Zâmbetul

• publicat la: 6 May 2014
Zâmbetul

 Un reportaj televizat ne-a adus în casă o tânără Doamnă originară din Thailanda, o îndrăgostită de România, de oamenii săi şi de civilizaţia carpato-danubiană. Ne-a vorbit şi despre ţara sa, iar printre altele ne-a făcut o mărturisire şocantă.

Thailandezul se naşte şi trăieşte cu chipul înnobilat de zâmbete. Zâmbetul în acest areal planetar este întâiul şi cel mai uzitat mijloc de comunicare. Se zâmbeşte în  circulaţia stradală diurnă, la întretăierea drumului cu un cunoscut sau  dimpotrivă, thailandezul îşi transmite liniştea ca pe un salut persoanei  care i s-a ivit în cale, zâmbind, şi înseriat îşi ornează toate actele  de viaţă prin zâmbet. Este îndeobşte cunoscut că omul pe întreg  parcursul vieţii este aplicat să absoarbă modele, iar în ce ne priveşte în calitatea noastră de comunicator pe plan social, am tresărit sub  puterea emoţiei ce ne-a fost indusă de mărturisirea de referinţă, fără  să bănuim în primul moment că vom fi copleşiţi de teroarea solară pe  care ţi-o dă uimirea urmată de durate meditative asupra acestui mod  existenţial, frust, de trăire şi de ce nu şi de comunicare. Zâmbetul se  realizează printr-o extensie a muşchilor faciali care comunică, linişte,lumină, invitaţie la pace socială iar lista făgaşelor de comunicare este  aproape imposibil de pus în pagină.

Nu putem trata acest subiect fără a-l aminti pe „mim” actorul în  spectacole de„pantomimă” cel ce realizează spectacol prin comunicarea fără cuvinte,prin mimică şi gesturi. Ori mimica se realizează în procente covârşitoare prin capacitatea de comunicare a muşchilor faciali iar  mişcarea acestora întru zâmbet vine cu o sferă extinsă de posibilităţi  de a pune în lumină sentimente şi idei cele ce se oferă drept garanţie  privitor la sinceritate şi bună credinţă, cele ce îi comunică  beneficiarului uneorimult mai mult decât un exerciţiu oratoric, şi asta pentru că cuvântul rostit este desluşitor dar nu are capacitatea  iluminativă şi căldura pe care o poate transmite zâmbetul. Printr-o suită de modalităţi de comunicare prin iluminarea sau întunecarea feţei, se  poate comunica forţă, bunăvoinţă, înduioşare, duritate, sau pocăinţă.

Este poarta prin care suntem inundaţi de mesaje nerostite, unele încărcate de afectivitate, altele prevestitoare fie de evenimente viitoare, fie de pericol. Poate fi şi este antract sau uvertură la iubirea procreativă, la debutul acesteia prin sărut.Partea covârşitoare  a relaţiilor afective se deschide prin zâmbet. Este cheia ce desferecă inhibiţiile, ce aduce fiinţa umană în planul constructivităţii afective cu toată forţa fiinţei sale. Omul care zâmbeşte poate fi uşor analogat  cu o statuie reanimată ce coboară de pe soclu pentru a aduce lumină şi a  încălzi trăirea.

Trecând prin filtrul în care se decantează meditaţia privind valori  existente sau valori ce s-ar putea implementa, am fost încărcat cu  regretul de a şti că existând un popor care zâmbeşte întru fericire, nu  avem nici puterea şi nici mijloacele de a încărca şi danubio-carpatinii  cu această solară formă de manifestare afectivă în vestmântaţia ei de  comunicatoare într-un ritm învecinat cu actul fiziologic al respiraţiei.

Suntem puşi în faţa unui comportament pe care ni l-am dori ca model şi  pe care nu ni-l putem apropia şi asta pentru că trăirea prin zâmbet,specific Thailandeză s-a statornicit prin experienţe civilizatorii ce au putut depăşii secularul întrupându-l în milenii. În raport cu efectele  civilizatorii ale zâmbetului thailandez, zâmbetul european este şi el în  bună parte cald, dar nu este nici pe departe atât de comunicator.

Ne-am titrat acest material adendă, pe care am direcţionat-o înspre materialul nostru „Târgul Sărutului”, pentru că cei ce au practicat pe o treaptă istorică, credem profundă, solara manifestare de la Hălmagiu, şi-au derulat emotivitatea în mod  firesc din spatele unui zâmbet, iar dacă aşa cum am arătat zâmbetul este  poartă spre procreare, evident că pe ea  s-a marşat „via sărut”.

O informaţie de după publicarea articolului, pe a cărei valoare pariem,ne-a fost adusă de cercetătoarea profesor Voichiţa Paşcu care a intervievat câţiva vârstnici din arealul Hălmagiu. Între amintirile  acestora se află împrejurarea că manifestările de acolo au fost asociate şi de o datină pentru „aducerea norocului”. În proximitatea Hălmagiului  se află şi un centru tradiţional de olărit. Olarii de la Obârşa. Cum  bulciul de la Hălmagiu este unul înspre care converg o mare parte a Crişenilor, aicişi-au desfăcut produsele şi olarii din Obârşa astfel că  în suita de şetre de târgoveţi se găsea la vânzare şi ceramică  tradiţională din lut ars şi smălţuit. Dominantă prin partea locului era  prejudecata că dacă spargi un vas labulciul Hălmagiului în ziua de  Sân-Toader vei avea noroc. Aşa se face că târgoveţii investeau în  oale şi  alte produse de olărit pe care sub ochii mulţimii aflată acolo  le   spărgeau în faţa şetrei. Prejudecata avea o astfel de forţă în credinţa  locală încât nu dădea bine la opinia publică dacă nu investeau şi pentru noroc.

TIBERIU    VANCA

Lasati un comentariu