Ziua Naţională a României sărbătorită la Carei

• publicat la: 1 December 2013
Ziua Naţională a României sărbătorită la Carei

Numărul careienilor care au luat parte la ceremoniile ocazionate de Ziua Naţională a României a fost invers proporţional cu numărul de steaguri împrăştiate de Primărie prin oraş.

Dacă administraţia careieană a scos de la naftalină doar 24 de steguleţe tricolore pentru întregul oraş,şi asta după ce preşedintele Consiliului Judeţean,Adrian Ştef a luat legătura cu primarul Kovacs,pe platoul din faţa Monumentului  Ostaşului Român s-au adunat sute de localnici pentru a asista  la momentele dedicate Zilei de 1 Decembrie.

Bogdan Gerogescu,directorul Direcţiei de Cultură  a dat citire unui material legat de aniversarea a 95 de ani de la Marea Unire.

Pentru noi românii, anul 1918 a fost un an providențial. a 27 martie 1918, Basarabia – lacrima neamului românesc – revenea la Patria mamă.La 28 noiembrie 1918 era rândul Bucovinei, pentru ca la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia să se realizeze unul dintre visele seculare ale națiunii române, desăvârșirea statului național unitar român,prin unirea Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului cu România.Alba-Iulia, mândrul oraș transilvan, mai fusese martor al unor evenimente de seamă ale istoriei și culturii române. Aici realizase Mihai Viteazu la 21 octombrie 1599 prima unire politică a celor trei țări românești. Tot aici a apărut la 20 ianuarie 1648 Noul testament de la Bălgrad al mitropolitului Simion Ștefan. La Alba-Iulia au suferit martiriul, la 28 februarie 1785, Horea și Cloșca. Și tot aici vor fi încoronați la 15 octombrie 1922 Regele Ferdinand și regina Maria ca primii suverani ai României”.

Un sobor de preoţi a oficiat un Te Deum iar apoi elevii Aurora Ciută şi  Dănuţ Coşarcă au recitat poezii cu tematică adecvată momentului.

Au depus coroane Primăria Carei,Asociaţia Veteranilor,unităţi din cadrul MAI,Asociaţia Refugiaţilor,PNL Carei,PSD Carei,UDMR Carei,FDG Carei,PDL Carei si Asociaţia Unirea Carei.

PNL Carei

PSD Carei

UDMR

FDG

PDL

Unirea

Nici în acest an primăria nu e oferit nici un protocol cu ocazia Zilei Naţionale.

Daniela Ciută

comentarii

de xxxx la 2 December 2013 - 00:30

Nici în acest an primăria nu e oferit nici un protocol cu ocazia Zilei Naţionale.
????????????

de lucinda la 2 December 2013 - 07:43

ce seamana autorul cu un numar de masina covacista……

de Horia Mărieș la 2 December 2013 - 08:32

@lucinda la 2 December 2013 – 07:43

Dacă este cine cred eu, @xxxx la 2 December 2013 – 00:30 (alias J.P.) este un domn foarte de treabă, n-are nici un fel de treabă cu mașinile covaciste și postează uneori și multe chestii drăguțe, chiar dacă nu sunt ale lui, ca de exemplu:

“Fiu-meu: “Tată, de 1 decembrie e voie să-mi pun o dorință? Că aș vrea ca țara noastră să fie la fel de frumoasă ca Viena”.

Am râs un pic, da’ numa’n gând – când mai crește o să îi spun adevărul: a fost odată când țara lui… Completează tu restul, mulțam și la mulți ani faini – de la noi, doi oameni din Transilvania :)

Are însă un spirit critic foarte dezvoltat.

de nelutu la 2 December 2013 - 09:13

JP are si spirit critic si servici da asta covacistu nu semneaza condica numa in antecamera lui jeno

de J.P. la 2 December 2013 - 09:24

@ Horia Mărieș
Bună ziua Domnule Horia. Nu am fost eu xxxx.
Dar am postat la mine linkul, este public. Da, spiritul critic mă face să mă întreb, așa, pe mine însumi, dacă protocolul, sarmalele sau fasolea cu cârnați sunt cele mai importante elemente ale unei sărbători. Asta mai ales că tocmai vedeam la careva post TV îmbulzeala pentru două sarmale și un pahar de țuică. Personal, consider că aceste ”mese festive” dăunează imaginii unei sărbători, scade demnitatea solamnitatea unei astfel de ocazii. Dar, mă repet, este o părere personală și nu mă deranjează deloc dacă cineva nu este de acord cu mine.
O zi frumoasă să aveți

de Iancsi la 2 December 2013 - 09:36

dupa ce a primit telefonul de la stef kovaci a trimis pe ceva csiskas sa arunce ceva steaguri prin oras da mai mult a pus altele decat cu tricolorul.
nu merita sa bagati in seama pe primar ca nici pentru unguri nu face mai mult numai daca sunt la el in gasca si daca aduc la el banii la jeb.
asa vorbeste cu noi copii lui de parca am fi slugile lor si fotbalistu injura mereu la noi asa ca nu numai romanii sunt calcati in picioare de acesti doi nemernici! pe mine nu intereseaza ce partid pune primaru numai sa fie om si sa arate ce a facut pana acum nu atunci cand vine la primarie si poate sa baga mana in banii de la oras!!!

de Horia Mărieș la 2 December 2013 - 10:52

@J.P.

Eu v-am dat dreptate. Sunt de acord cu Dvs.

de roman din carei la 2 December 2013 - 11:22

sarmalele si carnatii cu fasole sunt bucate traditionale romanesti si fac parte din meniul fiecarei sarbatori asa ca nu va mai sclifositi pe aici.
astept sa scrieti despre protocoalele date de primarul udemerist dar cu usile inchise pentru ca sunt pe bani publici si numai pentru etnicii maghiari sositi la diverse evenimente.
pana nu a fost deschisa oficial cantina sociala acolo a fost organizat in campania din noiembrie anul trecut masa pentru kelemen hunor si nu ati fost deranjati ca e pe banii orasului la cantina saracilor!
la lansarea carti cu vinul de la castel curgea vinul la zecile de invitati tot pe bani publici si nu ati mai scris nici jolti si nici careii mari despre asta!
poate ne spuneti cat este factura platita de primarie pentru balul strugurilor an de an?
cu ce e mai bum vinul care curge garla decat sarmalele si carnatii???

de Careianca la 2 December 2013 - 13:40

Felicitari celor doi elevi :Aurora Ciuta si Dan Cosarca,pentru frumoasele poezii recitate cu ocazia Zilei Nationale.Poeziile alese au avut o semnificatie aparte,iar interpretarea a fost de nota 10.Felicitari !

de gaspar la 2 December 2013 - 15:23

toate astea face primaru ca sa ne certam ungurii cu romanii si sa nu bagam de seama ca ce face el cu banii de la fondurile europene si cu firmele pe care aduce din marghita si livada care lucra pt ei si copii lor.
uitati bine ca nici magyarii nu duc mai buna viata ca romanii in carei doar acei care sunt aproape de primari si soptesc la ei la ureche.
au si politie de gardieni unde au pius de sef pe cineva fara sa stie bine sa scrie dar stie sa sopteste cine unde merge si ce vorbeste si cu cine vorbeste!

de Horia Mărieș la 2 December 2013 - 16:54

@de roman din carei la 2 December 2013 – 11:22

Eu sunt cel căruia i vă adresați? Eu sunt cel care se sclifosește pe aici? Fiți mai explicit.
Nu de alta, dar ar fi bine să știu.

de piscoltu la 7 December 2013 - 10:04

tulipanufotbalist are in fisa postului cumpararea de cadouri de mikulas din saatumare????
ce mai descarca ieri fotzista la greu in centru din alta masina pachetelele…oare a primit si bon de casa pe ele?????daca se pricepe la cumparaturi in parcare mai bine lasati omu sa faca ce place la el si sa nu mai injure angajatii prin primarie!

de csacsumicsa la 7 December 2013 - 12:29

saracii maghiari trebuie sa suporte toate criticile din cauza celor doi sefi care incita la ura si discriminare ca sa nu se bage de seama toate smenuielile lor dupa care apar casele si terenurile in conturile familiilor lor…..amaritii unguri si romani o duc la fel de greu si fac naveta prin alte locuri si ei isi baga ginerii si dulceturile pe posturi gras platite….pista bacsi nu are nimic de a face cu lipsa drapelului ca pe el il intereseaza sa aiba salar bun si poata sa bea un sprit cu ghita

de pacat la 7 December 2013 - 12:47

iar au reinoit baietii din consiliu alianta psd udmr si nici nu spuneti nimik aici!
nu degeaba au afaceri impreuna asa ca ce sa mai asteptam noi muritorii de rand.
si la castel de 25 octombrie numai govor cu jeno au fost cu ministrul dusa ca pe stef au uitat sa il cheme si acum umbla la el dupa posturi!

de tulipanul la 7 December 2013 - 14:55

flacara violet depune coroane doar in campanie electorala?

de un roman la 7 December 2013 - 15:30

Pentru ,,pacat”,cred ca aveti perfecta dreptate fac oamenii compromisuri politice de 23 de ani incoace intr-o veselie fara nicio remuscare…Se impart functii,locuri de munca,imobile si terenuri(prin retrocedari dubioase)se accepta ,,cetatenii la kg “si toate astea pentru a-si tine de scaune si de aliante care le aduc profituri financiare si de alte tipuri…Ii doare pe ei fix in partea dorsala de viitorul acestei tari si de nivelul de trai al oamenilor de rand…

de ZSOLTI la 15 December 2013 - 05:21

ideea că 1 Decembrie este Ziua Marii Unirii poate fi considerată cel puţin o forţare a istoriei. Este, pentru a încerca o comparaţie aproximativă, ca situaţia în care oricare dintre noi ne-am hotărî să ne mutăm la un prieten. De bună seamă că mutarea nu va putea fi considerată înfăptuită decât în momentul în care prietenul acceptă să ne primească.

de ZSOLTI la 15 December 2013 - 05:37

De ce va sperie adevarul? De ce oamenii, din ce in ce mai mult, ajung sa fuga de adevar si sa se piarda in minciuna?
De ce oamenii, in incercarea lor de a obtine ceea ce vor, se folosesc de minciuna, cum mai pot ei sa se bucure de ceea ce au obtinut prin frauda. Cum se face ca oamenii au ajuns sa isi doreasca lucruri care nu le sunt propri

de Horia Mărieș la 15 December 2013 - 06:39

@ZSOLTI la 15 December 2013 – 05:21 = Copy & Paste

de bikaver la 15 December 2013 - 09:17

joltica copypaste de pe voxpublica si cine a mai preluat de acolo……mare suparare la el ca nu stie sa scrie la el din putul la gandire..nu trebe prea tare suparat ca nic seful lui nu poate mai mult si trebe sa aduce pe altii sa scrie

de emil la 15 December 2013 - 10:29

zsoli 05:21

Printre cele emanate de golul dureros dintre urechile tale se mai rătăcește și câte ceva adevarat. Asa e, intre luarea hotărârii și transformarea ei în realitate, adică pana când devine efectiva, trece un timp, care poate fi mai lung sau mai scurt. Cu hotărârea de la 1 Decembrie 1918 a romanilor ardeleni s-a întâmplat la fel, adică pana sa devina efectiva au mai trecut aproape 5 luni, in care statul ungar -prin guvernele sale de la Karoly pana la comuniștii lui Garbai si Kun- a ocupat in continuare, pana la sfârșitul lunii aprilie 1919, teritoriul care la Alba Iulia se hotărâse sa se integreze statului roman. A fost nevoie ca armata romana sa-i scoată prin lupta pe ocupanții ilegali/nelegitimi din Ardeal. Atunci, în aprilie 1919, și-au pierdut nădragii pe podul Satmarului, de frica romanului, vitejii unguri și secui din armata bolșevicilor lui Kun Bela.
Dar forțare a istoriei poate fi numai în golul dureros dintre urechile ungaristilor, pentru ca, la 1 decembrie 1918 s-a luat hotărârea de unire cu Romania într-un mod legitim, prin reprezentanții aleși ai romanilor ardeleni, care, pentru ca reprezentau mai mult de 50% + 1 din populația teritoriului respectiv, aveau singurii dreptul sa ia hotărâri privitoare la viitorul provinciei. Ceilalți, etnici minoritari în Ardeal, puteau doar sa ia act de decizia majorității dar, indiferent dacă le convenea sau nu, nu aveau vreun cuvânt de spus în ceea ce privea viitorul provinciei. Asta ca sa fie clar cum stăteau lucrurile în mod democratic. Ca, după unirea cu Romania, etnicilor minoritari li se asigurau drepturi egale în viitorul stat roman conform constituției acestuia, este o alta discuție. Pe scurt, la 1 Decembrie 1918, majoritatea absoluta a locuitorilor Ardealului, prin reprezentanții săi aleși în cercurile electorale din Transilvania, a hotărât unirea cu Romania a teritoriului majoritar romanesc în cauza. Si fiindcă a fost ultima hotărâre de unire (după Basarabia și Bucovina)ea a însemnat și punctul final al procesului legitim de unificare a națiunii romane, printr-o hotărâre democratica, pașnică. Ca ungaristii nu au fost si nu sunt de acord cu ea, am o durere la distanta. Din punctul meu de vedere, eu as fi pus ziua națională a României pe 3 august, în amintirea intrării armatei romane în Budapesta, la 3 august 1919. Nu te întreb pe care din ele ai prefera-o, fiindcă știu ca pentru tine ambele sunt prilej de jale și doliu, ca și pentru mentorul tău spiritual tokos, descendentul horthycultorului miklos.

de emil la 15 December 2013 - 10:40

zsoli 05:37

De ce nu pui întrebarea asta ungaristilor, care din 1848 se complac in minciuna ungariei mari, Ungarie in care ungurii reprezentau abia aproape 40% din populație? Cum de nu înțeleg ei ca nu e democratic ca o minoritate etnica sa aibă pretenții de stăpânire și dominație peste un teritoriu în care majoritatea locuitorilor sunt de alte neamuri decât ungurii? De ce vor Slovacia, Croatia și Transilvania (inclusiv “Partium”) când acolo sunt majoritari respectiv slovacii, croații și romanii, nu ungurii?

de emil la 15 December 2013 - 10:43

erata la @zsoli 05:37
de ce nu pui întrebările astea

de Horia Mărieș la 15 December 2013 - 11:13

@emil

Ne pierdem vremea cu el. Insipidul nu cunoaște decât ctrl “c” urmat de ctrl “v”. N-are absolut nimic în căpățână. Tabula rasa. Sau este un idiot cu certificat, sau este un copchil de țâță.
Una din două.

de cocorioriolalala la 15 December 2013 - 17:57

ceea ce zici, domnule zsolti, nu se aplica, din pacate. iti scriu si de ce. romanii in ardeal sunt, cum a scris si emil, majoritari, deci ei decid. daca ei vor sa fim uniti la centrul civilizatiei si onoarei, a respectului si a fair-play-ului economic, nu avem decat sa fim perfect de acord. e alta problema faptul ca din randurile celor de dupa carpati au iesit niste oameni de o cinste si corectitudine far’ de seaman, cum ar fi iliescu, nastase, ponta, crin antonescu, basescu, udrea, blejnar, etc. noi, democratic trebuie sa fim de acord si cu ei, si cu actiunile intreprinse de ei. asta pentru 4 X 365 de zile. un an bisect apare in acel interval de 4 ani, si are 366 de zile. acea zi este demos+cratos. apoi, in restul 4 X 365, este basecratos, pontacratos si crincratos. si mai e demosprostos, care trebuie sa accepte democratic ca puterea nu e in mana lui.
deci nu sunt de acord din punct de vedere NATIONAL ca romanii din ardeal sa fie privati de dreptul si de sansa chiar, de a fi legati de fratii lor cumsecade de la sud si est de carpati. la fel, nu poti sa privezi romanii care au votat cu USL, acei 60-70%, si care de fapt vroiau jos basescu, sa se bucure acum de convietuirea pasnica si prieteneasca intre USL si basescu. nu e moral, domnule, sa opresti majoritatea!!

de emil la 15 December 2013 - 18:21

cocolino 17:57

Momentan, democrația este considerata a fi cel mai bun sistem, deci da, nu e moral sa oprești majoritatea. Sigur, majoritatea poate decide și prostii, de exemplu ca Soarele se învârte în jurul Pământului, dar asta este unul din dezavantajele sistemului democratic. Asa cum tot un dezavantaj al acestuia este sa permiți sa voteze cei fără școală sau cei fără avere sau cei fără cunoștințe de limba romana sau cei analfabeți sau……

de emil la 15 December 2013 - 18:46

Horia Mărieș 11:13

Exista și varianta injectării cu ungarina, drogul ce induce nostalgia după nagymagar(szamar)orszag adică după “reînmagazinare” (zice goagle, ca google.ro nu știe ungurește, numai pe google translate). Ca este idiot, sunt de acord, dar sa mai aibă titlul asta și cu certificat mi se pare exagerat!

de emil la 15 December 2013 - 18:50

Horia Mărieș

Ungarina cică ar exacerba simptomele trianonitei, sindromul ungarist apărut în 1920.

de cori la 15 December 2013 - 19:51

emil, imi zici si mie CINE considera democratia ca fiind cel mai bun sistem? ai auzit din gura multor oameni expresia “democratie prost inteleasa” ? e aia in care toti sunt de dreapta, toti sunt europeni, toti sunt cinstiti, toti au averi, dar tara e pe butuci. nu stiu, dar eu asa am auzit din batrani ca in comunismul odios al lui nea ceasca oamenii aveau frigiderul plin. si nu de dorinte.

dar sa revenim la nationalism. toata natiunea se declara sus si tare ca sunt nationalisti, ca tin la tara, dar de furat tara nu uita sa o fure (aproape) nici unul. poti sa tagaduiesti ca romanul este nationalist pana in maduva oaselor dar pana ajunge la stomacul propriu / garajul propriu / contul bancar propriu? au vrei sa credem ca pnl, psd si pdl si sustinatorii acestora, adica vreo 80-90% din popor sunt nationalismul intruchipat?

mai periculoasa ca ungarina cancerigena ar fi, conform cercetatorilor, tocmai uselita nationalista, acea malformatie a creierelor conform careia uselicii (particulele usl) ar apara tara si natiunea, si nu ar fura-o clamand ca sunt ultimii nationalisti pe pamant. cica se manifesta cu usoare accese de ipocrizie si de falsa bucurie de zilele nationale.

de mia la 15 December 2013 - 20:10

sa lasam povestile de adormit vigilenta si sa nu uitam ca avem primar cu datorii neplatite de 5 ani si cu accese de grandomanie tipic ceausistocomunista.cica la sedinta de final de an care se va tine la castel a dat de lucru la palmasi sa fie gata filmul oda/omagiu cu ce a dres prin oras.
asteptam si precizarile despre cat este partea leului pirlit si cat a sobolanului analfabet din proiectele cu fonduri europene!
congresele causiste erau nimic pe langa ce face presedintele udmr carei cu retinere pe salar pentru datoriile neplatite.
nici la premierea olimpicilor de la castel nu a fost pus steagul romanesc…. sa nu faca alergie primarul.

de Horia Mărieș la 15 December 2013 - 22:29

@de emil la 15 December 2013 – 18:46

Haoleu! Am greșat. Retrag expresia “idiot cu certificat”. Păstrez doar: “idiot”.

de emil la 15 December 2013 - 23:23

cocorii

Dacă pana și comuniștii au pretins ca democrația (socialista) e un sistem sănătos, de dorit, nu are rost sa ne întrebăm cine ce zice despre democrație, care sta la baza Europei unite de azi. Bine, dacă era democrație hitlerista sau mai ales horthysta, probabil ca nu m-ai mai fi întrebat despre democrație.

de tiptop la 16 December 2013 - 10:28

bine zis doamna mia dar ati uitat sa spuneti despre ce sume merg in buzunarele celor care fac filmul omagiu primarilor./mai rau ca pe vremea comunistilor cand nu mai stiau cum sa bata din palme la congresele PCRiste ;cine nu bate din palme si nu linge era parat la secretarii de partid si mustrat dar acum avem politia locala care se ocupa de urmarirea celor ce nu bat di palme pt cei doi primari; sa nu credeti ca numai cu urmarirea se ocupa politia locala…sunt bine antrenati si pentru cumparaturile stabilor din primarie mai ales in supermarketurile din satmar/

Raspunsuri

Lasati un comentariu