„Ultimul dac liber din Maramureş”, omul care făureşte oale de lut şi le umple cu poveşti

• publicat la: 21 April 2014
„Ultimul dac liber din Maramureş”, omul care făureşte oale de lut şi le umple cu poveşti

Oale de lut ca din casa bunicii. Case dintr-un veac demult trecut, reparate şi readuse la viaţă. Mult dor şi dragoste de tradiţii româneşti. Pe toate le găsim în Maramureşul istoric, în sufletul şi curtea unui artist ceramist, care are şi o mică afacere în turism. Daniel Leş îşi scutură pletele şi se recomandă simplu: „Eu sunt cel care făureşte oale de lut şi le umplu cu poveşti.”

În acte se numeşte Daniel Leş. Când îi întrebi despre el, vecinii zâmbesc, pentru că ei îi spun „ultimul dac liber”. Modul lui de a fi liber se defineşte aşa: „Mă trezesc un om fericit şi mă culc un om fericit. Dacă am un lux în viaţa asta, pământeşte vorbind, este faptul că fac ce îmi place la mine acasă. Frământ acest lut din Maramureşul istoric de peste 40 de ani, îl frământ sub tălpi, îl frământ în mâini.”

A deprins taina plămădirii vaselor de lut de la tatăl său şi a rafinat-o până la ceramica figurativă, iar pe la 24 de ani a înţeles că destinul lui va fi mereu legat de lut.

„Într-o familie de olari, când se naşte un fecior este mare bucurie, pentru că tata este foarte mândru. În schimb, mama nu e atât de bucuroasă, ştie ce înseamnă truda cu lutul. De când sapi lutul de la patru metri, îl plămădeşti şi îl frămânţi, până îl duci la acea masă de olărit, este destul de greu. De acolo vasul trebuie să fie făurit, să vorbească despre creatorul lui, despre olar”, spune Daniel Leş, aşa cum le vorbeşte el copiilor care în fiecare vară vin în taberele de olărit pe care le organizează.

„Le arăt cum se face un vas de lut pe roata olarului şi le spun povestea lutului până ajunge să fie un vas de cinste pe masa împăratului. Şi cu aceste poveşti îi captez în fiecare zi, seara le fac foc de tabără şi le spun alte poveşti, le arăt obiectele din casele mele”, mai spune el.

Dar asta nu e totul: a vegheat la restaurarea a două case din pământ învelit cu şindrilă – una din 1780, cealaltă din 1860 – ca să le păstreze autenticul. A meritat efortul, fiindcă turiştii apreciază din plin: „Ei sunt oaspeţii mei, cu drag stau cu ei la masă şi spunem poveşti. De aceea am încercat să îi duc într-un cadru cât mai autentic. Dacă vorbesc de olărit dacic din Maramureşul istoric nu se cade să îi duc într-un loc cu termopane şi gresie ultimul tip.”

Lucrările artistului ceramist Daniel Leş sunt prezente în mari muzee de prin toată lumea. Asta îl bucură, dar nu îl convinge să-şi strice tihna traiului pe care l-a ales: „Nu sunt decât un mic ţepuş în faţa acestui tăvălug numit globalizare. Sunt liber la mine acasă şi vreau să mor aşa…”, spune ultimul dac liber din Maramureş….adevaruldespredaci.ro

Lasati un comentariu