Moment aniversar la Jandarmerie

• publicat la: 3 April 2014
Moment aniversar la Jandarmerie

Ca în fiecare an, pe 3 aprilie, Jandarmeria Sătmăreană îmbracă straie de sărbătoare. 3 aprilie este ziua în care, în urmă cu 164 de ani, la 1850, domnitorul Grigore Alexandru Ghica semna „Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi”.

În ținută de ceremonie, jandarmii sătmăreni și-au început ziua cu o rugăciune la capela unității, unde împreună cu preotul militar al unității au adus mulțumiri Cerului pentru toate binefacerile și au vărsat o lacrimă pentru cei plecați să lupte în cetele cerești.

De la ora 9 și jumătate s-au deschis porțile în cadrul activității Ziua Porților Deschise, activitate la care au participat mai multe clase de elevi  de la școlile sătmărene.

În deschidere au fost prezentate o serie de exerciții kata (exercițiile de kata reprezintă o luptă stilizată, dusă împotriva mai multor adversari. Loviturile, blocajele, deplasările, prizele și proiectările se succed într-o ordine bine stabilită. Ele instruiesc deplasarea în funcție de situație, rapid sau lent, coordonarea perfectă a tehnicii respirației cu tehnica de atac sau apărare – într-un cuvânt te învață să lupți cu siguranță în orice condiții), exerciții urmate de o demonstrație de judo, finalul aparținând câinilor de serviciu ai Jandarmeriei, exerciții care au încântat asistența.

Finalul a aparținut colegilor de la atelierele unde erau expuse armamentul și tehnica din dotare, laboratorul criminalistic mobil, scuturile, căștile, bastoanele, toate cele expuse fiind la mare căutare.

Activitatea a continuat în clubul unității, unde a fost organizată o adunare festivă la care au participat șefii structurilor Ministerului Administratiei și Internelor din județul Satu Mare, reprezentanți ai oficialităților locale, veterani de război și cadre ale unității.

A fost prezentat mesajul Inspectorului General al Jandarmeriei Romane, domnul general maior dr. Mircea Olaru, iar subprefectul județului – domnul Tamas Altfatter, președintele Consiliului Județean – domnul Adrian Ștef și primarul municipiului – domnul Dorel Coica au transmis gândurile lor cu prilejul Zilei Jandarmeriei Române.

Tot cu aceasta ocazie au fost înmânate diplomele și cupele de la concursurile sportive organizate cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, concurenții întrecându-se la mai multe probe: volei, înot și tenis de masă. Clasamentul general este următorul: locul I – Inspectoratul de Jandarmi Judetean Satu Mare, locul II . Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare si locul III  Penitenciarul Satu Mare.

Tot in cadru festiv au fost avansați la gradul următor, înaintea expirării stagiului minim in grad, patru subofițeri, dupa cum urmează: în gradul de plutonier major plutonier BIROU GHEORGHE – MIHAI, plutonier DIHENES NICOLAE – FLORIN, plutonier PETRAN CRISTIAN -DAN  și  plutonier SUCIU BOGDAN.

Pentru rezultate deosebite in activitatea desfășurată un număr de 23 ofițeri și 129 de  subofițeri au fost recompensați din partea comenzii unității cu  „citare prin ordin”, „mulțumiri” și „felicitări”.

La finalul activităților alături de gândurile bune transmise cu ocazia Zilei Armei, Inspectorul – Șef al unității a dorit să transmită mulțumirile sale tuturor cadrelor și colaboratorilor pentru eforturile depuse în vederea îndeplinirii tuturor misiunilor încredințate.

MESAJUL INSPECTORULUI SEF AL IJJ SATU MARE

- col. Gheorghe AVRAM

 

DISTINŞI INVITAŢI

Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor jandarmi,

            Suntem onoraţi pentru faptul că aţi ales să petreceţi câteva clipe alături de militarii jandarmi în această zi de sărbătoare şi vă rugăm să primiţi sincerele noastre mulţumiri pentru acest gest.

            Pentru militarii jandarmi, ziua de 3 aprilie reprezintă aniversarea Zilei de armă, fiind ziua în care acum 164 de ani a luat fiinţă „Corpul Slujitorilor în Jandarmi”.

            Ce înseamnă 164 de ani în slujba cetăţeanului şi a ţării? Înseamnă sacrificiu, efort, muncă, dăruire, deasupra cărora stă satisfacţia misiunilor îndeplinite.

            Astăzi, în zi de sărbătoare, jandarmii sătmăreni răspund prezent apelului general pregătiţi să facă faţă tuturor misiunilor ce le vor fi încredinţate.

La ceas aniversar am deosebita onoare de a adresa tuturor jandarmilor sătmăreni, familiilor acestora, dar şi colaboratorilor noştri sincere urări de sănătate, putere de muncă şi cât mai multe împliniri pe plan profesional şi personal.

La Mulţi Ani tuturor jandarmilor!

La Mulţi Ani Jandarmeriei Române!

Lasati un comentariu