Andrada Spanci – o careiancă de locul întâi

• publicat la: 20 June 2014
Andrada Spanci – o careiancă de locul întâi

La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc ediția cu numărul șase a Festivalului național de muzică ușoară și folk “Simbol”, in  organizarea   Clubului  Elevilor Tăşnad. Festivalul a ţinut două zile, timp în care pe scena concursului au evoluat  solişti de muzică folk şi solişti de muzică uşoară  din Satu Mare, Carei, Negrești Oaș, Sanislău și alte e școli din județ, Râmnicu Vâlcea, Mioveni, Costești – Argeș, Zalău și Cluj,  printre care s-a numărat şi careianca Andrada Spanci,care a obţinut locul 1 la categoria de vârstă 15-19 ani, impresionând juriul şi asistenţa de la Tăşnad prin interpretarea sa.Andrada Spanci a fost pregătită de prof.Mariana Vulcan.

Am stat de vorbă cu ea în curtea Liceului Teoretic, unde este elevă in clasa a X-a,rugând-o să  ne împărtăşească câte ceva despre activitatea ei  de pe tărâmul muzicii.Nu putem să nu adăugăm că la  festivitatea de premiere ce a avut loc astăzi la Liceul Teoretic,a obţinut şi în acest an premiul I.

Marele Trofeu al festivalului de la Tăşnad a fost câștigat de Daniela Rațiu din Tăşnad.La categoria de vârstă la care a evoluat Andrada rezultatele au fost următoarele:locul I – Andrada Spanci si Marius Aron, locul II – Roxana Zorzolan, locul III – Mălina Jula și Solnitaru Stefan. Din păcate,organizatorii nu au fost pregătiti cu dubluri pentru fiecare loc aşa că Andradei i-a revenit diploma iar Cupa a fost acordată celuilalt câştigător.

 Reporter: Felicitări, Andrada pentru premiul obţinut ! Te rog să ne spui câteva  cuvinte despre tine.

Mă numesc Andrada Spanci, am 16 ani şi sunt elevă în clasa a X-a la Liceul  Teoretic Carei, membră a Clubului Elevilor din Carei şi solistă a formaţiei  Castelanii.

R:   Ai participat la Festivalul Naţional de muzică uşoară şi folk  ,,Simbol’’ Tăşnad şi ai obţinut locul 1. Vorbeşte-ne, te rog, despre acest  concurs şi despre prestaţia ta în cadrul concursului.

Andrada Spanci :Am participat la Festivalul Naţional de muzică uşoară şi folk de la Tăşnad, ca solistă de muzică uşoară. Eu particip pentru prima dată la acest festival desi acesta este la cea de-a şasea ediţie.  Sunt bucuroasă că s-a organizat un astfel de concurs şi că am avut posibilitatea  sa particip. A fost bine organizat, în prima zi a festivalului, a avut loc un spectacol de muzică la ştrandul din Tăşnad, un “Music Party” ,unde am putut să-i întâlnesc şi să-i cunosc pe ceilalţi concurenţi,  pe unii din Cluj, au fost şi din Zalău, alţii din sudul ţării, din Argeş, mulţi alţi tineri din judeţul nostru, membrii ai cluburilor elevilor din diferite localităţi. Eu am concurat ca solistă de muzică uşoară, la categoria de vârstă 15-19 ani.În prima zi a competiţiei, sâmbătă am cântat piesa ,,Set fire to the rain’’ a lui Adele. A doua zi a concursului a fost duminică, programul a început la ora 12.00 şi am  cântat o piesă a lui Bruno Mars, reorchestrată şi adaptată pentru vocea  mea, cu text pentru mine, ca fată, redenumită ,,When you were my man’’. Cred ca am  evoluat bine dar  n-aş fi putut face nimic fără doamna mea profesoară,Mariana Vulcan, cu care cânt din clasa a II-a la formatia Castelanii, de la Clubul Elevilor din Carei. Ea m-a însoţit în cele două zile ale festivalului şi a  fost alături de mine, susţinându-mă.

R: Vorbeşte-ne, te rog, despre instructoarea ta de canto, doamna Vulcan şi de relaţia ta cu dânsa.

Andrada Spanci: Doamna profesoară Mariana Vulcan e pentru mine mult mai  mult decât o instructoare de muzică, mi-e ca o mamă, deja o cunosc foarte  bine, o consider ca a doua mea mamă. O cunosc pe doamna Vulcan de mică, mi-a dat sfaturi foarte utile, mă  îndrumă şi mă susţine foarte mult şi n-aş fi ajuns la nivelul la care sunt  fără ajutorul ei, acest lucru e cert!

R: Vorbeşte-mi, te rog despre cum a decurs decernarea premiilor de la  Festivalul ,,Simbol’’ de la Tăşnad. Cine a fost juriul şi cine ţi-a înmânat  premiul şi în ce a constat el?

Andrada Spanci: La categoria mea, 15-19 ani am luat locul 1, lucru de  care sunt mândră şi premiul mi l-a înmânat profesorul de  la Clubul  Elevilor din Tăşnad, a constat într-o diplomă şi o sumă de 50 de lei. Juriul a  fost compus  din profesor Puiu Mircea Câcu, Lorena Foldeș iar ca  președinte a fost profesorul compozitor Călin Ionce din Baia Mare.La categoria mea a mai luat un băiat din  Cluj  locul I, iar trofeul festivalului l-a luat o fată din Tăşnad, care a fost la o categorie mai mică de vârstă decât mine.

R: Aşadar, la categoria ta a mai luat şi altcineva locul I. Au mai fost clasaţi 2 concurenţi pe acelaşi loc?

Andrada Spanci: Eu şi băiatul din Cluj am obţinut amândoi locul I pentru că am avut acelaşi punctaj, eu aşa cred, aşa ştiu. Şi la celelalte  categorii, clasamentul a fost în funcţie de notă, de punctaj. S-a mai  întâmplat, chiar la categoria mea, să obţină 2 persoane locul III. Aşa a  considerat juriul, el a hotărăt să fie aşa. Eu însă, sunt mulţumită de  premiul pe care l-am obţinut şi de prestaţia mea scenică.

R: Spune-ne, te rog, ai participat la alte festivaluri, competiţii  muzicale? Care au fost acestea şi ce premii ai mai obţinut până acum?

Andrada Spanci: Da, am participat la multe alte festivaluri şi  concursuri. Anul trecut, de exemplu, am fost la Festivalul de muzică uşoară la Oradea, unde am luat locul I. Am mai fost la Vatra Dornei, acolo am fost cu trupa ,,Castelanii’’, care este o formaţie vocal- instrumentală şi acolo  am obţinut locul II, asta pentru că în perioada imediat premergătoare  concursului, am  schimbat toboşarul, am avut un toboşar nou. De asemenea,acum doi ani, am fost la un festival de muzică la Târgu Jiu denumit “Coloana Infinitului”  , la care am luat locul I.

R: De unde îţi vine pasiunea pentru muzică?

Andrada Spanci :P asiunea pentru muzică am moştenit-o de la mama mea. Ea este cea care m-a îndreptat  spre acest domeniu, de mică, a văzut că-mi place să cânt, îmi luam sprayul  şi cântam în faţa oglinzii. Ea a observat lucrul acesta şi m-a indrumat catre  clubul  de muzică de  la Clubul Elevilor.

Tin minte că eram în clasa a II-a, eram timidă la început, şi mi-a plăcut tare mult să fiu acolo, cu alţi copii, să cânt, să repet, m-a atras mult tot ceea ce făceam. Cum creşteam însă, am văzut că devine ceva serios, că necesită multă muncă, mult antrenament vocal şi am investit mult şi  în aparatură. Chiar dacă în viitor voi merge pe altă ramură, îmi doresc să merg la Cluj,la Medicină, muzica va rămâne hobby-ul meu şi ştiu că-n timpul liber voi  avea timp, de fapt, voi face în aşa fel încât să continui să cânt, voi avea  trupa mea, şi poate, în paralel, le voi face pe amândouă, şi facultatea şi  muzica.

R:Care este modelul tău în muzică? Cine te inspiră, ca artist?

Andrada Spanci: De mică, am cântat Laura Stoica, am cântat piesele ei.Chiar rudele şi prietenii mei mi-au zis că semăn la voce cu Laura Stoica. Ea este model meu din muzica românească. Ca artist internaţional, Celine  Dion îmi place foarte mult. Are o voce minunată,o voce înaltă, splendidă şi  de asemenea, are o tehnică foarte bună. Pentru acestea o admir foarte mult  şi mă inspiră ca artistă.

R:Spune-mi, ai un ţel în muzică, îţi propui să cânţi undeva anume?

A.S.:  …ştiţi cum sunt concursurile astea gen X Factor şi Vocea României,show-urile acestea televizate…Mi-ar plăcea să merg să cânt pe o scenă  mare, cum sunt acelea de la concursurile respective, mi-ar plăcea să cânt  în faţa unui public numeros, pentru că satisfacţia mea este atunci când  muzica pe care o interpretez mi-e apreciată, cănd publicului îi place ceea  ce aude, ceea ce cânt şi atunci simt că munca pe care o depun  da  roade.

R: Felicitări încă o dată şi mult succes pe viitor!

Andrada Spanci: Vă mulţumesc mult!

 

Lasati un comentariu