Peste 11.000 de copii de şcoală primară fac cursuri de educaţie financiară
Aproape 11.500 de copii cu vârste cuprinse între opt şi zece ani (din clasele a III-a şi a IV-a) au în programa de studii, începând cu acest an şcolar, o disciplină opţională intitulată „Educaţie financiară“, menită să îi ajute pe elevi să înveţe să facă economii şi să aprecieze valoarea banilor încă de mici.
Ce este numerarul sau bancomatul, cum se calculează rata dobânzii unui credit bancar, care sunt modalităţile de economisire a banilor, dar şi cine sunt personalităţile de pe bancnotele de un leu sau de cinci lei sunt doar câteva dintre noţiunile cu care ar trebui să rămână elevii după ce vor învăţa, timp de o oră pe săptămână, lecţiile de educaţie financiară. Modulul opţional de educaţie financiară a fost aprobat pentru anul şcolar 2013/2014, printr-un ordin emis de ministrul educaţiei naţionale. În cadrul acestui proiect, beneficiarii „direcţi“ vor fi 11.500 de elevi şi 500 de profesori din toată ţara, care au optat până în prezent pentru acest opţional.
Proiectul de introducere a educaţiei financiare încă din şcoala primară este o iniţiativă a Ligiei Georgescu-Goloşoiu, consilier în Direcţia Patrimoniu şi Investiţii din cadrul Băncii Naţionale a României, care este şi autoarea a trei cărţi care vor fi folosite în cadrul orelor de la clasă: manualul de educaţie financiară, caietul elevului şi ghidul învăţătorului (elaborat împreună cu două învăţătoare care au folosit aceste manuale în anii precedenţi).
Banca Naţională, finanţator al proiectului, cumpără manualele, care vor fi distribuite gratuit în şcoli, iar angajaţii din direcţiile regionale ale băncii vor facilita contactul învăţătorilor cu şefii de sucursale bancare (având în vedere că în cadrul acestui opţional este recomandată şi o vizită la bancă). Tot în cadrul acestui proiect a fost realizată şi o revistă de promovare a educaţiei financiare, care este distribuită în bănci şi în inspectoratele şcolare.
„Scopul final este ca elevii să înveţe să fie mai responsabili şi mai atenţi la cum folosesc banii, să pună valoare pe economisire, este de fapt vorba de o schimbare de mentalitate“, a mai spus Ligia Goloşoiu.
In anul şcolar 2011/2012, în învăţământul primar erau înscrişi aproximativ 870.000 de elevi, potrivit datelor de la Institutul Naţional de Statistică.
sursa zf.ro