Alimente cu puteri vindecatoare

• publicat la: 15 noiembrie 2013
Alimente cu puteri vindecatoare

Un mod de viata sanatos si eficient se tine pe termen lung, nu doar aleatoriu, realizand totodata ca alimentatia si miscarea fizica sunt interdepedente. Cu totii am aflat despre multe alimente integrale nutritive, care sunt bogate in nutrienti sanatosi, menite sa ne protejeze principalele organe.

Printre acestea, au fost identificate cateva alimente care pot ajuta la vindecarea anumitor afectiuni, subliniaza Times of India. Aceste alimente au efecte curative multiple, cum ar fi lupta impotriva cancerului, reducerea nivelului de colesterol si protectia oferita impotriva unor boli  precum cele de inima.

Kiwi

Aceste minunate fructe contin un nivel ridicat de vitamina C, sunt bogate in potasiu, si au mai multe fibre comparativ cu merele si bananele.

Gratie fitonutrientilor prezenti in kiwi, sunt extrem de bune pentru persoanele care au boli de inima, cancer sau orice afectiune respiratorie.

Avand proprietati naturale anticoagulante, ajuta foarte mult la scaderea colesterolului rau, cat si a tensiunii arteriale. Se recomanda consumul a doua fructe pe zi, de indata ce sunt taiate, deoarece contin enzime care-si pierd anumite proprietati o data ce sunt expuse la aer.

Ciresele

Ciresele reprezinta o sursa importanta de antioxidanti si vitamine, cat si de fibre importante. Cu un indice glicemic de doar 22, se pot consuma zilnic in sezon.

Fasolea

Fasolea este, de asemenea, bogata in vitamine, minerale si nutrienti. Are un indice glicemic scazut, care ajuta la reglarea nivelului de zahar din sange si productia de insulina. Fasolea este recunoscuta printre alimentele miraculoase, livrand o cantitate mare de antioxidanti organismului.

Imbogatita cu potasiu, magneziu, vitamina B1, B2 si vitamina K, este o mare sursa de omega 3. Se recomanda un minimum de doua portii de fasole pe saptamana.

Spanacul

Spanacul este o sursa bogata de fibre, vitamina A si C, impreuna cu acidul folic. Spanacul este ideal in lupta cu constipatia, datorita fibrelor pe care le contine. De asemenea, este fantastic pentru pastrarea tractului digestiv sanatos.

Pe langa aceasta, este cunoscut ca protector impotriva bolilor de inima, celor de ochi, cancer de prostata si de san, datorita proprietatilor sale anti-inflamatorii.
Si, sa nu uitam, abunda in vitamina K, care ajuta la fortificarea oaselor. Ar fi de dorit sa consumam cel putin 400 de grame de spanac o data la doua saptamani.

Morcovii

Morcovii, bogati in antioxidanti, reprezinta o doza excelenta de vitamine. Sunt recunoscuti prin faptul ca imbunatatesc vederea si ajuta la mentinerea unei valori normale a tensiunii arteriale. Bogati in carotenoide, morcovii reduc riscul de boli de ochi si de aparitie a cancerului la san.

Consumul unui singur morcov pe zi poate ajuta la stimularea sistemului imunitar, la buna functionare a colonului, cat si la sanatatea urechii. Morcovii sunt buni de consum in stare cruda sau usor fierti, mai ales daca au fost cultivati in mod traditional.

Lasati un comentariu