Pledoarie la Chipul Femeii

• publicat la: 7 March 2014
Pledoarie la Chipul Femeii

Ştim cum s-a născut legenda. O istorioară cu un bărbat penibil de singur şi plictisit.Un creator îndurător şi straşnic de aplicat să mai facă o şotie. Aidoma unui prestidigitator, cu zâmbetul pe buze, îl face pe bărbat fără o coastă şi s-a născut femeia. Un pom, un şarpe, un măr, o galantă invitaţie şi cuvenita morală. Se trage cortina. Act final în legendă, punct de început al existenţei umane. Ceea ce urmează este un lung şi anevoios drum prin veacuri şi istorii, într-o nesfârşită alternanţă a zonelor de pâclă şi zloată cu cele paradisiace, cu verzi pajişti, cu înamoraţi păstori şi păstoriţe.

Ne străduim de ani şi ani să recreăm legenda, aşezând-o pe realităţile  zilelor noastre.Un statut moral şi juridic pe măsura înaltelor aspiraţii ale umanităţii, prin care să scoatem femeia din zona inechităţii, având consecinţă inegalitatea generată de însuşi mitul naşterii sale. Ce  fioros egocentrism a caracterizat autorii legendei, atunci când prin  crearea mitului au legat păcatul de femeie, atunci când însăşi existenţa  femeii au justificat-o numai şi numai pentru înlăturarea plictisului masculin. Legenda a fost creată de bărbaţi, pentru a arunca femeia în inegalitate, pentru a o transforma într-un pretext pentru satisfacerea nevoilor lor, de aceea o dreaptă şi definitivă reparare a acestei  nedreptăţi nu poate fi realizată decât tot de bărbaţi, pentru că  repararea înseamnă scoaterea din conştiinţa fiecărui bărbat a faptului  inegalităţii, înseamnă recrearea unei enorme sume de conştiinţe în spiritul egalităţii şi al dreptăţii. Va trebui să scoatem şi să sădim.

Vom scoate din conştiinţa celor tributari statutului de inegalitate, îi vom elibera de o nedreaptă concepţie, implantându-le în cunoaştere adevărata dimensiune a femeii. Vom sădi în cei aflaţi la porţile vieţii,cu grija grădinarului ce-şi aliniază panselele, respectul faţă de femeia-mamă, soră, soţie şi fiică.

Dacă ar fi să putem striga, să dojenim trecutele umbre ale istoriei,pentru prăpădul din minţile ce au acceptat şi fundamentat inegalitatea,am face-o. Teamă ne este însă, că vom fi nedrepţi cu cei ce cu mâna şi sufletul au plăsmuit acele unicate de frumos care sunt Venus din Millo şi Gioconda. Iubirea trebuie să însemne ridicarea deasupra fiinţei. Cum aţi putut iubi atât de strâmb? Pentru că voi, ciudaţii noştri înaintaşi,aţi iubit socotind că obiectul dragostei voastre este mai prejos decât  voi. Acolo, în alcovurile iubirii, distanţele se năruie, acolo vorbele poartă dulci dovezi de dragoste, jurăminte, acolo totul este dăruire şi uitare. Cu seniorială superioritate, copiii ies strâmbi şi răi. Se pare că de aceea inegalitatea a durat şi a durut.

Tabletă prezentată în Revista de Cultură cu Public

TIBERIU VANCA

*AGORA *la 28 aprilie 1977

-în volum:**

*Tiberiu Vanca – SCRINUL CU TABLETE*

*Ed. Cartea de Ştiinţă Cluj-Napoca 2008*

*Pag. 249-250*

comentarii

de Horia Mărieș la 7 March 2014 - 18:12

Dacă Adam și Eva ar fi fost chinezi, ar fi mâncat șarpele, nu mărul, iar istoria lumii ar fi avut o cu totul altă desfășurare.

Lasati un comentariu