“Descentralizarea va da o lovitură mortală capacităţii de ocrotire a patrimoniului cultural naţional”

• publicat la: 17 November 2013
“Descentralizarea va da o lovitură mortală capacităţii de ocrotire a patrimoniului cultural naţional”

Procesul de descentralizare stârnește îngrijorarea în rândul unor specialiști. Comitetul Naţional Român ICOMO, parte a ICOMOS -organizaţie de expertiză a UNESCO, a trimis  o scrisoare adresată ministrului Culturii Daniel Barbu, în care reclamă unele pericole pe care le-ar aduce descentralizarea. Redăm integral conţinutul scrisorii.

“Domnule Ministru,
Comitetul Naţional Român ICOMOS, constituit exclusiv din specialişti în domeniul patrimoniului construit, parte a ICOMOS -organizaţie de expertiză a UNESCO prevăzută în textul Convenţiei Patrimoniului Mondial UNESCO – a luat cunoştinţă cu îngrijorare de felul în care este gândită trecerea atribuţiilor Direcţiilor de cultură la Consiliile Judeţene în cadrul procesului de descentralizare iniţiat de Guvernul României, proces ce face obiectul unui proiect de lege aflat pe masa executivului în vederea asumării răspunderii. În cursul zilei de 13.11.2013 în cadrul Consiliului Director al ICOMOS România am analizat propunerile de descentralizare în domeniul patrimoniului anunţate pe siteul MDRAP şi de către domnul Ministru Liviu Nicolae Dragnea. Am constatat că, în forma în care este proiectată, descentralizarea în domeniul patrimoniului va da în fapt o lovitură mortală capacităţii de ocrotire a patrimoniului cultural naţional de către Statul Român, ca stat naţional şi unitar.
Nu este o afirmaţie bombastică, o explicăm în cele ce urmează: Având în vedere numărul redus de funcţionari calificaţi şi de specialişti şi experţi implicaţi în activitatea de avizare şi decizie în protejarea patrimoniului cultural, din2 care doar un număr încă şi mai redus se găsesc în provincie, preluarea atribuţiilor MC va însemna de fapt o deprofesionalizare şi dezorganizare a activităţii de
avizare, fără măcar a permite fundamentarea obiectivă a soluţiilor tehnice prin mecanisme de supervizare ştiinţifică.
Mai trebuie să spunem că numărul specialiştilor pe patrimoniul construit din direcţiile de cultură actuale este în medie de 1,6 ? Și că expertiza supravieţuieşte doar parţial în Comisiile Zonale, şi ele văduvite de specialişti după ultima reorganizare?
În condiţiile libertăţii de mişcare şi ale unei predictibile deschideri a frontierelor urmare a accesării în spaţiul Schengen ce va facilita transportul fără control la frontieră al bunurilor culturale, se va produce un nou val de hemoragie patrimonială, şi nu se vor putea găsi la nivel local nici instrumentele potrivite şi nici expertiza ştiinţifică necesară pentru a stopa acest fenomen. Legea 182/2000 va deveni inaplicabilă, făcând Statul Român responsabil de încălcarea prevederilor Convenției UNESCO de la Paris din 1970, referitoare la prevenirea și interzicerea transferului ilicit de bunuri culturale.
În condiţiile în care responsabililor direcţiilor de cultură ce se vor afla în subordinea Consiliilor judeţene nu li se prevede nici obligativitatea unui profil profesional din domeniul patrimoniului şi nici un mecanism de protecţie în faţa presiunilor politice
locale, puținii specialiști și funcționari determinați să apere patrimoniul cultural vor pleca din structurile direcțiilor județene în maximum jumătate de an, fiind înlocuiți de cei mai „maleabili” sau neprofesionişti. În acest sens vă rugăm să notaţi că
intenţia este mai mult decât evidentă în propunerea legislativă în care se spune că directorii noilor Direcţii vor fi numiţi prin Hotărâre a Consiliilor Judeţene iar propunerile de numire vor fi făcute de către preşedinţii acestora.
Refacerea lanţului de subordonare administrativă, ce pare să fie singurul scop clar al propunerii de descentralizare în cultură, este obţinută cu preţul unor distorsionări totale ale sensului protejării patrimoniului. Astfel, după cum se poate desprinde din
mai multe articole ale propunerii legislative împărţirea monumentelor în clase valorice (A – naţională şi internaţională şi B – locală) va fi subordonată împărţirii pe criteriul naturii proprietăţii – publice sau private – ceea ce contravine radical însăşi
ideii de patrimoniu cultural ale cărui valori nu depind de tipul de proprietate.
În condiţiile în care din lipsă de personal în aparatul central, Ministerul Culturii nu-şi va mai putea îndeplini misiunea de monitorizare, inspecţie şi control, astăzi realizată în principal prin personalul Direcţiilor de cultură din judeţe, va fi imposibil
controlul aplicării corecte a legii şi aplicarea unitară a normelor şi metodologiilor.
Proiectul legii descentralizării nu vorbeşte despre rolul viitor al comisiilor zonale ale monumentelor istorice, în schimb goleşte de conţinut real activitatea Comisiei 3 Naţionale a Monumentelor Istorice, for ştiinţific fundamental pe care s-a bazat protejarea monumentelor istorice incepând cu 1892.
În condiţiile nerespectării de către autorităţile administraţiei publice locale a obligaţiilor ce decurg din convenţii internaţionale asumate de câtre Statul Român (Convenţia de la Haga – 1954, Convenţia de la Paris – 1970, Convenţia Patrimoniului Mondial – 1972, Convenţia Consiliului Europei de la Granada – 1985, Convenţia Consiliului Europei de la La Valetta – 1992 etc.) se poate ajunge la marginalizarea ţării noastre pe planul dialogului intercultural şi chiar la sancţionarea României.
Nu trebuie să fii expert pentru a sesiza că în forma prevederilor actuale acestea vor genera:
1. Un conflict de interese la nivel local în cadrul procesului de avizare şi autorizare, având ca victimă patrimoniul construit
2. Un risc real de neglijare a protejării patrimoniului cultural fie al minorităţilor culturale, fie al comunităţilor româneşti în regiunile în care acele comunităţi s-ar afla în minoritate
3. Un pericol real pentru soarta patrimoniului cultural mobil, al cărui transfer peste graniţă se va rezolva pe plan local fără o implicare a Ministerului Culturii, ce va deveni, atât pentru patrimoniul mobil cât şi pentru cel imobil (arhitectural sau arheologic) doar un „acar Păun” şi un simplu spectator la procese pe care nici nu le va controla şi nici nu le va mai putea influenţa.
Ne punem întrebarea dacă, în raport cu responsabilitatea pentru patrimoniul său şi cultura sa, România mai este un stat în care sintagma de patrimoniu cultural naţional mai are şi o semnificaţie administrativă.
Primul Ministru se plângea zilele trecute ca operele lui Brâncuşi nu mai sunt în ţară. Ministerul Culturii şi Guvernul României cheltuie sume importante pentru recuperarea comorilor antice ale dacilor. În loc să se întărească, pe model european, mecanismele ce şi-au probat doar o parţială eficienţă, actualul proiect legislativ promovează un mecanism administativ ce va stârni perplexitatea Europei şi consternarea UNESCO.
Din cele pe care le cunoaştem nu există în Europa nici un stat in care avizarea intervenţiilor asupra monumentelor istorice precum şi responsabilitatea pentru deplasarea bunurilor culturale să fie atributul administraţiei publice locale.
În Franţa descentralizarea s-a concretizat prin deconcentrarea la Prefecturile de regiune, în chiar Anglia cea liberală English Heritage, pendinte de Departamentul pentru Tineret, Cultura si Sport din Guvernului Majestăţii Sale, stabileşte avizul pentru intervenţii. Italia, pe care o admirăm pentru grija sa pentru patrimoniul 4 arhitectural şi vestigiile arheologice, realizează avizarea intervenţiilor la monumente istorice prin Supraintendenţe regionale ce ţin de Ministerul bunurilor şi activităţilor culturale.
Ţările nordice, ori cele din centrul Europei, Bulgaria, Grecia, ţările din fosta Iugoslavie, Polonia cea mult lăudată pentru regionalizare, nici una dintre aceste ţări nu are un sistem în care autoritatea centrală de protecţie a patrimoniului să nu dispună de capacitate deplină de avizare.
Stimate domnule Ministru,
Suntem dispuşi să argumentăm chiar în mai amănunt de ce actualul proiect este calea sigură câtre dezastru în domeniul patrimoniului. Credem însă că o discuţie raţională, fără pripeală, cu beneficiul expertizei şi al experienţei specialiştilor, poate
să arate şi unde pot autorităţile administraţiei publice locale să aibă un rol crescut în ifdentificarea, ocrotirea şi punerea în valoare a bogăţiilor culturale de pe teritoriul pe care îl administrează. Din acest punct de vedere, prevederile Legii cadru a
descentralizării nr. 195 – 2006 sunt cu mult mai înţelepte: înainte de a stabili cum se face descentralizarea, urmând prevederile acestei legi, era de parcurs etapa unui studiu de impact, cea a unei evaluări a capacităţilor administraţiilor locale şi
cea a testării printr-un proiect pilot.
Vă rugăm deci să fiţi purtătorul acestui mesaj către colegii Dumneavoastră din cabinet şi Primul Ministru şi sperăm să-i convingeţi că nici un guvern, nici chiar în numele abstact al descentralizării, nu-şi poate asuma răspunderea de a „felia” cultura naţională şi a dezorganiza şi aşa firavul domeniu strategic pentru identitatea naţională: administrarea protecţiei patrimoniului cultural.
Rămânem în acest sens deschişi spre consultare, cu bună credinţă şi cu expertiza internaţională de care dispune ICOMOS.

Conf.dr.arh. Sergiu NISTOR
Preşedintele ICOMOS România”

cotidianul.ro

Lasati un comentariu