Comori românești la Viena…

• publicat la: 18 March 2014
Comori românești la Viena…

Multe comori românesti sunt risipite in lume, despre care nu stim aproape nimic. In vreme ce egiptenii isi revendică cu vehemenţă valorile imprăştiate in marile muzee ale strainatatii, afirmand ca ele sunt proprietatea pamantului din care provin, noi nici măcar nu stim pe unde ni s-au risipit tezaurele, nu avem nici măcar reproduceri dupa aceste valori, informatiile lipsesc, iar fotografiile sunt greu de obtinut. Cu atatea obstacole in fata, am pornit, totusi, in cautarea acestor vestigii, iar primul popas l-am facut la Viena, unde se află câteva tezaure fabuloase, descoperite in Transilvania, in timpul Imperiului Habsburgic si apoi Austro-Ungar.

Martie la Viena

In martie, la Viena miroase a frezii. E inceput de primăvară, iar in fata palatului primariei rasuna un vals de Strauss, sub sclipirile feerice ale unui patinoar ce serpuieste pe aleile parcului. In mintea oricarui turist, Viena inseamna cladiri impunatoare, catedrale ce strapung cerul, palate somptuoase. Inseamna muzica, echilibru si arta la tot pasul. Pe scurt, maretia si eleganta somptuoasa a unei capitale imperiale. In mintea mea, insa, dincolo de acestea, Viena inseamna istorie: drumurile grele, pline de ploi si praf ale ardelenilor plecati pe jos, cu “jalba”, la “Imparatul”, sperantele iobagilor intr-o justitie augusta care sa le usureze jugul pus de nobilimea maghiara, Horea, Badea Cartan, Avram Iancu si durerile pamantului lor. Viena si figura aproape mitica a Imparatului si a curtii sale au dainuit in imaginatia ardelenilor timp de doua secole, in timpul Imperiului Habsburgic, si apoi al celui Austro-Ungar. Dar, ca orice capitala imperiala, si Viena si-a cladit splendorile pe sudoarea si bogatiile celor asupriti. Iar pamantul romanesc a fost intotdeauna printre cele mai bogate, nu doar in roade, ci si in comori. Asa se face ca in colectiile imperiale ale Vienei au ajuns tezaure de o inestimabila valoare, descoperite in acea perioada in Transilvania. Si acolo au ramas! Despre aceste incredibile tezaure romanesti, pe care le-ar ravni orice muzeu din lume, ce au apartinut unor capetenii dace si unor printi barbari de mai tarziu, au auzit foarte putini romani. Acesta este motivul pentru care ma aflu la Viena la acest inceput de martie.

Tezaurul de la Sannicolau Mare

Si, desi sunt pentru prima oara aici, aman traditionalul “pelerinaj” turistic de la biserica Sfantul Stefan la Prater si de la Hoffburg la Schonbrunn si alerg, din prima zi, in cautarea muzeului de istorie. Numai ca Viena nu are asa ceva. Pentru austrieci, epocile vechi, de la paleolitic pana la celti, sunt puse laolalta cu dinozaurii, la Muzeul de Istorie Naturala, iar productiile de lux ale Antichitatii si Evului Mediu sunt incluse in colectiile de la Muzeul de Istoria Artei. Cele doua muzee se afla fata in fata, in doua cladiri gemene. Deci, intr-acolo ma indrept.

Cu toate ca e sambata dimineata si un soare incantator pe cer, la ora deschiderii, in fata la Kunsthistorisches Museum nu sunt nici zece oameni. Mai multi par sa fie vizavi, la stiintele naturii. Dupa ce intram, aproape toti turistii se reped la etaj, unde se afla o valoroasa pinacoteca, cu lucrari de Rafael, Rubens, Breugel, si multi altii. La parter se afla colectia greco-romana si etrusca, destul de modesta, cea egipteana, ceva mai spectaculoasa, si sala tezaurelor. Aici ma opresc, singura, in stralucirea aurului vechi de secole. Si aici am sa raman vreme lunga, sub privirile din ce in ce mai ingrijorate ale custozilor sălii, care probabil nu au mai avut de mult un vizitator atât de fascinat.

Comorile printilor

Multa istorie si multe destine de neamuri intregi s-au ridicat ori s-au prabusit sub lucirile aurului. Dar in vremurile de demult, aurul nu era doar o ispita materiala.

Metalul galben era un metal al zeilor, care ii dădea putere celui care il detinea. Un tezaur mare conferea putere mare. De la fabuloasele comori ale lui Mithridate si Decebal, capturate de romani, la pierdutul tezaur al lui Montezuma ori la aurul nibelungilor scufundat in Rin, puterea unei capetenii si a neamului sau a pierit odata cu tezaurul. Biograful lui Carol cel Mare spunea, chiar, ca avarii au pierit pentru ca si-au pierdut tezaurul. Gloria si puterea erau garantate de aceste comori de aur care, ingropate la vreme de restriste, puteau asigura renasterea unei comunitati dupa ce trecea primejdia. Tezaurul era un fel de “banca nationala”, un soi de depozit obligatoriu. Insa istoria are caile ei nestiute si, de multe ori, poate de cele mai multe ori – aceste tezaure au ramas ingropate, impreuna cu sperantele celor ce le-au ingropat in pamant. Au trecut ani, secole, uneori milenii, iar sapa ori plugul vreunui taran a ajuns sa dezgroape din uitare cate o comoara. Sperantele ingropate impreuna cu ea, odata iesite la lumina, s-au transformat adesea in blesteme, iar tezaurele nu si-au gasit linistea decat in vitrinele cate unui muzeu.

In vremea migratiilor, la noi, in Carpati, s-au ascuns multe tezaure, probabil mai multe decat in orice parte a Europei. Insa comorile printilor barbari sunt mai putin cunoscute decat cele ale egiptenilor sau ale scitilor: ele au ramas in umbra, la fel ca epocile din care provin. Tezaurul de la Pietroasa, descoperit in Muntenia si ajuns la Bucuresti, dupa nenumarate peripetii, este cel mai faimos tezaur ce provine din acele vremuri. Este atribuit vizigotilor din secolul al IV-lea, si nu are egal in Europa. De o frumusete si un rafinament fara seaman sunt si tezaurele gepidice, descoperite la noi in tara, mai cunoscut fiind cel de la Apahida. Cat de barbari erau, de fapt, acesti barbari, capabili sa creeze si sa pretuiasca frumosul la cote din cele mai inalte? Tot din vremea migratiilor dateaza alte doua tezaure, descoperite in pamant romanesc, care au luat calea Vienei.

Tezaurul de la Sânnicolau Mare

Sala-tezaur a muzeului din Viena are cam un sfert din marimea salii tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti.

Tezaurul cantareste 10 kg si este din aur pur

Ingramadita, cu vitrine pe langa pereti si cu panouri in mijloc, iti da o senzatie de sufocare, sustinuta si de lumina palida din vitrine. In capatul salii se afla piesele cele mai valoroase. Prima reactie pe care o am cand le vad este aceea de naucire. De fapt, nu e o reactie, ci o inmarmurire, stupefactie, mirare, emotie, apoi exaltare, apoi iar uimire… Cel mai fabulos tezaur, cel mai valoros, cel mai frumos, cel mai… este romanesc! “Goldschatz von Nagyszentmikls” scrie mare, pe un perete. Explicatiile din muzeele austriece sunt scrise doar in germana, nici urma de text in engleza sau vreo alta limba de circulatie. Tezaurul cântăreste aproape 10 kg si este din aur pur. De 20-22 karate, transformat in incredibile opere de arta: 23 de cupe, potire, cani, ulcioare, cu o lucratura dusa la perfectiune, cu decoruri milimetrice, filigrane fantastice, figuri de oameni si animale, decoruri ametitoare si ciudate inscriptii cu litere grecesti sau runiforme, unele nedescifrate până astăzi. In fata mea se afla tezaurul de la Sannicolau Mare, perla colectiei de la Kunsthistoriches Museum. Un tezaur fara egal, descoperit in pamant romanesc, dar despre care noi, romanii, nu prea am auzit pana acum.

Era in vara anului 1799, intr-o zi de iulie, cand taranul Nera Vuin, sarb de origine, sapa pe langa un zid ca sa planteze vie, in curtea casei lui din satul Sannicolau Mare, astazi cea mai vestica localitate a Romaniei. La un moment dat, sapa i s-a lovit de ceva metalic. Ceea ce a scos apoi din pamant avea sa fie cel mai mare tezaur apartinand Evului Mediu timpuriu. Nu se stie nici acum, si probabil nu se va sti niciodata, cate piese faceau parte din tezaur. Multe dintre ele sunt perechi si e posibil ca toate sa fi avut o pereche, dar nu au mai ajuns pana la noi. Povestea spune ca descoperitorul le-a vandut pe nimica toata mai multor negustori, separat, sau numai unui negustor grec ori armean, dupa alta varianta, care a incercat sa le vanda la pret mult mai mare, la Pesta.

Aici piesele au atras imediat atentia si au fost confiscate si inventariate de catre magistratul municipal Ioan de Boraros. O alta varianta spune ca, atunci cand taranul a incercat sa le vanda, proprietarul terenului, un anume Nacu, a aflat si a alertat autoritatile. Era in interesul lui, caci legea oferea o compensatie atat descoperitorului (daca declara imediat comoara), cat si proprietarului pamantului, iar daca descoperitorul nu declara, dar era denuntat, partea acestuia ii revenea denuntatorului. Deci, Nacu ar fi primit ambele parti ale rasplatii. Indiferent cum s-a intamplat, cert este ca cea mai mare parte a tezaurului a ajuns intr-un final de la Pesta la Viena, unde se afla si astazi. Unele dintre piese fusesera deteriorate, li s-au rupt tortile sau unele parti ornamentale. Sotia lui Nera Vuin a declarat ulterior ca a pastrat si ea cateva piese mici, pe care le-a topit. Despre soarta taranului care a facut colosala descoperire nu mai stim mare lucru: doar ca nevasta sa a batut de doua ori pe jos drumul pana la Viena, ca sa-i ceara imparatului partea sa de recompensa. Nu a primit nimic. Locul in care s-a descoperit tezaurul se afla astazi pe strada Comorii.

Descoperirea a avut in epoca un mare răsunet, valoarea sa fiind estimată la trei milioane de florini. Tezaurul de la Sannicolau Mare a fost expus si la Budapesta, de doua ori, prima dată in 1884, apoi in 2002, la aniversarea a doua sute de ani de la fondarea Muzeului National al Ungariei. In Romania nu a fost expus niciodata. Au existat cereri din partea Muzeului Banatului, pentru realizarea unor copii, insa muzeul din Viena a refuzat, pe motiv ca se pot deteriora originalele. Au existat doua serii de copii efectuate prin galvano-plastie, una la Muzeul Banatului si una la Szeged. Cea de la noi a fost rechizitionata de o comisie militara sârbă, in anul 1919, si nu se mai stie nimic de ea. Cea de la Szeged există si azi.

continuare pe adevaruldespredaci.ro

Lasati un comentariu