Piatră de temelie la o nouă biserică

• publicat la: 9 februarie 2014
Piatră de temelie la o nouă biserică

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef alături de vicepreşedinteleMircea Govor au participat de slujba arhierească de la Catedrala Ortodoxă din Negreşti Oaş săvârşită de un sobor de preoţi în frunte cu Arhiereul Vicar al Maramureşului şi Sătmarului Prea Sfinţia Sa Iustin Sigheteanu. Cu această ocazie au fost hirotonisiţi un diacon şi un preot pentru a sluji in protopopiatul Negreştiului.

Tot duminică a avut loc punerea pietrei de temelie a biserici din Trip, comuna Bixad. Noua biserică va avea hramul „Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul şi Sfinţii Martiri Brâncoveni” preotul paroh fiind Pr. Petreţchi Adrian.

La cele doua evenimente au participat europarlamentarul Ovidiu Silaghi, prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram,preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, primarul oraşului Negreşti Oaş Aurelia Fedorca, primarul comunei Bixad Ioan Tătar, consilieri locali din comunele din împrejurimi şi numeroşi locuitori.

Lasati un comentariu