„Trei lacrimi. Povara amintirilor ce vor veni” .Lansare de carte

• publicat la: 18 November 2013
„Trei lacrimi. Povara amintirilor ce vor veni” .Lansare de carte

Recentul volum al Corinei Petrescu „Trei lacrimi. Povara amintirilor ce vor veni” anunță încă din titlu. o catapultare grațioasă, într-o zonă nedefinită a netrăitelor trăiri. Poezia este îmbibată într-un sentimentalism difuz care pendulează între nostalgie și reverie, dar nu trece niciodată în sfera exacerbărilor.

Cuvântul capătă, ca și la postmoderniști, corporalitate: „cuvintele se agață de hârtie,/ buruieni de care nu mai poți să scapi”. (Neliniște poematică) sau: „un niciun cuvânt care ne înlocuiește vocea/Pentru tot restul vieții.” (Cântec mut) ori „și cuvintele nerostite și gesturile neduse până la capăt” (După – amiază cu scrumieră).

Negația – ridicată cândva la rang de principiu estetic de către Nichita Stănescu – este cea care umple la Corina Petrescu vidul dintre cuvinte. Trecutul și prezentul sunt amanetate unui viitor distopic, iar sentimentul este un soi de coloană vertebrală, sau mai degrabă un axis – mundi în jurul căruia se formează imaginile poetice.

Notația fulgurantă surprinde realele calități ale unei poete care stăpânește cu siguranță și calm instrumentele liriice. Metaforele sunt extrem de sugestive: „cântec de lebădă rănită” (în după-amiaza cu scrimieră), și „furtuna din aripile lor se scutură/Peste tine, a mângâiere.”

Poeziile sunt inegale ca expresie, cele cu rimă se apropie mai degrabă de un registru clasic, dar fără îndoială cele mai reușite se situează în arealul exprimării libere, neîncorsetate în nicio regulă versificatoare.

Chipurile realității sunt transgresate atent într-o realitate paralelă și poeta, asemeni gâtului clepsidrei cerne lumea reală într-una imaginară, fiind conștientă că numai aceasta poate fi a ei, șterge convențiile și devine ea însăși parte oarecare al uui întreg mereu visat.

Singurătățile poetei au o dureroasă tandrețe: „ne agățăm singurătatea/În cuvintele ce curg” (Refren)

Când preaplinul amenință să îi înece stâncile oarbe ale singurătății, poeta face apel la reperele sale existențiale: părinți, copii, cărora le este pavăză, dar care la rândul lor se constituie în elemente peremptorii ale sensului.

Resemnarea, sora amară a deziluziei, este fin simulată în imagini proteice: Dezbrăcat/De noapte/ de strigăt/ de sclavie,/ acest poem/ nu va avea puterea/ de a rămâne/ decât/ pe hârtie”. (Soartă)

Poezia uneori este retorică, dar interogațiile nu așteaptă niciun răspuns. Este clar că e un simplu joc prin care poeta vorbește cu sine însăși și tot acest demers este asemeni unui sfredel care zămislește tuneluri în roca moale a unui suflet distorsionat.

În întregul lor, poeziile acestea îți dau sentimentul că autoarea a găsit într-o zi, absolut întâmplător, un ciob de stea pe care, de câte ori îl duce la ochi, vede ca printr-un ochean întors, lumea în irizări hieratice.

Cu bună știință poeta refuză mundanul și ocluziile existențiale agreste. Ea își sublimează trăirile într-un univers numai al ei pe care-l decorează cu o grație feminină inconfundabilă.

Alături de regretata Iulia Olar, Corina Petrescu este una din vocile adevărate ale liricii feminine sătmărene.

Avem în față o carte scrisă cu multă intuiție lirică, iar câteva dintre poezii sunt cu adevărat memorabile.

Lansarea cărții „Trei lacrimi. Povara amintirilor ce vor veni”, de Corina Petrescu, apărută la editura Citadela, Satu Mare, 2013, va avea loc, joi, 21 noiembrie ora 15.00, la Biblioteca Județeană.

sursa jurnaluldesatumare.ro

Lasati un comentariu