Cuţite dacice descoperite în Sălaj

• publicat la: 1 November 2013
Cuţite dacice descoperite în Sălaj

Descoperirea unor cuţite curbe în judeţul Sălaj, în diferite contexte arheologice, oferă ocazia de a propune stabilirea unor repere privind rolul acestui tip de artefact în cadrul fenomenului militar şi religios din cadrul Daciei preromane.
Considerate frecvent piese de inventar comun, cuţitele au fost tratate periferic în cadrul cercetărilor arheologice, fiind foarte rar discutate în detaliu, în condiţiile în care se constată o prezenţă vizibilă a cuţitelor curbe încă de la începutul Hallstatt-ului, în arealul geografic dacic, în diferite contexte arheologice, apariţia lor, în forma curbată cu un singur tăiş, fiind pusă în legătură cu pătrunderea sciţilor, îndeosebi pentru zona centrală a Transilvaniei.
Dualitatea armă-unealtă, foarte veche în cazul cuţitelor, face necesară o scurtă analiză funcţională pentru a putea delimita cât mai clar cu putinţă locul ocupat de aceste piese în uzul militar sau practic. Astfel, în ceea ce priveşte cuţitele curbe în spaţiul dac, trebuie delimitată semnificaţia termenului de cuţit şi văzut în ce măsură poate fi identificată o latură marţială a utilizării sale. Demersul este necesar pentru a putea distinge, din numărul mare de astfel de artefacte descoperite, pe acelea care ar fi putut să aibe vreo funcţionalitate militară sau religioasă şi care, prin natura lor, se deosebesc funcţional de uneltele cu uz practic.
Cuţitul desemnează un instrument tăios, format dintr-o lamă metalică şi dintr-un mâner cu dimensiuni în general mici. Pentru aşa-zisele cuţite de luptă, dimensiunile par să se situeze undeva între 15-25 cm, cele care depăşesc această lungime putând fi considerate pumnale. Singură, dimensiunea, nu poate fi o constantă care să delimiteze fără echivoc destinaţia militară a unor astfel de piese, ci ea trebuie pusă în relaţie cu contextul arheologic, poate identifica utilizarea cuţitului dacă nu în uzul strict militar, cel puţin în dotarea unor războinici.

Utilitatea unei astfel de arme în arsenalul unui luptător rezidă nu atât din calităţile tehnice pe care un cuţit le putea avea în acţiunile combative, modeste dacă ţinem seama de dimensiunile mici comparativ cu celelalte arme tăioase, ci din aria largă de utilizări practice pe care le putea avea. Fără a neglija eventuala lor folosire în luptă, ca arme secundare, caracteristicile cuţitelor le recomandă mai degrabă pentru uzul în cadrul vieţii cotidiene dusă de războinici, fie că vorbim de procurarea şi pregătirea hranei, fie de diverse activităţi care necesitau acţiuni de tăiere/cioplire sau chiar la vânătoare. Aceste posibilităţi de utilizare, deloc improbabile, fac din cuţite nu numai un accesoriu deosebit de util, ci şi unul a cărui eficacitate o putem doar intui, folosindu-ne de modele teoretice. Aparenta banalizare a acestora trebuie privită dintr-un unghi aparte, dacă ţinem seama de faptul că multe din ele aveau şanţuri de scurgere a sângelui sau incizii pe lamă, cu nimic mai prejos, ca şi complexitate, ca cele de pe lamele pumnalelor de tip sica. Aceste caracteristici pot construi ipoteza conform căreia cuţitele erau utilizate şi în unele aspecte legate de cult şi sacrificii, dar poate fi luată în calcul şi o probabilă personalizare a lor. În unele cazuri cuţitele par să înlocuiască sau să suplinească pumnalele, fiind prezente în depuneri funerare, fie singure, fie în asociere cu vârfuri de lănci.
Restrângând aria pieselor ce pot fi considerate arme, putem creiona o anume standardizare a formei, care este una robustă, cu un profil triunghiular, lama scurtă şi lată, cu o limbă de mâner de asemenea triunghiulară. Plăselele nu s-au păstrat în nici unul din cazurile cercetate, ceea ce obligă la concluzia că erau realizate din materiale perisabile, cel mai probabil lemn, dar şi os sau corn, iar prinderea se făcea cu nituri de metal.
Prezenţa acestor arme în morminte de luptători poate fi surprinsă începând cu secolul VIII a.Chr., imediat după cristalizarea etnosului trac, în mormintele descoperite la Balta Verde şi Gogoşu. Păstrate fragmentar, arcuite mai mult sau mai puţin, ele au fost plasate, cu o oarecare rezervă, în rândul uneltelor. Inventarul funerar specific, compus din săbii, pumnale, vârfuri de lance şi săgeţi, arată însă că e puţin probabil să fi fost simple unelte depuse în mormântul unui luptător. Cuţitul cu alură robustă apare în mormintele de incineraţie ale necropolei de la Ferigile, unde s-au descoperit mai multe astfel de piese.

O tehnică mai elaborată în producerea acestor cuţite apare odată cu pătrunderea, la nord de Dunăre, a unor grupuri de războinici sudici aparţinând grupului Padea-Panagjurski Kolonii, aşa cum este cazul mormântului descoperit la Ajmana (Serbia), considerat de factură scordiscă, dar care prezintă elemente comune cu inventarul funerar specific grupului Padea. Cuţitul descoperit în acest context, realizat din fier, prezintă pe lamă un şanţ de scurgere a sângelui, un rând de poansoane triunghiulare alternante şi un semn în formă de asterisc, probabil un simbol solar. Astfel de decoruri se întâlnesc mai rar pe cuţite, dar ele diferenţiază cuţitele folosite de luptători de cele comune. Un alt exemplu provine din judeţul Hunedoara, din punctul „Grădina castelului – Platou”, şi a făcut parte din inventarul unui mormânt de incineraţie, la fel ca şi cele de la Poiana-Tecuci. Dispersia pieselor pe întreg arealul dacic poate fi invocată ca argument pentru o omogenitate a formei, şi implicit a funcţionalităţii şi utilizării cuţitelor, instrumente cu o largă utilitate în fond.
Acestor analogii le corespund, din punct de vedere morfologic, şi trei cuţite descoperite în judeţul Sălaj, primul ieşind la iveală cu ocazia săpăturilor de salvare efectuate în anul 1984 pe dealul Măgura Moigradului. Piesa, ajunsă în patrimoniul Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău (nr.inv. C.C. 623/1984), se încadrează tipologic în categoria cuţitelor robuste, are lungimea totală de 21 cm, o curbură elegantă şi mânerul rupt în vechime. Descoperit în caseta 5/1984, între gropi rituale (?), datarea propusă cuprinde secolele I a.Chr. – I p.Chr.
Săpăturile din anul 2002 au surprins numeroase elemente antropice neolitice, dacice şi medievale. Într-una din gropile de epocă dacică (S1/2002), cu un probabil caracter ritualic, a fost descoperit un cuţit curbat cu lungimea de 21 cm. Piesa, aflată tot în evidenţele muzeului sălăjean (nr.inv. C.C. 3404/2004) are o lamă cu o curbură mai puţin accentuată şi a fost descoperită împreună cu un vârf de metal, probabil de suliţă. Secolul I a.Chr. este nivelul cronologic în care se încadrează acest cuţit.
Un al treilea cuţit, cel mai interesant din punct de vedere morfologic, provine de la Şimleu-Observator şi a fost descoperit într-o locuinţă datată în secolul I a.Chr., cu ocazia săpăturilor efectuate în anul 2002. Păstrat în acelaşi muzeu cu numărul de inventar C.C. 238/2004, el este mai robust decât precedentele, având lungimea lamei de 23 cm, iar lăţimea de 6 cm. Cuţitul are incizat pe lamă un şanţ de scurgere a sângelui puternic profilat, caracteristici ce îl apropie de pumnale.
Asocierea dintre aceste cuţite cu gropile rituale, prezenţa şanţului de scurgere a sângelui, analogiile cu piese similare descoperite în contexte funerare, cum este cazul celor de la Ferigile, Ajmana sau Hunedoara, întăresc ipoteza conform căreia aceste cuţite erau mai mult decât simple unelte domestice, dualitatea armă-unealtă fiind înlocuită cu o dualitate armă-instrument de cult.
Cele trei piese completează repertoriul de cuţite descoperite în Dacia preromană.

sursa adevaruldespredaci.ro

comentarii

de Dada la 4 April 2014 - 14:28

Sursa materialului este http://www.enciclopedia-dacica.ro și nu pagina tulburaților

Lasati un comentariu