. Tenismenii din  Salonta, antrenor Sift Vasile, au avut un lot format din Koronya, Berceli, Adam. Oaspeții din Nyirbator-Ungaria s-au prezentat cu echipa formată din Vadan, Tolgyes, Virag, antrenați de Cseko Sandor.

După meciuri viu disputate, câştigătorii trofeului au fost sportivii de la Odorheiu- Secuiesc.

Locul secund a fost ocupat de ACS Dumbrăviţa iar careienii au urcat pe a treia treaptă a podiumului.

Aflat în trecere prin Carei, antrenorul lotului național de fete, Viorel Filimon a deschis şi uşa sălii de sport TAPO Carei pentru scurt timp,declarând pentru Buletin de Carei următoarele:

De curând s-a încheiat la Bistriţa Cupa României la juniori și seniori. Împreună cu juniorul constănţean Cristian  Pletea vom participa la un cantonament de pregătire la Otocek în Slovenia, unde vom întâlni sportivi de performanță din toată lumea. Sportivii din Carei au jucat bine întotdeauna la cadeți și minicadeți.Datorita lipsei de  sprijin financiar nu pot să facă o echipă mare,de primă ligă  deşi  cei mici sunt  în continuu progres.”

Antrenorul echipei de argint de la Cupa Eliberării,Nicoleta Husar, a făcut un efort deosebit,venind la Carei direct de la Bistrita,de la Cupa României,de unde a venit cu tolba plină de medalii.Elevele sale au făcut-o să uite de oboseală  prin rezultatele obtinute:un loc I prin Mihaela Dospina şi un loc II prin Adina Diaconu,la senioare.

Mă bucur că am ajuns la Carei  si am reusit să avem o comportare frumoasă la acest  turneu de pregătire am putea spune.Apreciez munca depusă de inimosul antrenor Mircea Podobă care indrumă atâţia copii cu potential din acest oraş.Ar fi binevenită o susţinere pentru acest club care are atâţia copii talentati.In timp ar putea fi inscrisă in eşaloanele superioare.Noi,la Dumbrăvita suntem sustinuti de Primărie care  asigură salariile a doi antrenori şi al  fetelor legitimate,sportive de superligă”.

Un “obisnuit al casei”,antrenorul Gyorgy Istan de la Odorheiu Secuiesc  revine mereu cu drag la Carei.La această competitie a venit cu două echipe si a mentionat câteva cuvinte pentru Buletin de Carei:

Acest concurs e foarte bun si folositor  in acest sistem de 8 echipe.E un test inainte de competitia de la Buzău unde ne vom reintâlni.Noi,la Odorhei, suntem sustinuti de Consiliul Judetean şi de Consiliul Local dar avem şi sponsori.

Dincolo de rezultatele pe care le va păstra statistica acestui sport, echipa Tapo Carei (antrenori Mircea Podoba și Botyan Geza)  formată din Szabo, Szilagyi și Papp  a avut o comportare meritorie având în vedere că au obtinut un loc III şi merită felicitările noastre.

redactia

comentarii

de gratian boros la 24 October 2013 - 18:41

Felicitari Mircea si bafta cu copiii la Nationale!

Lasati un comentariu