Duminica Papilor

• publicat la: 27 April 2014
Duminica Papilor

O explozie de rugăciune şi dans

Astăzi vor fi proclamaţi de către Papa Francesco doi sfinţi. Dar mai ales oameni, cu slăbiciunile lor, cu visele şi speranţele lor. Cei doi sunt Angelo Roncalli şi Karol Wojtyla, doi pontifi care aveau acelaşi nume, Ioan, şi aceasta pentru că fiecare papă, în momentul alegerii, îşi alege un nume cu care semnează şi care este propria identitate. De curând au fost publicate două volume semnate de Saverio Gaeta: “Giovanni XXIII. La vita del «Papa Buono» nelle sue parole”, şi “Giovanni Paolo II. Il raconto di mia vita”.

Atmosferă incendiară. Foarte mulţi tineri purtând pancarte cu cei doi Papi şi steaguri din ţările din care au venit.

Sunt numeroase lucrurile care îi unesc pe cei doi Papi. Printre altele, providenţa divină. Un alt aspect a fost acea dorinţă de a ieşi din sfintele camere ale Vaticanului, dar şi din Castel Gandolfo pentru a cunoaşte mai bine oamenii. Papa Wojtyla spunea: “Eu nu merg pentru a întâlni masele de oameni, ci persoanele singure”. La fel, cuvintele “Papei cel Bun” sunt povestite în “Giornale dell’ Anima”, dar şi în jurnalele sale care au putut fi citite abia în cursul procesului de beatificare: acea dorinţă de a coborî în sine însuşi dincolo de orice frontiere. Papa Roncalli afirma: “Tot ceea ce vreau e scris cu inima mea”.

Cei doi pontifi veniţi din popor, ţăran primul, muncitor al doilea, au fost în stare să schimbe lumea prin simplitatea lor, fiind consideraţi “oamenii lui Dumnezeu”.

Credinţă şi afaceri, asalt asupra Oraşului Etern, Roma. Este imposibil de a găsi un pat într-un hotel, care costă minimum 100 de euro, întrucât Roma este asaltată de peste un milion de pelerini, mulţi dintre ei dormind însă în autobuzele cu care au venit. De jur împrejurul Vaticanului au fost deja etalate chioşcuri în care se vând statuete din plastic, calendare, cruci, rozarii, copii după “Pieta” a lui Michelangelo, cărţi care transmit cuvintele celor doi pontifi, pe scurt, o combinaţie între sacru şi profan.

Din întreaga lume au sosit jurnalişti, fotografi şi care de televiziune şi, datorită mijloacelor media, ceremonia care va începe la ora 10.00 va putea fi urmărită azi de peste 2 miliarde de oameni, la televiziune, radio şi pe internet. Sunt prezenţi preşedinţi din 24 de ţări, printre care şi fostul preşedinte al Poloniei Lech Walesa, laureat al Premiului Nobel pentru Pace.

La canonizarea celor doi Papi, ca reprezentanţi ai Guvernului României, participă Victor Opaschi, Şeful Secretariatului de Stat pentru Culte, şi Bogdan Stanoevici, Ministru Delegat pentru Românii de Pretutindeni.

Biserica Catolică din România este reprezentată de Monseniorul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit Romano-Catolic de Bucureşti. Biserica Ortodoxă este reprezetată de Mitropolitul Iosif al Parisului şi de Episcopul Siluan al Italiei.

Slujba, oficiată de Papa Francesco, va începe la ora 10.00, în Piaţa San Pietro, iar bazilica “San Pietro” va fi deschisă azi până la ora 1 noaptea.

Ieri seară a avut loc “Noaptea Albă” de rugăciune. Toate bisericile din Roma au fost deschise credincioşilor, iar slujbele liturgice au avut loc nu numai în limba italiană, dar şi în engleză, germană, spaniolă şi arabă. Tot ieri, Vaticanul a publicat două mesaje despre viitorii sfinţi, trimise de către cardinalul Jorge Mario Bergoglio, subliniind lunga legătură între cei doi Papi şi Conciliul Vaticanului.

Canonizarea celor doi Papi reprezintă pentru Papa Francesco o “bucurie specială”, întrucât primul pontif, Roncalli, “a deschis tinerilor strada către credinţă”, iar cel de al doilea, Wojtyla, “a dus înainte lungul său pontificat”.

Astăzi vor fi înscrise în lista sfinţilor două figuri uriaşe de Papi: Ioan al XXIII-lea şi Ioan Paul al II-lea. “Pontifi foarte iubiţi şi populari, care au rămas în inima oamenilor şi care cu genialitatea lor operativă au deschis noi orizonturi pentru drumul Bisericii şi au marcat istoria lumii. Doi Papi diferiţi ca origine şi ca formare, dar amândoi mari prin nobleţea sufletului, prin umanitatea bogată şi prin extraordinara spiritualitate şi inteligenţă. (…)

În timp ce Biserica îl proclamă sfânt pe Papa Roncalli, din inimă apare în mod spontan aclamaţia: Cinste şi glorie acestui Papă care a deschis Conciliul; binecuvântat să fie acest Papă care a dat lumii imaginea bunătăţii şi a indicat tuturor că singurul drum care conduce la un viitor mai bun este calea adevărului, a dreptăţii, a solidarităţii şi a iubirii. Binecuvântat să fie acest Papă care a învăţat lumea că omenirea are nevoie mai ales de iubire şi de bunătate. (…)

Lumea a apreciat şi figura uriaşă a Papei Ioan Paul al II-lea mai ales pentru ceea ce a făcut în cei 26 de ani şi jumătate de pontificat, pentru că acesta era aspectul care apărea mai mult. Totuşi, dimensiunea dominantă în el a fost fără nicio îndoială rugăciunea. Lunga sa viaţă a fost o minunată sinteză de rugăciune şi de acţiune, dar, în sufletul său şi în viziunea sa personală, prioritatea o avea rugăciunea. Încă din tinereţea sa, Karol Wojtyla a iubit şi a privilegiat rugăciunea; ea făcea parte din existenţa sa. Ba chiar putem spune că rugăciunea a fost adevăratul izvor al dinamismului său şi al activităţii sale apostolice neobosite; ea a fost şi rădăcina eficacităţii mărturiei sale. [...]”, scria Cardinalul Giovanni Battista Re.

“Papa cel Bun” a fost un inovator

Angelo Giuseppe Roncalli, al treilea din cei treisprezece copii ai Mariannei Mazzola şi ai lui Giovanni Battista Roncalli, se naşte la 25 noiembrie 1881, în localitatea Sotto il Monte (Bergamo, Italia), într-o familie de agricultori.

La 17 noiembrie 1892, intră la Seminarul din Bergamo. Aici, după un început destul de anevoios, se remarcă atât la studiu, cât şi în formarea spirituală, încât superiorii îl admit la tonsură înainte de a împlini vârsta de paisprezece ani.

În luna ianuarie 1901, este trimis la Roma, la Seminarul “Sfântul Apolinariu”. La 13 iulie 1904, la vârsta de douăzeci şi doi de ani şi jumătate, susţine doctoratul în teologie, iar la 10 august 1904, este hirotonit preot în biserica “Santa Maria di Monte Santo”.

În octombrie 1904, începe, la Roma, studii de Drept canonic, pe care le întrerupe în februarie 1905, când este ales Secretar al noului Episcop de Bergamo, Monseniorul Giacomo Radini Tedeschi.

Moartea prematură a Monseniorului Radini, în 1914, pune capăt unei experienţe pastorale extraordinare, pe care viitorul Papă Ioan al XXIII-lea o consideră mereu punctul de referinţă fundamental pentru îndeplinirea sarcinilor pe care le-a primit de-a lungul timpului.

În decembrie 1920, primeşte invitaţia Papei de a conduce activitatea “Congregaţiei de Propaganda Fide”, din Italia.

În 1925, prin numirea ca Vizitator Apostolic în Bulgaria, începe perioada diplomatică în slujba Sfântului Scaun, care se prelungeşte până în 1952.

Papa Ioan Paul al II-lea

După consacrarea episcopală, care are loc la Roma, la 19 martie 1925, pleacă în Bulgaria cu misiunea mai ales de a se ocupa de gravele nevoi ale micii şi încercatei comunităţi catolice. Misiunea se transformă într-o şedere de zece ani, timp în care Roncalli bune bazele constituirii unei Delegaţii Apostolice, al cărei prim reprezentant este numit chiar el, în 1931. Nu fără dificultăţi, reuşeşte să reorganizeze Biserica Catolică, să instaureze relaţii de prietenie cu Guvernul şi cu Casa Regală a Bulgariei. Reuşeşte, de asemenea, să lanseze primele contacte ecumenice cu Biserica Ortodoxă Bulgară.

În noiembrie 1934, este numit Delegat Apostolic în Turcia şi Grecia, şi acestea ţări fără relaţii diplomatice cu Vaticanul.

În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, menţine cu prudenţă o atitudine de neutralitate, ce îi permite să desfăşoare o eficientă acţiune de asistenţă în favoarea evreilor, salvând de la exterminare mii de persoane, şi în favoarea populaţiei greceşti, epuizată de foame.

Prin decizia Papei Pius al XII-lea, este promovat la Nunţiatura din Paris, unde ajunge la 30 decembrie 1944. Calităţile sale umane îi atrag stima mediului diplomatic şi politic din Paris, unde instaurează relaţii de cordială prietenie cu unii dintre cei mai puternici exponenţi ai guvernului francez.

La 5 martie 1953, este transferat la Veneţia, cu proaspăta numire de Cardinal.

La 28 octombrie 1958, Cardinalul Roncalli este ales succesor al Papei Pius al XII-lea.

În primăvara anului 1963, Papa Ioan al XXIII-lea primeşte “Premiul Balzan pentru pace”, ce recunoaşte implicarea sa în favoarea păcii, prin publicarea Enciclicelor “Mater et Magistra” (1961) şi “Pacem in terris” (1963) şi prin intervenţia sa decisivă, determinată de grava criză din Cuba, în toamna anului 1962.

„Papa cel Bun“ moare în seara zilei de 3 iunie 1963, veste primită cu profundă durere de întreaga lume.

Papa Ioan Paul al Il-lea spunea despre Papa Ioan al XXIII-lea: “De la Papa Ioan, rămâne în amintirea tuturor imaginea unui chip zâmbitor şi a două braţe larg deschise către lumea întreagă. Câte persoane nu au rămas oare cucerite de simplitatea sa sufletească, îngemănată cu o vastă experienţă în ceea ce priveşte oamenii şi lucrurile! Noutatea pe care el a adus-o nu privea atât doctrina, cât, mai degrabă, modul de a o prezenta; era nou stilul de a vorbi şi de a acţiona, era ceva nou valul de simpatie cu care el şi-i apropia pe oamenii simpli şi pe cei puternici ai lumii”.

Iar Papa Benedict al XVI-lea afirma: “Papa Ioan a prezentat credinţa în Christos şi apartenenţa la Biserică, mamă şi învăţătoare, drept garanţie a unei fecunde mărturii creştine în lume. Astfel, în puternicele confruntări din timpul său, Papa a fost un om şi un păstor al păcii, care a ştiut să deschidă în Orient şi în Occident orizonturi neaşteptate de fraternitate între creştini şi de dialog cu toţi”.

În ceea ce îl priveşte, Papa Francesco apreciază: “Ioan al XXIII-lea este, oarecum, imaginea «preotului de ţară», a preotului care ţine la fiecare credincios al său, şi asta a făcut şi ca episcop şi ca nunţiu. Câte mărturii de botezuri false a dat în Turcia în favoarea evreilor! Este un curajos, un preot de ţară bun, cu un mare, foarte mare simţ al umorului şi de o mare sfinţenie. Când era nunţiu, unii nu prea îl agreau în Vatican, şi când sosea pentru a aduce sau a cere ceva, în unele birouri îl lăsau să aştepte. Nu s-a plâns niciodată: se ruga rozariul, breviarul. Un blând, un umil, unul care se îngrijea de săraci. (…) Apoi, în privinţa Conciliului: este un om docil la glasul lui Dumnezeu, pentru că ideea i-a venit de la Duhul Sfânt. Cred că nu s-a gândit la consecinţe: a simţit să facă un conciliu şi 1-a făcut. Un om care se lăsa călăuzit de Domnul”….cotidianul.ro

comentarii

de Tiberiu Vanca la 30 April 2014 - 13:11

Ziua celor patru Papi, ziua în care am primit în suflet doi Sfinţi Mari, Ioan al XXIII-lea, Papa Cel Bun, (Angelo Giuseppe Roncalli şi Ioan Paul al II-lea,(Karol Wojtyla) a fost pentru mine una din zilele luminoase ale vieţii. Pe lângă celebrarea a două mari personalităţi teologice, am trăit ceasuri bune ca şi în mijlocul pelerinilor ce s-au prezentat la eveniment, ce au trăit în cel mai înalt spirit de civilitate sacerdoțiul la care participau, iar liniştea încărcată de pioşenie şi reculegere sfântă am suprapus-o peste primitivismul românesc, dezvoltat ori de câte ori BOR scoate la plimbare oasele devenite moşte,ocazionând românilor posibilitatea să se înghesuie, să dea coate, să drăcuiască în speranţa de a-şi aşeza, cât mai repede, buzele pe racla sfântă, şi în ordine barbaria de la evenimentul de Florii, brâncii pentru obedientele ramuri de salcie, sau de la varii alte evenimente teologice în care se împarte aghiasmă. Am comparat atmosfera de la Roma cu primitivismul de la noi şi am reflectat la enormul deserviciu făcut românilor în 1948 prin scoaterea cultului Greco-Catolic înafara legii urmat de martirajul şi uciderea înaltului cler catolic. M-am gândit la cei patru milioane de creştini greco-catolici ce au fost obligaţi sub amenințarea armelor să se ralieze, afirmative întru credinţă, barbariei balcanice încetăţenită în ortodoxism. Am tot respectul faţă de marea Biserică Ortodoxă, dar deplâng lipsa de cultură a clerului său, lipsă de cultură ce a tras românii credincioşi în subcivilitate.
De ani buni masa mea de lucru, cea la care domesticesc cuvintele a fost vegheată de portretul “Fericitului Papa Ioan Paul al II-lea”. În Duminica canonizării am fost acoperit de zâmbetul chipului Sfinției Sale, zâmbet extrem de cald din care irumpea lumină şi bunătate. Sunt fericit că am avut ocazia să-i sorb lumina.

Lasati un comentariu