Jandarmii sătmăreni, din nou în mijlocul copiilor

• publicat la: 21 November 2013
Jandarmii sătmăreni, din nou în mijlocul copiilor

Miercuri, 20 noiembrie a.c. cu începere de la ora 12.00 , slt. Herman Ioan şi plt adj. Bujor Cîmpeanu, ambii din cadrul Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale au desfăşurat  activităţi preventiv informative în cadrul campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor”! la Şcoala Gimnazială Avram Iancu, la solicitarea domnului profesor,  preot Gheorghe Sălăgean.

            Jandarmii au prezentat copiilor de clasa a VI-a, a VII-a şi a VIII-a,  misiunile pe care Jandarmeria le îndeplineşte pentru siguranţa şi în folosul cetăţenilor.

            Jandarmii le-au vorbit copiilor pe înţelesul lor despre rolul, importanţa şi locul Jandarmeriei în cadrul forţelor de ordine publică. Totodată a fost evidenţiată preocuparea instituţiei pentru asigurarea unui climat de normalitate pentru elevi şi cadre didactice.

            De asemenea, elevii au fost informaţi referitor la  faptele de violenţă, la formele acesteia, fiind aduse în discuţie faptele de natură penală  şi contravenţională cel mai frecvent întâlnite în cadrul instituţiilor de învăţământ.

 Copiii au fost provocaţi să identifice acte şi forme de violenţă în jurul lor, acasă, la şcoală, pe drumul spre şcoală, în cercurile de prieteni, pe net sau la televizor.

Elevii au primit materiale informative din partea jandarmilor, au vizionat filmuleţe de prezentare a misiunilor Jandarmeriei,  au adresat o multitudine de întrebări jandarmilor, iar la final au fost invitaţi să participe la concursul tematic ce se organizează de I.J.J. Satu Mare. In cadrul acestui concurs elevii sunt invitaţi în care să se exprime în scris asupra  misunilor Jandarmeriei sau  asupra aşteptărilor pe care le au de la jandarmi.

Elevii de gimnaziu îşi vor putea exprima în scris trăirile, dar şi problemele care îi frământă vis-a-vis de violenţă şi discriminare. Termenul limită de depunere al lucrărilor este data de 22 noiembrie 2013. In cadrul concursului vor fi premiaţi câte 3 copii din fiecare clasă a ciclului primar şi cel gimnazial şi 3 şcoli-cele mai implicate. Totodată vor fi motivaţi 5 coordonatori de proiecte şi 5 cadre didactice implicate.

La  primele 3 şcoli, cele mai implicate în acest concurs, Jandarmeria Satu Mare va desfăşura un spectaculos exerciţiu demonstrativ.

            Elevii au fost receptivi la cele prezentate şi au avut posbilitatea să participe interactiv la activitatea jandarmilor şi să-şi formuleze opiniile asupra aspectelor prezentate.

            În acest fel, autorităţile, şcoala şi familia îşi conturează o imagine concretă asupra felului în care se desfăşoară viaţa reală a elevilor şi vor şti care sunt măsurile pe care trebuie să le ia, conjugat, pentru diminuarea fenomenelor de violenţă şi discriminare, precum şi a infracţionalităţii.

 

Lasati un comentariu