Thede Kahl – un mare savant îndrăgostit de România în vizită prin Carei

• publicat la: 6 January 2014
Thede Kahl – un mare savant îndrăgostit de România în vizită prin Carei

În primele zile ale acestui an prof. univ. dr. Thede Kahl de la Universitatea din Jena, Germania a fost oaspetele meleagurilor sătmărene. El a venit aici la invitația masterandului său, Răzvan Roșu pentru a face câteva cercetări etnologice în această parte a României.

Thede Kahl este o personalitate proeminentă a istoriografiei europene, cu toate că este relativ tânăr, fiind născut în anul 1971.

Este un foarte bun cunoscător al limbilor istoriei și tradițiilor sud- estul Europei, iar cartea sa, „Istoria aromânilor” (apărută în limba română la editura Tritonic în anul 2006) este un adevărat reper în studiul aromânilor din Peninsula Balcanică. El este cunoscător a douăsprezece limbi, printre care și limba română. În anul 1998 a organizat și condus o amplă anchetă privind aromânii, iar cartea scrisă cu acel prilej a constituit și teza sa de doctorat.

El a studiat geografia, slavistica, bizantologia și filologia neogreacă la universitățile din Hamburg, Koln, și Munster. În anul 2002 a avut ideea organizării la Viena a unui mare simpozion pe teme legate în exclusivitate de România.

Acest om de știință a făcut foarte mult pentru imaginea României declarând public că pentru el, „România este un paradis”.

Ca orice om de mare valoare și Thede Kahl este un om de o rară modestie, nu are nimic din scorțoșenia sfertodoctă a unor universitari de pe la noi, iar metodele sale de cercetare exced cu mult cadrul îngust al osificatelor proceduri științifice, complicate dar cu rezultate derizorii.

Thede Kahl are o viziune globală asupra lumii din sud- estul Europei, iar prin studiile sale încearcă să determine liniile care au dinamizat evoluția conglomeratului etnic și religios din această parte a Europei. Lucrările sale nu sunt doar simple constatări de teren ci adevărate sinteze capabile să profileze cât mai real portretul unei lumi care nu-și caută diversitatea prin unitate și tocmai de aceea enclavizările sunt cercetate cu acribie, dar și cu simpatie. În acest context, vizita sa în nord- vestul României capătă valențe interesante, iar rezultatele studiilor sale vor duce la o mai bună înțelegere a lumii în care trăim, văzută cu ochiul atent și exersat a unui cercetător care pornește în munca sa, înainte de toate cu empatie pentru universul căruia încearcă să-i descifreze rosturile și determinările identitare.

Domnule profesor sunteți cunoscut ca fiind unul dintre istoriografii cei mai pertinenți ai Europei de Sud- Est, aveți studii serioase despre aromâni, meglenoromâni, despre bulgari. Unde vedeți situată România în acest conglomerat de națiuni balcanice . Care este percepția dumneavoastră asupra elementului românesc în Balcani?

-  Depinde, dacă o luăm doar ca stat, România e prea la nord ca să spunem că e o țară balcanică. Dar dacă o luăm ca istorie, ca trecut, e totuși o ființă balcanică, cu o anume istorie. Cu aromânii, cu istro-românii, cu megleromânii, cu toată romanitatea care a existat, cred că facem o nedreptate dacă spunem că România nu e balcanică. Se zice de obicei, că e o nedreptate ca România să fie încadrată în Balcani, dar eu totuși cred că-i invers. Totuși e ceva frumos, eu mă ocup de cultură, de limbi, de lucruri frumoase, de istorie bogată și Balcanii sunt o zonă, poate cea mai bogată din Europa.  Deci Balcanii, pentru mine, înseamnă altceva.

Ați scris o carte esențială despre aromâni. După cum știți pentru noi , problema aromânilor a fost o chestiune sensibilă întotdeauna și există desigur mai multe accepții ale aromânilor. Aromâni ca și cultură separată, aromâna ca și dialect al limbii române. Spuneați undeva că aromânii sunt ceva distinct față de români. Dumneavoastră ce considerați, aromânii sunt un popor aparte sau doar sunt un fel de dialect?

- Mult mai izolat. Deci, eu personal, i-am cunoscut pe aromâni ca pe ceva aparte. Am cunoscut aromâni în Grecia. Pentru mine a fost un șoc când am ajuns pentru prima dată în lumea românească, să văd că românii se identifică cumva cu aromânii și spun că sunt frații noștri de la Sud. Mi-a fost absolut de neexplicat că aromânii sunt în Grecia, în Albania, știu și grecește și albaneză mai știu și un cuvânt aromânesc dar identificarea lor cu România este ceva foarte ciudat. Adică eu, ca și copil, apoi ca student i-am cunoscut pe aromânii de la sud. Nici n-am știut că sunt și în România. După aceea am avut o altă fază, am văzut cât de aproape este de limba română.

Ați făcut cercetări și în România, am înțeles că anul trecut ați fost în Țara Moților. Acum ați venit la Satu Mare, tot aici unde e o colonie de moți. Spuneați într-un interviu, în „Observatorul cultural” că România este un paradis.  Ce v-a surprins în cercetările dumneavoastră din România. Care a fost chestiunea cea mai neașteptată de care ați dat.

-  Neașteptat dar pozitiv, că totuși lumea este deschisă și statul permite destul de multe. Adică, o mentalitate puțin balcanică în ghilimele și în sensul negativ dacă doriți, noi suntem cei mai vechi, cei mai buni, etc. discuțiile care se fac în România despre minorități, despre limbi despre a fi altceva, sunt minunate. Îți poți permite aici foarte multe lucruri. Mult mai multe decât în Bulgaria, Albania, Grecia, Turcia, mult mai multe. Ceva cu care n-am fost învățat din Balcani. Și prin urmare, n-am fost atât de criticat chiar dacă sunt oameni care spun că eu sunt o dată, pro-grec, pro-rus, dar totuși critica agresivă nu există. Asta mi-a plăcut bineînțeles. Sunt niște zone care sunt atât de multiculturale încât aproape că nu mai există majoritate.

Și Satu Mare este un județ multicultural, unde avem o puternică minoritate maghiară, de 35% din populația județului, avem șvabi, ucraineni, rromi, slovaci Comparativ cu Occidentul, știm foarte bine că izolarea aceasta în care România a trăit vreme de aproape cinci decenii, printre foarte puținele efecte benefice a fost și acela că mare parte din tradițiile noastre oarecum s-au păstrat mai ales în zonele de munte. Cu cât mergi spre munte cu atât tradițiile sunt mai bine păstrate. Cum cobori spre câmpie lucrurile deja se schimbă. Cel puțin în zona noastră. Sunt foarte mulți care spun că tradițiile ar trebui abandonate și după cum bine știți, unii chiar militează pentru depășirea tradițiilor.

-Sunt excepții. Vreau să vă spun că în câteva locuri au fost populații izolate care au păstrat tradițiile foarte bine. Ca de exemplu, moții de aici. Eu, la câțiva vorbitori de limba română de aici, văd mai multe arhaisme decât la Mărișel, unde am fost anul trecut, și e o zonă de câmpie.

Eu de exemplu sunt născut aici, în Satu Mare și pentru noi moții coloniști care au venit aici sunt o chestie absolut exotică și acum. Am înțeles că Răzvan Roșu, este masterand la Universitatea din Jena și chiar a fost acolo cu un grup reprezentativ de moți. Răzvan s-a ocupat foarte mult, încă din copilărie chiar din adolescență. Chiar a scris o carte despre bunicul său, „Picu Condrii”. Din păcate, sunt foarte puțini oameni, mai ales tineri care să aibă încăpățânarea aceasta de a duce mai departe tradițiile. Ce ați văzut în județul nostru? Am înțeles că ați fost până acum la Carei.

-La Carei am fost până la castel. Dar bineînțeles moții m-au adus aici. Sunt pasionat în general de chestiunea asta de migrație, de păstrarea identității.  Și am venit să văd cum e adevărul. Adică nu numai moții mă interesează, în general v-am zis, regiunile polietnice mă fascinează. Dacă aici avem, de exemplu, niște sate de șvabi și sunt 30 de sate și numai două mai vorbesc germană, este interesant pentru mine să văd care sunt condițiile. De ce vorbesc maghiara, adică găsim în România maghiarizarea nemților și a românilor. Adică să fii în România și să te maghiarizezi!

Faptul că dumneavoastră vă ocupați de România într-o vreme în care nu este favorabilă imaginea României, mai ales în Europa datorită migrației acesteia excesive, sigur că este un fapt îmbucurător pentru noi, pentru că asta oarecum mai spală imaginea noastră de popor barbar și necivilizat care se promovează, mai ales în presa britanică, franceză. Comparația noastră cu țiganii și cu infracțiunea. Eu sunt convins că dumneavoastră ați văzut o altă imagine a acestei țări, nu tocmai cea infracțională.

- După părerea mea, cea mai mare minoritate nu sunt maghiarii, ci rromii. Și dacă mergem în Germania, Austria, Franța vedem că românul, bineînțeles, e omul cu pașaport românesc. E negru, omul cu mustață mare. La bulgari la fel, rromii au plecat primii. Și cea mai mare migrație a bulgarilor sunt rromii care ajung în Paris, în Berlin și nu mai știu unde. Și bineînțeles că ajung peste tot. Dacă cumpărăm un ghid turistic al României, al Bulgariei, pe copertă 100%  sigur va fi un rrom, nu va fi un român. Pe mine nu mă deranjează, nu mă doare atât de mult că zic totuși, e ceva reprezentativ. Sunt și ei oameni. Pe mine nu mă doare cum îl doare pe un om de acolo. Dar totuși înțeleg că-i o prostie. Trebuie schimbat. Și nu e imaginea realistă, asta mă deranjează.

A consemnat, Felician POP

Lasati un comentariu