Pe aici nu se trece.”Semăn cartofi”.Primăria priveşte neputincioasă

• publicat la: 20 mai 2014
Pe aici nu se trece.”Semăn cartofi”.Primăria priveşte neputincioasă

Urmare a interventiei cetăţenilor ce deţin căsuţe şi vii în imediata apropiere a ştrandului de la  ultima şedinţă de consiliu( click  aici) pentru a semnala  închiderea drumului de acces ce duce  la proprietăţile lor a  avut loc  o nouă manifestare de forţă din partea  administratorului actual al ştrandului din oraş. După închiderea drumului cu bariere şi apoi cu porţi pe care a fost pus un anunţ de vânzare la un preţ de 5 ori mai mare ca cel al pieţei, administratorul ştrandului a găsit de cuviinţă să vină cu o altă găselniţă pentru blocarea drumului.

Acesta a adus marţi 20 mai in jurul orei 18,00 un excavator pentru a face impracticabil drumul de acces.  Intrebat de proprietarul de căsuţe ce intenţionează să facă, administratorul ştrandului a răspuns sec: “ semăn cartofi”.

Acţiunea este urmarea “interesului” dat de cei doi primari pentru respectarea promisiunii de a  rezolva   pe cale amiabilă a divergenţelor cu atât mai mult cu cât  pisica este în curtea primărie careiene.

În  mometul ocupării drumului vechi din ştrand , care despărţea strandul de cele două parcele ce apartineau de ferma căminului de bătrâni,ar fi trebui rezolvată problema unui drum nou de acces.

La data  aprobării  de cedare  în administrare  a celor două parcele  pentru a se mări suprafaţa ştrandului,i  s-a pus în vedere că dacă închide drumul vechi,trebuie să deschidă un alt drum,pentru a asigura accesul in zonă pentru proprietarii de vii .

Faptul trebuia consemnat la data respectivă printr/un protocol  sau nu trebuia să se renunţe la  drumul existent.

Primaria nu este la prima scăpare sau mai exact, la prima acţiune de genul “noi muncim, noi nu gândim”.

Omisiunile şi lucrul făcut de mântuială de administraţia locală se răsfrânge acum asupra unei comunităţi care nu este cu nimic responsabilă  pentru aceste erori.

Trist este faptul că am ajuns în situaţia în care primarii se pare că nu pot lua decizii radicale pentru asigurarea de drept a unui drum de acces, în condiţiile în care au concesionat ştrandul pentru suma simbolică de 1000 de euro pe un an întreg.Deşi la şedinţa de vineri ,primarul şi viceprimarul au stabilit că în cursul acestei săptămâni se vor întâlni cu cetăţenii nemulţumiţi pentru lămurirea situaţiei,nu cetăţenii sunt cei care au iniţiat scandalul de azi.

Acum,proprietarii trebuie să facă  un ocol serios pentru a ajunge la proprietăţile lor numai pentru ca cineva să îşi satisfacă ambiţiile şi să demonstreze că primarii nu mai au în oraş nici un cuvânt de spus.

Buletin de Carei

comentarii

de Horia Mărieș la 21 mai 2014 - 02:48

Curat BOLONDOK HÁZA.

Îi las pe cititori să aprecieze ei …. unde este locația acesteia.

de nelu la 21 mai 2014 - 08:44

domnu primar ar trebui sa fie mai atent cand isi alege partenerii de afaceri.

de stela la 21 mai 2014 - 11:27

domn primar stă drepti când suna roly si se execută pe loc aşa că nu aşteptaţi de la el să ţină cu careienii şi cu dreptatea!
credeţi că după cât a încasat mai are ceva de zis?

de andrei la 21 mai 2014 - 17:19

foarte urat gest din partea administratorului si a primariei care este pasiva la tot ce sa intampla in oras.
ati adus vechiturile pe gradurile din oras domnilor primari si acum vreti sa ne luati gatul si sa puneti stapanire pe oras cand voi ati falimentat firmele voastre cu voi la conducere?

de luci la 22 mai 2014 - 06:40

primaria e neputincioasa pentru ca a facut compromisuri si acum nu mai are cuvant in fata celor cu care s/a compromis.oricum la primarie romanii sunt vanati si nu li se dau acelelasi drepturi ca la maghiari!

de Horia Mărieș la 29 iunie 2014 - 04:46

Azi, duminică 29 iunie, la ora 14, primarul răspunde la intrebările comode sau incomode puse de cetățeni. Răspunde la toate.
Îl rog și eu frumos, cu tot respectul cuvenit, să clarifice cum devine treaba cu redevența aia de 1000 euro pe an pentru ștrand, negociată și semnată anul trecut in actul adițional la contractul semnat între părți . Îmi argumentez întrebarea cu cele scrise deja:

de Horia Mărieș la 21 September 2013 – 10:54

Suntem în weekend, ne relaxăm, ne distrăm, nu suntem crispați sau stresați, glumim, râdem, ne putem permite să abordăm subiecte total neserioase. Inclusiv subiecte referitoare la afacerile lui pește.

Mă uitam pe HCL nr. 44 /2013 din 31 mai 2013 și care se referă la aprobarea Actului adiţional nr. 3 la contractul de concesiune nr 4765/29.04.2002 încheiat între Consiliul local al municipiului Carei şi S.C. AQUACAR S.R.L. Carei.

Chestia asta numită în batjocură “contract încheiat de Consiliul local al municipiului Carei” este o formulare așa, doar ca să fie, adică un fel de praf aruncat în ochii lumii, atunci când se cunoaște faptul că în Primărie, și în general în Carei, doar Kovacs Jeno face legea (așa m-a informat chiar azi un postac “prietin” numit zsolti, deci înseamnă că este adevărat) și că tot ce-i pohtește pipota lui Kovacs, C.L.-ul majoritar UDMR-ist votează imediat și cu ochii închiși.

Având în vedere raportul de specialitate al Biroului Patrimoniu, administrarea domeniului public şi privat, agricol, birou aflat în subordinea Arhitectului Șef (post vacant) privind stabilirea valorii redevenţei pentru concesionarea ştrandului din Carei de S.C. AQUACAR S.R.L. Carei, pentru perioada 2013 – 2032, referatele comisiilor de specialitate precum şi discuţiile purtate în cadrul şedinţei, prin H.C.L. nr. 44/2013 s-a stabilit ca valoarea anuală a redevenței să fie de 1.000 de euro, valoare indexată anual cu rata inflației.

De ce s-a semnat contractul de concesionare pentru o perioadă de 20 de ani și nu pentru o perioadă mai scurtă, adică de exemplu pentru 5 ani, este o întrebare care îmi depășește puterea de înțelegere și nici nu o să mă chinuiesc să găsesc răspunsul corect la ea.

O fi mult, o fi puțin redevența asta de 1000 euro pe an? Hai să ne lămurim împreună.

1000 de euro inseamnă azi 4500 lei. Ștrandul funcționează în perioada 26 aprilie – 15 septembrie, adică cca 140 zile pe an. Asta înseamnă că firma concesionară va trebui să plătească Primăriei Carei, în fiecare zi în care va câștiga bani (deci când are clienți) o redevență de cca 32 de lei pe zi, adică echivalentul unui bilet de intrare la ștrand pentru un adult plus a două coborâri pe tobogan, sau, mult mai puțin decât încasează pentru închirierea pentru o noapte a unei căsuțe de vacanță (cabane pentru 2 persoane: 50 lei/zi, rulote pentru 4 persoane: 60 lei/zi, etc.).

Este oare redevența asta o afacere bună pentru ambele părți?

Sigur că este bună, dar numai pentru S.C. AQUACAR S.R.L. Carei. Este suficient ca S.C. AQUACAR S.R.L. Carei să aibă la ștrand un singur client pe zi și își va putea plăti redevența pe care o datorează Primăriei din Carei.

Să fim foarte bine înțeleși. N-am absolut nimic cu firma S.C. AQUACAR S.R.L. Carei sau cu administratorul acesteia, domnul Hagen Roland (pe care nici nu-l cunosc). Ba dimpotrivă, am tot respectul pentru dânsul fiindcă începând se pare de prin anul 2000, a reușit să pună pe picioare, prin muncă intensă și cu pricepere, o afacere profitabilă (S.C. AQUACAR S.R.L. Carei a avut în anul 2012 o cifră de afaceri netă de 2.128.309 lei, un profit brut de 126.550 lei și un profit net de 83.542 lei – cel puțin așa rezultă din situaţiile financiare anuale la 31 decembrie 2012 depuse de firmă la unitatea teritorială a Ministerului Finanţelor Public).

Este redevența asta o afacere bună și pentru o Primărie falimentară, lipsită aproape în totalitate de input-uri (venituri) financiare proprii în afara veniturilor din taxele și impozite locale (înghițite probabil și alea aproape în totalitate de cheltuielile salariale)?

Este o afacere bună pentru o Primărie care nu este în stare să finanțeze înlocuirea ferestrelor vechi de peste 100 de ani la o școală în care câteva sute de copiii vor trebui să suporte frigul și în iarna care vine?

Noi credem că NU.

Evident că primarul Kovacs nu este atât de prost încât să pună să se scrie negru pe alb în HCL nr. 44/2013 care este obiectul concesiunii, mai precis câți metri patrați din domeniul privat al Primăriei se concesionează pentru o perioadă de 20 de ani (sic!) firmei S.C. AQUACAR S.R.L. Carei.

Să caute fraierii până le vine rău, să caute contractul de concesiune nr 4765/29.04.2002 în carul cu fân dacă vor să se lămurească!

Fraierii n-au avut din ce alege si au lucrat in consecință cu materialul clientului. Au trebuit să citească pe site-ul nagykarolyistrand de pe domeniul .eu și să afle că “Spre ştrandul nostru vă atrage o vasta suprafaţă de 6 hectare cu zone umbrite de copaci şi piscine cu apă termală sau pentru inot.”

Carevasăzică, suprafața concesionată este de 6 ha, adică de 60.000 mp. Intrăm puțin în detalii și aflăm imediat că Primăria Carei a concesionat terenul intravilan din viile Careiului cu prețul de 1.000 euro/60.000 mp x an = 0,0167 euro/mp x an, rotund 1,7 eurocenți pe mp și pe an, adică cu 0,0765 lei pe mp și pe an, adică cu mai puțin de 8 bani pe mp și pe an.

Alo! Primăria Carei! Vreau și eu să concesionez urgent vre-o 30 de ha (300.000 mp), dar tot in viile Careiului!

Se poate? Vă rog să nu faceți cumva vre-o discriminare cu mine fiindcă o să vă reclam imediat la Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii si o să vedeți apoi ce o să pățiți de la prietinul nostru comun Csaba Ferencz Asztalos! Vă rog să nu vă jucați cu treaba asta, fiindcă eu sunt în stare să vă reclam – că doar mă cunoașteți de ce-s în stare.

Nu știu cine a negociat valoarea redevenței. Cred însă că ea a fost negociată direct între boși, adică între Kovacs Jeno și Hagen Roland, doar că unul din ei a negociat perfect, iar celalălat a negociat exact așa cum este, adică prost. Sau acel celălalt a fost nițel cointeresat de unul dintre ei. Tot ce se poate, nimic nu este exclus în negocierile cinstite de afaceri.

Bine, o să-mi spuneți acum la final, dar tu, dășteptule, tu care te dai rotund și mare, tu ce ai fi negociat?

Răspuns: eu aș fi negociat un procent (de exemplu 50% din valoarea profitului anual net, în LEI, al firmei S.C. AQUACAR S.R.L. Carei rezultat din exploatarea ștrandului). N-ar mai fi fost nevoie de nici o indexare cu valoarea inflatiei.

Cam așa se negociază afacerile de către cei care țin într-adevăr la “firma” la care lucrează, recte la Primăria și la Municipiul Carei, nu așa cum a negociat city-gospodarul cel de frunte, cel fabricant de scaune prin firma copiilor lui.

Auzi matale și te mai miră încă odată: redevență de 8 bani pe mp și pe an!
Asta-i culmea redevenței bunului city-gospodar!

În rest, s-auzim numai de bine și să ne iubim ca frații.

de Horia Mărieș la 29 iunie 2014 - 16:14

La emisiunea de azi de la Radio Transilvania, Kovacs a afirmat că redevența este de 5000 euro/an.
Fiind contrazis imediat de o interventie telefonică avizată, Kovacs a dat înapoi și a afirmat ca nu-și mai aduce aminte.
Tipul ăsta minte cu o nerușinare inimaginabilă, fără să clipească, demnă de invidiat, sau este totalmente ramolit si nu mai tine minte nici ce a mâncat la prânz. Eu cred că amândoua ipotezele sunt perfect valabile.

de guru la 29 iunie 2014 - 20:29

daca ar fi dupa primar ar trebui ca domnu ciuta sa il intrebe cu cine are voie sa se intalneasca!!!!!!
mie mi se atrage mereu atentia sa nu ma intalnesc cu el daca vreau sa obtin ceva de la primarie!!!!!e revoltator ce om josnic poate sa fie acest primar!!!!!
si sovin si grandoman da numai ca pe banii nostri ca el nu e in stare sa castige un sfant!

Lasati un comentariu