Reabilitări de drumuri judeţene.Proiectul APASERV în pericol

• publicat la: 9 decembrie 2013
Reabilitări de drumuri judeţene.Proiectul APASERV în pericol

Consiliul Judetean Satu Mare a sustinut luni, 9 decembrie sedinţă extraordinară in care s-au aprobat proiecte privind reabilitarea a trei drumuri judetene importante, ce vor fi finantate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, prin Programul National de Dezvoltare Locala.

Totodata s-a rectificat bugetul general consolidat al Judetului Satu Mare pe anul 2013. Astfel, se va reabilita drumul ce face legătura între Tăşnad si Carei, făcând un ocol pe la Dindesti- Andrid si ajungând până la Cămin, – Lucăceni, precum si de drumul care incepe la Tăşnad si iese la Gelu, după ce trece prin Craidorolt si Terebesti.

Datorită realizării acestor proiecte se va facilita accesul sătmărenilor spre viitoare Autostrada Transilvania. De asemenea se va reabilita si drumul ce trece pe la Homoroade. Lungimea totală a drumurilor judeţene cuprinse în cele proiecte este de aproximativ 120 km şi, potrivit estimărilor vicepreşedintelui Consiliului Judeţean, Rudolf Riedl, valoarea lucrărilor va fi cam de 300 milioane de lei.

De asemenea presedintele Consiliului Judetean Satu Mare, Adrian Stef a declarat că a convocat o sedinta ADI- APA cu primarii membri în Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitar㠄Apă”,, pentru a –i informa pe acestia cu privire la stadiul proiectului ce consta in reabilitarea si extinderea retelelor de apa si canalizare din judet. Proiectul ce valoareaza 102 milioane de euro, are intârzieri foarte mari in implementare si exista riscul de a pierde unele tronsoane, ce fac parte din proiect. Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat că în luna ianuarie se va face o evaluare generală, de către ADI „Apă”, a stadiului în care se află proiectul, urmând ca membrii acesteia, adică primarii localităţilor implicate, să decidă măsurile necesare în această privinţă.

sursa tv1 samtel

Lasati un comentariu