Duminica accidentelor.Un deces la Ghenci

• publicat la: 16 June 2014
Duminica accidentelor.Un deces la Ghenci

 

La data de 15.06.2014, ora 08:30, în afara localităţii Livada, V.  Irina, de 34 de ani, din Negresti-Oas,  în timp ce conducea autoturismul marca Skoda  a intrat în coliziune laterală cu un alt autoturism care circula din sensul opus, fiind condus regulamentar de un tânăr de 28 ani din localitatea Fălticeni, judeţul Suceava. Conducătoarea auto a pierdut controlul asupra volanului răsturnându-se în şanţul din partea dreaptă a direcţiei de mers, rezultând rănirea uşoară a acesteia.

Cei doi conducatori auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

De asemenea, C. MIHAI, de 22 ani, din Seini, judetul Maramures, conducand autoturismul marca BMW în afara localităţii Vama, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul asupra directiei de mers, răsturnandu-se în şanţul din dreapta sensului de mers.  În acest caz a rezultat rănirea uşoară a unui tânăr de 19 ani, din Seini, pasager in autoturism.

Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Ieri,15 iunie  a.c., în jurul orelor 17,22, pe DN 1 F,  în afara localităţii Ghenci, P. FLORIN, de 28 ani, din Baia Mare, judetul Maramures, conducand motocicleta Honda, pe fondul conducerii imprudente, a pierdut controlul asupra directiei de mers, răsturnându-se în şant. In urma evenimentului a rezultat decesul motociclistului.

Un alt eveniment rutier a avut loc ieri, în afara localităţii Apa. Un bărbat de 56 ani, cetaţean maghiar,  din Drecske-Ungaria, conducând motocicleta marca YAMAHA , pe fondul nepăstrării distanţei corespunzatoare faţă de vehiculul din faţă, a intrat in coliziune cu un autoturism  condus de  o tânără de 22 ani, din Baia Mare, judetul Maramures, care efectua viraj la stanga. In urma evenimentului a rezultat rănirea gravă  a unei femei de  53 ani, cetatean maghiar pasageră pe motocicleta. S-au recoltat probe biologice de sânge.

Poliţiştii Sectiei 9 Politiei Rurala Negresti Oaş, l-au depistat în trafic pe G.  Ioan de 43 ani din Trip,  în timp ce conducea autoturismul marca Wolckswagen cu nr. provizoriu de inmatriculare, în localitatea Oraşu Nou, având autorizatia de circulaţie  provizorie expirată. In cauza s-a intocmit  dosar penal pentru punerea în circulaţie şi conducerea pe drumurile publice a unui auto neînmatriculat.

La data de 15.09.2016 ora 15:25 poliâiţtii  rutieri l-au identificat în trafic pe G.  Stefan, de 26 de ani, din Satu Mare, care a condus auto marca BMW pe str. Tineretului din municipiul Satu Mare, avand dreptul de a conduce suspendat.    Şoferul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a aconduce suspendat.

In cadrul acţiunilor desfăşurate de poliţiştii rutieri în vederea diminuării riscului rutier şi impunerii respectării normelor rutiere, au fost aplicate   67 sancţiuni contravenţionale în valoare  de  5.507 lei.

În vederea menţinerii unui climat de ordine şi siguranţă publică, lucrătorii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Satu Mare au aplicat    25 sancţiuni contravenţionale în valoare totală  de    6.600   lei.

Lasati un comentariu