1 decembrie la Alba Iulia și Chișinău: lampioane, focuri de artificii și concerte

• publicat la: 27 noiembrie 2013
1 decembrie la Alba Iulia și Chișinău: lampioane, focuri de artificii și concerte

95 de lampioane vor fi lansate de Ziua Națională a României concomitent în două capitale ale Unirii de la 1918: Alba Iulia și Chișinău.

Platforma Civică Acțiunea 2012, o coaliție de organizații nonguvernamentale unioniste, va desfășura în parteneriat cu autoritățile locale două momente dedicate tricolorului și Basarabiei, incluse în programul oficial al sărbătorii de la Alba Iulia. Pe lângă înălțarea lampioanelor, cu denumirea,,Uniți sub tricolor” va avea loc o defilare cu steaguri tricolore de mari dimensiuni. Totodată, tradiționalul concert de muzică populară va încânta publicul sub genericul,,Dorul Basarabiei”.

Pentru prima dată, și la Chișinău vor avea loc evenimente festive pe parcursul întregii zile de 1 decembrie: depunere de flori, activități sportive, concert, și focuri de artificii. Evenimentul central al sărbătorii Marii Uniri îl reprezintă crearea unuilanț uman sub forma unei uriașe hore în jurul Guvernului.

,,Sărbătorim Unirea pregătind Reîntregirea. Nu trebuie să uităm în această zi că Basarabia, parte din trupul țării, lipsește, însă prin fiecare acțiunea organizată, o aducem mai aproape de casă. Ne bucură faptul că anul acesta am reușit să organizăm la Chișinău un program similar cu cel de la Alba Iulia”, a declarat Mihai Nicolae, co-președintele Platformei Civice Acțiunea 2012.

Potrivit unui sondaj de opinie efectuat în luna septembrie, românii consideră Unirea de la 1918 drept cel mai important eveniment petrecut vreodată în istoria națională.

 

Platforma Civică Acţiunea 2012       

Lasati un comentariu