“Părinte” de profesie reţinut pentru delapidare

• publicat la: 12 December 2013
“Părinte” de profesie reţinut pentru delapidare

Poliţiştii de Investigaţii Criminale din Tăşnad, au reţinut miercuri, 11 decembrie un bărbat de 42 de ani, suspectat de comiterea infracţiunilor de delapidare şi gestiune frauduloasă.

Dan C. era administrator al unei case de tip familial din Tăşnad şi, profitând de această calitate, şi-a însuşit timp de aproape 2 ani, sumele de bani virate lunar pentru copiii asistaţi social, cu titlu de alocaţie, de către Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială Satu Mare.

Suspectul era desemnat prin hotărâre judecătorească şi reprezentat legal cu drepturi şi obligaţii părinteşti pentru cei 8 copii, însă acesta nu s-a comportat ca un părinte, folosind doar în interes personal cei peste 15.000 lei, ce s-ar fi cuvenit copiilor.

Mai mult, după ce a primit şi lemnele ce urmau să fie folosite la încălzirea clădirii pe timp de iarnă, administratorul, având complicitatea unui alt suspect în acest caz, Cornel I., a vândut 7,8 mc de material lemnos, în valoare de aproape 2.000 lei.

Dan C. se află acum în Arestul Inspectoratului, urmând a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunilor de delapidare şi gestiune frauduloasă.

Lasati un comentariu