75 de ani de la moartea preotului cărturar dr. FELICIAN BRAN

• publicat la: 11 February 2014
75 de ani de la moartea preotului cărturar dr. FELICIAN BRAN

În  data de 12 februarie comemorăm 75 de ani de la moartea preotului cărturar dr. FELICIAN BRAN (1864 – 1939),fost .

Vicariatul Carei a fost încă de la constituirea sa un focar de cultură pe aceste meleaguri. Au funcţionat aici George Marchiş, artizanul său, Toma Şorban sau Chiriac Barbul pentru a-i aminti doar pe cei mai cunoscuţi protopopi.

Printre aceşti preoţi – cărturari s-a numărat şi pr. Dr. Felician Bran, fiul preotului Petru Bran, un alt nume binecunoscut.Dr. Felician Bran s-a născut în 3 martie 1864 în Satu Mare, unde tatăl său era paroh-protopop. A urmat studiile gimnaziale şi liceale la Satu Mare, absolvind în 1882, din 1877 copiii familiei Bran rămânând orfani de ambii părinţi. Între 1883-1887 a urmat teologia la Seminarul Central din Budapesta, fiind hirotonit preot celib la terminarea studiilor.

În anul 1889 a primit dispensă de la efectuarea examenului prosinodal, deoarece în acelaşi an a obţinut şi titlul de doctor în teologie. A urmat şi cursuri la Academia de Drept Oradea între anii 1888-1889.

A fost protocolist, notar al exactoratului diecezan, examinator protosinodal la Episcopia greco-catolică orădeană, în acelaşi timp predând religia şi limba română la Liceul Premonstratens din Oradea.

În anul şcolar 1893/1894 a încercat să reînfiinţeze Societatea de leptură a tinerilor orădeni, desfiinţată de autorităţile vremii. Ajutat de elevul Alexandru Breban, viitorul canonic şi om politic, precum şi de Moise Neş, vicerectorul seminarului orădean, va reuşi pentru scurt timp reînchegarea asociaţiei tinereşti. Au editat chiar şi o revistă umoristică manuscrisă „Fluturele”. Nefiind aprobat statutul de autorităţile excesiv de vigilente, societatea a fost nevoită să se autodizolve.

După experienţa la catedra orădeană, a fost mutat ca paroh la Carei, unde a funcţionat de la sfârşitul anului 1896 până la ieşirea sa prematură la pensie din 1904. Aici va îndeplini şi funcţiile de asesor consistorial şi arhidiacon al părilor sătmărene, în această ultimă calitate a primit şi preşedinţia „Reuniunii învăţătorilor greco-catolici” din Arhidiaconatul Sătmarului ce avea sediul la Carei.

Nouă ani a petrecut la Oradea, în diferite funcţiuni, cari nu l-au cruţat deloc. Inteligent şi expeditiv cum era, lui i se încredinţau toate serviciile cari reclamă muncă şt râvnă Episcopia avea secretar oficia”, dar regretatul episcop Mihai Pavel, om cu mult simţ practic şi de o rară înţelepciune, îl avea pe Felician Bran ca pe cel mai intim al său. Intr’aceea ocupă şi catedra de limba română la liceul piariştilor din Oradea, frecventează cursurile Academiei de Drept de acolo, luând licenţa In anul 1895. In anul 1896 îşi ia avânt: e făcut protopop onorific, iar în toamnă e trimis vicar şi arhidiacon al părţilor sătmărene, la Carăi.”(Discurs ținut de dr. Nicolae Brînzeu cu prilejul înmormântării pr. dr. Felician Bran, Revista Unirea, nr. 9, Blaj din 4 martie 1939).

Activitatea intensă la Asociaţiunea „Astra” i-a  fost răsplătită cu alegerea sa în comitetul de conducere a despărţământului Sătmar-Ugocea încă de la înfiinţarea acestuia. Pr. Dr. Felician Bran s-a remarcat ca unul dintre cei mai buni cunoscători ai canoanelor orientale. Lucrările sale au fost foarte apreciate, pentru „Dreptul Canonic Oriental” (Lugoj, 1929) fiind chiar felicitat de către conducerea Institutului pentru Studii Orientale din Roma. A avut preocupări bibliografice, realizând în 1891 „Bibliografia ziarelor bisericeşti române”. În 1917 îl regăsim la Lugoj, ca profesor de teologie şi asesor consistorial al Episcopiei greco-catolice, având deja titlul de arhidiacon emerit.

A trecut la cele veşnice în 12 februarie 1939 în Lugoj.

Dacă totuşi au fost momente, în cari Felician Bran nu se mai găsea pe sine, dacă amurgul vieţii pe el ni I prezintă sub alt aspect decât epoca de ascensiune, cine dintre noi ar pretinde, că îşi poate asuma rolul de drept judecător, deslegător al enigmelor pe cari le prezintă viaţa? Şi ce mai importă in faţa eternităţii, decât inima înfrântă şi spiritul umilit? In privinţa aceasta, viaţa decedatului, in ultima ei perioadă ne dă cel mult perfect exemplu: Jertfă Iul Dumnezeu, spirit umilit, inimă înfrântă şi umilită Dumnezeu nu va urgisi...” (Discurs ținut de dr. Nicolae Brînzeu cu prilejul înmormântării pr. dr. Felician Bran, Revista Unirea, nr. 9, Blaj din 4 martie 1939).

Lasati un comentariu