Acțiuni pentru combaterea infracționalității silvice

• publicat la: 1 noiembrie 2013
Acțiuni pentru combaterea infracționalității silvice

 La Satu Mare polițiștii continuă acțiunile menite a combate și preveni tăierile ilegale și furtul de material lemnos, joi, 31 octombrie a.c., acționând pe această linie Secțiile de Poliție Rurală Tășnad și  Beltiug. Astfel, în urma verificărilor efectuate de polițiști, persoanele suspectate de comiterea unor asemenea infracțiuni silvice sunt anchetate în cadrul unor dosare penale.

Este și cazul a doi sătmăreni, Alin R. și Daniel M. cercetați de polițiștii Postului de Poliție Acâș pentru comiterea infracțiunii de furt de arbori, cei doi bărbați fiind suspectați că au tăiat și sustras din pădurea Săcășeni, 5 arbori de esență cer, pe care i-au transportat apoi la domiciliul unei localnice din Unimăt. Prejudiciul cauzat se ridică la suma de 1.000 lei.           

Și polițiștii Postului de Poliție Socond au început urmărirea penală față de Ghiță A., de 54 de ani și Gheorghe I., de 50 de ani, pentru comiterea infracțiunii de tăiere fără drept de arbori. Cei doi suspecți au tăiat, fără îndeplinirea procedurilor legale, 50 de arbori de pe un teren cu suprafața de 0,40 ha, aflat în proprietatea unuia dintre ei, situat pe raza localității Stâna, în afara fondului forestier.

           

comentarii

de intrebare la 1 noiembrie 2013 - 18:23

Pe cand asemenea actiuni in Parcul Dendrologic din Carei si pe Str. 1 Decembrie 1918? Poate se vor extinde si pe alte strazi unde s-au mai taiat copaci. Noi nu avem nevoie de aer curat?

Lasati un comentariu