Poliţia informează…..

• publicat la: 2 February 2014
Poliţia informează…..

         Administratorul unui local din Ardud  a solicitat sprijinul poliţiştilor întrucât un tânăr  în timp ce se afla în local şi era sub influenţa băuturilor alcoolice a distrus un aparat de joc mecanic. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au stabilit că Daniel M.   de 25 de ani, aflându-se în starea menţionată anterior a lovit cu pumnul în ecranul unui joc mecanic tip Poker distrugându-l şi   provocând un prejudiciu de 4000 lei .

          Tânărul este cercetat pentru comiterea infracţiunii de distrugere .

                Mandate de executare a pedepsei puse în aplicare de poliţişti 

             Oamenii legii au fost şi în week-end   pe urma celor care se sustrag pedepselor cu închisoarea la care au fost condamnaţi.Astfel poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi  cei de la Postul de Poliţie Socond  au acţionat pentru depistarea acestei categorii de persoane, ocazie cu care au fost identificate 2 persoane de sex masculin care aveau emise mandate pentru executarea pedepsei.   Sorin T.     de 35  de ani  are de executat 2,6  ani închisoare pentru comiterea de  infracţiuni  la regimul circulaţiei , iar Ciprian V .  de 32 de ani, a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru infracţiuni de furt calificat .    

     În locuinţa unui bărbat din Satu Mare a izbucnit un incendiu 

 Un sătmărean a sesizat poliţiştii despre faptul că , într-o locuinţă situată pe strada  Micu Klein a izbucnit un incendiu.La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi pompierii.Incendiul a fost stins de lucrătorii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş”Satu Mare.În urma cercetărilor efectuate s- a stabilit că incendiul s-a produs în urma amplasării necorespunzătoare a unei sobe pe lemne în apropierea unor materiale combustibile. Locatarul apartamentului în vârstă de 58 de ani a fost transportat la Spitalul  Judeţean Satu Mare deoarece suferise arsuri de gradul I în zona feţei, bărbatul se află în afara oricărui pericol.

          Întrucât în urma incendiului au ars bunuri din camera apartamentului , poliţiştii au întocmit dosar penal pentru distrugere din culpă, cercetările continuă în cauză.                    

                      La Supur un tănăr a fost lipsit de libertate  

         In cursul zilei de ieri poliţiştii din Supur au fost sesizaţi de un localnic despre faptul că un tânăr de 19 ani , prieten cu el a fost luat cu forţa de pe stradă de un alt tânăr. Poliţiştii au acţionat de urgenţă, iar în urma cercetărilor efectuate au stabilit următoarele: In seara zilei de 31.01.2014  Gheorghe F.    de 43 de ani ,      era impreună cu prietenul său  Iosif  G. de 19 ani. , iar la un moment dat  tânărul s-a dus la un local cu intenţia de a cumpăra băuturi alcoolice pe care urma să le consume cu Gheorghe F.    Tânărul avea asupra lui telefonul prietenului său pentru a asculta muzică în timpul deplasării spre local.

Numai că tânărul nu s- a mai întors la prietenul său, deoarece Viorel C., l-a luat cu forţa de pe stradă , l-a dus la locuinţa lui unde timp de mai multe ore nu l-a lăsat să plece şi i-a aplicat mai multe lovituri în zona membrelor inferioare, pe motiv că este prieteni cu nişte localnici cu care suspectul se află  în conflict.  Totodată Viorel C . , de 17 ani, i-a sustras părţii vătămate telefonul mobil care îl avea asupra sa, intrucât ştia că este telefonul unuia dintre cei cu care el este în conflict.

   În cele din urmă i-a dat drumul , l-a condus la domiciliul său şi l-a ameninţat să nu sesizeze oamenii legii.A doua zi Gheorghe F. A aflat de ce amicul său Iosif G.,  nu s-a întors cu băuturile alcoolice şi a sesizat poliţiştii.

    Viorel C., este cercetat pentru săvărşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violenţe , furt şi ameninţare.Acesta este cunoscut cu antecedente.Poliţiştii continuă cercetările.

                      Suspecţi de furt identificaţi de poliţişti

       In seara zilei de sâmbătă poliţiştii din Moftin au fost sesizaţi de  Roland G. că un localnic i-a sustras bunuri.

      Oamenii legii care au intervenit au stabilit că partea păgubită s-a întâlnit cu suspectul Adrian T. de 28 de ani, la locuinţa unui sătean , unde suspectul a luat bicicleta păgubitului , fără consimţământul acestuia. Prejudiciul a fost recuperat şi predat părţii vătămate, iar tânărul este cercetat în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de furt.

      Poliţiştii de Investigaţii Criminale sătmăreni au fost sesizaţi de un cetăţean că în cursul nopţii de 01 februarie 2014 , a surprins un bărbat care deschidea un garaj ce nu –i aparţinea.În urma investigaţiilor poliţiştii au stabilit că Vasile B. ,  de 70 de ani, a deschis garajul lui Ioan D., situat pe strada Târnavei , a pătruns în interior de unde a intenţionat să sustragă bunuri.În cauză a fost începută urmărirea penală pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat, conform noilor norme legale în vigoare.        

              2 accidente de circulaţie au avut loc în week-end

           În acest sfârşit de săptămână pe raza judeţului  au avut loc 2 accidente de circulaţie .

      Poliţiştii rutieri sătmăreni au intervenit la evenimentul rutier produs pe  strada Nicolae Golescu din municipiu  unde, Florian P., de 45 de ani, din Satu Mare , la efectuarea manevrei de mers înapoi cu autoturismul marca VW nu s-a asigurat corespunzător accidentând-o grav pe Floare B. , de 73 de ani, care s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii prin loc nepermis şi fără să se asigure. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare, atât ei cât şi conducătorului auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.Cercetările continuă în cauză.

    Vineri  în jurul orei 22.40,poliţiştii Serviciului Rutier au fost sesizaţi despre faptul că pe DN19A , în afara localităţii Răteşti a avut loc un accident.

Deplasându-se de urgenţă la faţa locului , poliţiştii au stabilit în urma cercetărilor efectuate împrejurările producerii evenimentului, ca fiind următoarele : Marius B., de 29 de ani , conducând autoturismul marca VW  pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga a pierdut controlul asupra autoturismului , părăsind partea carosabilă răsturnându-se în şantul din partea dreaptă a direcţiei sale de deplasare. În urma accidentului a rezultat accidentarea uşoară a conducătorului auto , care a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o concentraţie alcoolică de 0,64 mg /l alcool pur în aerul expirat, i-au fost recoltate probe biologice de sânge.

Poliţiştii i-au întocmit dosar penal acestuia.       

         3 şoferi depistaţi în timp ce comiteau infracţiuni la regimul circulaţiei

            Poliţiştii rutieri au fost la datorie şi în acest week-end, au depistat 3 conducători auto care au încălcat din punct de vedere infracţional prevederile legale , respectiv 2 au fost depistaţi cu alcoolemie peste limita legală, iar unul conducând un autoturism neînmatriculat.

          Poliţiştii negreşteni au identificat în trafic, pe DJ 109 I, în comuna Târşolţ pe Gheorghe T. , de 45 de ani , pe care l-au supus testării cu aparatul etilotest , rezultând o concentraţie de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Negreşti Oaş unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

       Poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic pe strada Bujorului din municipiu o persoană de sex masculin care a condus auto marca Opel, având o concentraţie alcoolică de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. Lui Toni K. de 38 de ani , i-au fost recoltate probe biologice de sânge .

În ambele cazuri  au fost întocmite dosare penale pentru comiterea infrcaţiunii de conducere pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, iar conducătorilor auto le-au fost reţinute permisele de conducere pe durata cercetărilor.

           Un bărbat de 52 de ani a fost depistat de poliţiştii din Gherţa Mică conducând autoturismul marca Renault , pe raza comunei Călineşti Oaş, având aplicate pe autoturism plăcuţe cu număr de înmatriculare provizoriu. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că autorizaţia de circulaţie provizorie era expirată din luna octombrie a anului trecut, astfel autoturismul nu era înmatriculat.

        Poliţiştii îl cercetează pe Ioan S., pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.    

 8 conducători auto au rămas  fără permis de conducere  în cadrul acţiunilor desfăşurate în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere. Permisele le-au fost reţinute  pentru nerespectarea normelor rutiere privind regimul legal de viteză, neacordarea de prioritate, consum de alcool,  ori s-au angajat în depăşiri periculoase.Totodată poliţiştii au  aplicat  403 sancţiuni contravenţionale în valoare de 34 000 lei.

Lasati un comentariu