Campanie împotriva traficului de copii

• publicat la: 7 noiembrie 2013
Campanie împotriva traficului de copii

În contextul creşterii incidenţei fenomenului traficului de copii în rândul societăţii româneşti, Directia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare a lansat în perioada 1 noiembrie -19 noiembrie 2013, în judeţul Satu Mare, Campania „Împreună putem crea schimbarea” privind prevenirea şi combaterea  traficului de copii.

Campania se derulează în urma invitaţiei lansate Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Satu Mare de către, „Fiice-Romania”- organizaţie neguvernamentală a profesioniştilor în educaţie şi în asistenţă socială, care apară drepturile copiilor, în special ale celor aflaţi în dificultate, membră a Federaţiei Internaţionale a Comunităţii Educative, organizaţie cu statut consultativ UNESCO, ECOSOC şi Consiliul Europei  de a se alătura Campaniei Internaţionale intitulată: „ 19 Zile de activism în scopul prevenirii abuzului şi violenţei faţă de copii şi tineri”.

Scopul implementării unei astfel de campanii la nivel naţional este justificat de necesitatea conştientizării copiilor şi tinerilor cu privire la gravitatea şi consecinţele pe care fenomenul traficului de copii îl poate avea asupra celor care devin victime ale acestuia, dar şi asupra societăţii în ansamblul său.

Cu această ocazie s-a dat startul campaniei  prin intermediul căreia sunt realizate activităţi de informare a copiilor şi tinerilor din localităţile: Certeze- Şcoala cu clasele I-VIII, Botiz- Şcoala cu clasele I-VIII Botiz, Carei- Şcoala cu clasele I-VIII Carei, Liceul Teoretic Carei, Municipiul Satu Mare-Liceul de arte „Aurel Pop” Satu Mare  cu privire la această problematică.

Scopul final al acestor demersuri fiind acela de informare a copiilor si tinerilor, dar şi pentru a-i determina să aibă o implicare mai activă a membrilor comunităţii în prevenirea şi combaterea traficului de copii. 

Lasati un comentariu