Două expoziţii plastice,duminică 30 martie

• publicat la: 25 martie 2014
Două expoziţii plastice,duminică 30 martie

Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei vă invită la vernisajul expoziției de arte plastice a Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, care va avea loc duminică, 30 martie 2014, de la ora 12.30 în sălile de expoziții situate la etajul I al Castelului Károlyi din municipiul Carei.

Programul artistic va fi susținut de Lőrincz Tünde și Lőrincz Szilveszter.Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Satu Mare, Primăria Municipiului Satu Mare, Primăria Municipiului Carei, Asociația Artiștilor Plastici Satu Mare în colaborare cu Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei.

Expoziția va putea fi vizitată, conform programului Muzeului Municipal Carei, până la data de 12 aprilie 2014.Direcția de Cultură și Sport a municipiului Carei anunță pe această cale deschiderea a două noi săli de expoziții de arte plastice în Castel, situate la etajul I, în continuarea ezpoziției cu Trofee de vânătoare din Africa. Prima expoziție din cele două săli va fi cea a Asociației Artiștilor Plastici Satu Mare, din data de 30 martie 2014.

Tot duminică, 30 martie 2014, de la ora 12.30, în sala de expoziții din Castelul Károlyi din municipiul Carei.,va avea locexpoziția   de artă ANGELUS II.

Expoziția reunește lucrări de pictură, grafică, fotografie și inter media ale artiștilor: Stefan Gnandt, Lázin Csaba, IldikóLepedus, Cristina Gloria Oprișa, Liviu Paul, Zsuzsa Szemák,Kálmán Sztrharszky.

            „Cei șapte creatori având personalitate artistică formată, bine conturată, înarmați cu curiozitate, cu spirit experimentator și cu mijloace de exprimare contemporane, dovedesc în ciuda atmosferei nesigure, de multe ori confuze a zilelor în care trăim, că mai rămâne loc și pentru unele manifestări culturale, care pot deveni adevărate evenimente artistice chiar și peste hotarele județului.” (Muhi Sándor)

           Fiecare artist care expune va dona una din lucrări în scop caritabil. Astfel cei interesați vor putea achiziționa lucrarea la jumătate din preț. Banii adunați vor fi donați artistei plastice Smaranda Némethi.

 

Lasati un comentariu