Simpozion atractiv la Liceul Teoretic

• publicat la: 18 February 2014
Simpozion atractiv la Liceul Teoretic

Marţi 18 februarie 2014,sala festivă a Liceului Teoretic Carei a găzduit  simpozionul Fast și opulență în zona capitalei regatului dac  susţinut de reprezentantul Muzeului  Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva,dr. Iosif Vasile Ferencz.Alături de acesta s-au aflat membrii Asociaţiei Culturale Omnis Barbaria din Marna Nouă,care au prezentat costume şi piese de armament din perioada dacică. Conducerea liceului,prin prof.Rodica Pop-director adjunct,a urat un bun venit oaspeţilor şi a oferit elevilor câteva informaţii  legate de eveniment.

Prezentarea datelor despre civilizaţia dacă şi detalii despre cetăţile dacice din jurul Sarmisegetusei au suscitat interesul zecilor de tineri  care nu s-au sfiit la final să solicite date suplimentare despre unele aspecte abordate.

Despre capitala nordică  a civilizaţiei dacice, dava de la Malaya Kopanya din Ucraina,foarte aproape de graniţa cu România actuală (15 km) a vorbit dr. Marius Ardelean,făcând referiri la descoperirile cele mai recente.

Expunerile au permis  o radiografiere a civilizaţiei dacice din perspectiva unei imagini comparate, centru – periferie, în două dave dacice în care au fost descoperite cele mai spectaculoase piese de aur: brăţări şi coloane ce cântăreau mai multe kilograme de aur.

 A urmat apoi  “Arheologia experimentală în beneficiul istoriei”, prezentată de  Cătălin Telentin din  cadrul Asociaţiei Omnis Barbaria, cu diverse ateliere.

Au fost oferite date despre fiecare  piesă de imbrăcăminte sau armă din dotarea personajului prezentat,urmând ca la final elevii să poată admira îndeaproape piesele în discuţie.

Intrebări deloc comode au fost adresate lectorilor,în special în ce privesc noi descoperiri recent apărute în mediul virtual ca urmare a cercetărilor efectuate de universităţi de prestigiu dinafara ţării.

Daniela Ciută

Fast și opulență în zona capitalei regatului dac

Dr. Iosif Vasile Ferencz

Între importantele monumentele istorice cu care a fost dăruită zona sud-vestul Transilvaniei, un farmec unic în lume îl oferă ansamblul de cetăţi dacice care înconjoară capitala Daciei – Sarmisegetusa. Situate în zone muntoase, fiecare dintre cetăţile dacice reprezintă câte o dovadă vie şi impunătoarea a prestigiului de care se bucurau în cadrul societăţii dacice elitele militare. Aristocratia dacică, aşa cum reuşim să întrevedem cu mijloacele noastre de astăzi, prin vremuri, până la începutul erei creştine şi chiar mai departe, era cea din rândul căreia se recrutau războinicii şi clerul. Iar dacă nobilii războinici pot să fie asociaţi cu cetăţile, nobilimea clericală trebuie să fie înţeleasă prin prisma templelor.

Năpădită de pădure pentru mai multe secole, capitala Regatului Dac a fost regăsită la începutul secolului al XIX-lea în locul numit Grădiştea Muncelului, pe teritoriul unui sat de munte care poartă numele de Grădiştea de Munte. Aşa cum îl cunoaştem astăzi, oraşul, pentru că putem vorbi despre un oraş, se întindea pe o suprafaţă care depăşeşte 100 de hectare. Aspectul său, cu multitudinea de terase susţinute de ziduri din blocuri mari de piatră de calcar, întărite cu turnuri, trebuie să fi fost fascinant. Pe aceste terase erau construite locuinţele celor care locuiau în acel loc, distribuite în adevărate „cartiere”. Locuitorii, aşa cum putem să deducem prin prisma obiectelor deosebite descoperite de-alungul timpului de arheologi şi nu numai de ei traversau o perioadă de prosperitate. Tot către aceeaşi concluzie ne îndreaptă şi atelierele meşteşugăreşti a căror prezenţă a fost identificată prin unelte specifice mai multor meserii, materii prime, piese în curs de realizare şi obiecte finite şi nu în ultimul rând structurile construite ale unor astfel de … mici „făbricuţe”. Ca să oferim un exemplu pentru a se putea înţelege dimensiunea activităţii meşteşugăreşti putem remarcăm că în acest loc au fost descoperite până în prezent cele mai mari cantităţi de obiecte de fier şi mai ales materie primă pentru fierărie, în comparaţie cu toate zonele Europei temperate, pentru acea perioadă.

Însă toate cele descrise anterior s-au păstrat în documentaţia scrisă, desenată sau fotografică a cercetătorilor şi sigur, în depozitele muzeelor. Ceea ce fascinează cu adevărat vizitatorul în zilele noastre este zona sacră.

Cercetările arheologice în ultimele opt decenii s-au concentrat cu predilecţie spre această zonă a Sarmizegetusei. Iar aşteptările cercetătorilor au fost răsplătite din plin. Rând pe rând au fost scoase la lumină urmele templelor, al drumului sacru, pentru procesiuni, iar izvorul care probabil că era considerat sacru de către daci, încă mai potoleşte setea călătorilor. Toate aceste elemente compun imaginea unui sanctuar, aşa cum erau ele cunoscute în antichitate, la toate neamurile civilizate din Europa.

Sigur că din acest peisaj nu pot lipsi nici comorile. Obiecte din metale preţioase: vase, podoabe ori monede, care constituiau ofrande aduse divinităţii de către pioşii acelor vremuri. Dar nu trebuie să excludem nici posibilitatea ca unele dintre tezaurele descoperite de-alungul timpului să fi fost îngropate de particulari, dintre locuitorii capitalei, sub ameninţarea confruntărilor sângeroase care au dus la sfârşitul Regatului lui Decebal. Şi tot aşa, trebuie să ne închipuim existenţa unui tezaur regal, probabil acela îngropat de Decebal şi descoperit de romani, după spusele lui Dio Cassius.

Privită în acest fel, capitala ne apare ca un loc în care se găsea probabil reşedinţa regelui, înconjurat de curteni, de preoţi, dar şi de persoane sosite de pe alte meleaguri, în cadrul unor ambasade sau pentru a practica meşteşuguri diverse într-un loc despre care veştile în legătură cu bogăţiile acumulate şi prosperitatea locuitorilor ajunseseră să fie cunoscute la mari distanţe.

Gravitând în jurul capitalei, asemenea planetelor în jurul soarelui, cetăţile cu ziduri de piatră sunt şi ele o dovadă palpabilă a prosperităţii dacilor. Organizate ca reşedinţe ale unor mari aristocraţi daci, ele sunt asemănătoare castelelor medievale. Despre opulenţa stăpânilor acestora mărturisesc turnurile locuinţă, adevărate palate ale acelor vremuri, laolaltă cu zidurile din piatră, templele cu baze cilindrice din calcar şi bineînţeles caracterul deosebit al obiectelor scoase la lumină prin săpături arheologice. Despre cetatea de pe dealul Cetăţuie de la Costeşti se presupune că a fost reşedinţa regelui Burebista, înainte ca Sarmisegetusei să îi fie adăugat apelativul Regia (Regală). Despre Blidaru se spune că era o adevărată „bijuterie a arhitecturii militare dacice. Piatra Roşie se remarcă prin regularitatea planului, iar Băniţa prin poziţia semeaţă.

Dacă în cazul acestor centre ies în evidenţă zidurile din blocuri de calcar, altele au fost construite pe baza altor tehnici şi tehnologii, utilizând resurse locale, piatra, lemnul şi lutul. Un astfel de exemplu este cetatea  de la Cugir. Cercetările din anii ’70 şi’80 ai secolului trecut au dezvelit reşedinţa unui nobil dac, cetate care a dăinuit mai mult de un secol. Însă ceea ce este cu totul deosebit în acest loc este necropola de familie cercetată. În cadrul acestui cimitir se distinge un mormânt fastuos cunoscut astăzi ca “mormântul princiar de la Cugir”. Din inventarul său făceu parte un car de paradă cu cei doi cai, precum şi cu un al treilea cal, de călărie. Alături de acestea se remarcă piesele de echipament militar care cuprindeau spada, pumnalul curb, coiful şi cămaşa de zale. Nu lipseau nici obiecte de import aduse de la mari distanţe, cu greutate. Şi de asemenea, o mare strachină cu picior, a cărui diametru depăşea un metru. Din acest vas din ceramic se crede că participanţii la ceremonia de înmormântare au mâncat în comun la banchetul funerar, iar mai apoi vasul a fost spart şi depus ca ofrandă în locul de veci al defunctului.

Despre originea bogăţiilor dacilor s-au scris numeroase pagini. Au fost voci care considerau că dacii preţuiau numai argintul, tot aşa cum sunt voci care consideră că aurul provenea exclusiv din spălarea nisipului aurifer. Astăzi, pe baza tehnicilor şi tehnologiilor avansate analizele sunt tot mai amănunţite şi vor oferi răspunsuri credibile tuturor întrebărilor. Însă chiar şi până atunci, poziţia unor fortăreţe ale dacilor ne pot oferi unele răspunsuri şi în această direcţie. Cetăţile de la Piatra Craivii şi Ardeu sunt plasate pe două căi de acces dinspre Valea Mureşului, către zona bogată în minereuri conţinând metale preţioase din inima Munţilor Apuseni. Ele demonstrează importanţa militară ce se acorda supravegherii zonei aurifere.

Prima dintre ele domină Valea Ampoiului şi a fost construită pe o înălţime falnică. Este vizibilă de departe, de pe Valea Mureşului, făcând tuturor cunoscută poziţia important în ierarhia Daciei, a stăpânului cetăţii. Acropola, zidurile din piatră de calcar şi deopotrivă artefactele cu totul deosebite descoperite în acest loc o recomandă ca ape una dintre cele mai importante cetăţi cunoscute în sud-vestul transilvaniei şi o plasează pe o poziţe apropiată de a celor din Munţii Şureanu.

Cea de a doua, mai mică şi mai ascunsă, domină totuşi o zonă formată dintr-o suită de depresiuni montane de mici dimensiuni şi în acelaşi timp cea mai facilă cale de acces dinspre capital regatului şi actualul oraş Zlatna. Construită pe o stâncă de calcar, cu ziduri din piatră locală şi cu o structură din lemn s-a opus atacurilor romane până în ultima clipă, trebuind să fie incendiată pentru a fi supusă.

Structurile de locuire şi artefactele descoperite în acest loc de mai bine de un secol ajută la refacerea “filmului” istoric al acestor locuri şi care ni se dezvăluie an de an cu tot mai multă claritate. Cu toată dimensiunea redusă a cetăţii în raport cu alte reşedinţe nobiliare contemporane, fastul şi opulenţa stăpânilor ei ni se dezvălui cu multă claritate. Şi aici obiectele deosebite, aduse din lumea romană sau elenistică sunt prezente alături de creaţiile artizanilor locului. Vase din metal sau din sticlă, bijuterii sau casete în care erau ţinute valorile sunt numai câteva exemple despre aceste bogăţii.

Sud-vestul Transilvaniei ni se dezvălui din această perspectivă ca o zonă în care prosperitatea locuitorilor a dus la decenii de înflorire a tuturor domeniilor vieţii şi la creşterea unei aristocraţii în a căror viaţă fastul şi opulenţa erau constant.

 

Lasati un comentariu