Pagina principala / Timp Liber / Cheile Borzeştiului, sălbăticia la câţiva paşi de oraş

Cheile Borzeştiului, sălbăticia la câţiva paşi de oraş

La nici 20 de kilometri de Turda se află un loc despre care puţini ştiu: Cheile Borzeştiului. Datorită frumuseţii sălbatice şi numeroaselor specii de plante şi vietăţi, aceste chei au ajuns să fie declarate rezervaţie naturală în 1994. „Adevărul“ vă prezintă, în cadrul Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“, un colţ de rai prin care iubitorii drumeţiilor descoperă peisaje unde timpul pare că stă în loc.
Dacă de Cheile Turzii toată lumea a auzit, în schimb în sud-vestul lor, la vreo 5 kilometri, se află o altă minunăţie a naturii – Cheile Borzeştiului – despre care nu mulţi clujeni ştiu, darămite români din alte părţi ale ţării. Vorbim de o zonă împădurită, cu aspect sălbatic, cu ape care s-au jucat de-a Dumnezeu şi au creat aceste cheile spectaculoase, cu peisaje ce-ţi taie răsuflarea. Spre deosebire de Cheile Turzii, Cheile Borzeştiului sunt mult mai greu de găsit, iar traseul este dificil, curioşii trebuind să treacă prin apă sau pe versanţi ca să le viziteze. Pe drum apar mai multe cascade şi, din fericire, niciun ambalaj aruncat sau vreun pet nu-ţi deranjează privirea.
Oază de linişte Cheile Borzeştiului, numite de localnici şi Cheile Berchişului, sunt cheile cu numărul trei săpate în culmea Petreşti, iar ca localizare se află în comuna clujeană Iara. La ele puteţi ajunge fie din Turda (din DN 75 Turda-Câmpeni, la 17 kilometri de Turda, plecând din dreptul cabanei Buru), fie din satul Borzeşti (pe DJ 107L Turda-Petreştii de Jos-Borzeşti, pe drumul ce duce la Gura Jigăului). Acestea s-au născut în urmă cu milioane de ani în amonte de actualul sat clujen Moldoveneşti. Sunt „opera“ apelor Văii Borzeşti (Valea Berchiş), vale care se varsă în Arieş între satele Buru şi Moldoveneşti. Faţă de „fraţii săi“ – Cheile Turzii şi Cheile Tureniului – Cheile Borzeşti sunt singurele din Apuseni pe care apa le-au sculptat în două sensuri, înspre nord, iar apoi înspre sud. „După ce râul Arieş s-a adâncit a captat apele din apropiere şi s-au format cascadele“, ne povesteşte Alin Roşca, geograf la bază şi preşedintele Fundaţiei Junior Ranger Potaissa, un ONG care de vreo 14 ani ţine activităţi non-formale de mediu cu cei mici.
În această sălbăticie necunoscută, printre goruni şi fagi, vieţuiesc mistreţi, vulpi, lupi, căprioare.
„Mergem mai departe pe drumul către Câmpeni şi exact la borna kilometrică ce anunţă Buru 4 kilometri se poate coti la dreapta către cabana Buru, care este imediat peste linia de cale ferată de mocăniţă. Lăsăm maşina şi o luăm la dreapta unde începe un traseu marcat, dar care urcă prin pădure paralel cu valea Borzeşti, dar nu vă recomand să mergeţi pe traseu pentru că o să rataţi tot ce este spectaculos. De pe traseu nu se vede nimic. Aşadar o luăm prin stânga traseului şi coborâm pe firul apei. Este recomandat sa alegeti cu grijă ziua, să nu fie după o perioadă ploioasă pentru că debitul mare o să vă facă înaintarea aproape imposibilă. Noi ne-am bucurat că debitul era foarte mic, însă nici aşa nu e bine pentru că pierzi foarte mult din spectaculozitatea cascadelor. După cum o sa vedeţi la cascadele superioare de-abia se prelingea un firicel pe peretele cascadei. Deci, până la urmă ţine de noroc. Ca şi echipament ar fi foarte bine dacă aţi fi încălţaţi cu sandale de munte pentru că pârâul trebuie traversat de câteva ori (la noi n-a fost chiar nevoie, debitul fiind foarte scăzut) Practic, tot traseul se poate împărţi în două: porţiunea care cuprinde cascadele inferioare, extrem de spectaculoasă, după care urmează o porţiune mai anostă, şi, la final, partea de rezervaţie care cuprinde cascadele superioare. Prima parte este impresionantă (cel puţin pentru noi aşa a fost), întunecoasă, treceţi prin mici defilee în care lumina soarelui e obturată de pereţii de stâncă şi de coroanele copacilor de deasupra. (…) Ultima parte nu e la fel de spectaculoasă, dar e deosebită şi ea prin căderile de apă care se formează şi încă o dată regret că nu am prins pârâul cu un debit mai mare. La final, ajungem la cascada mare, după aproximativ 4 de kilometri, care are cam 10 metri (e estimarea mea, nu ştiu dacă e corect), dar, din păcate, debitul mic face ca apă să se prelingă doar, liniştită pe peretele de stâncă.
sursa adevarul.ro