Acţiuni de control la bancomate

• publicat la: 27 November 2013
Acţiuni de control la bancomate

Poliţiştii Compartimentului Sisteme de Securitate, din cadrul Poliţiei Municipiului Satu Mare au efectuat luni, 25 noiembrie a.c., mai multe controale la diferite societăţi comerciale şi unităţi bancare pentru a verifica modul în care sunt respectate normele legale privind paza bunurilor şi protecţia persoanelor.

Au fost verificate în mod prioritar bancomatele, A.T.M.-urile aparţinând unităţilor bancare,  urmărindu-se ca acestea să fie supravegheate cu sisteme video, prevăzute cu senzori de şoc şi fixate în pardoseală, iar unitatea să fie asigurată cu mijloace tehnice de alarmare împotriva efracţiei sau cu pază umană. A fost acordată o atenţie deosebită bancomatelor amplasate în afara sediilor unităţilor bancare, locaţii în care supravegherea devine mai anevoioasă şi creşte riscul comiterii unor infracţiuni.

De asemenea, au fost verificaţi mai mulţi agenţi de intervenţie din cadrul societăţilor specializate în pază, urmărindu-se ca aceştia să deţină atestate profesionale, să fie dotaţi cu uniformă de serviciu, ecusoane de identificare şi mijloace de autoapărare.

Asemenea acţiuni ale poliţiştilor de siguranţă publică vor continua pentru ca fiecare unitate să respecte măsurile legale privind paza bunurilor deţinute şi protecţia persoanelor, evitând astfel să cadă victima infractorilor.

Lasati un comentariu