Idee de afaceri: Doi elevi au înființat un serviciu de curierat pe bicicletă

• publicat la: 30 iulie 2014
Idee de afaceri: Doi elevi au înființat un serviciu de curierat pe bicicletă

Doi elevi de liceu din Constanța, de 16 și 17 ani, și-au deschis propriul business după ce au câștigat o competiție școlară de antreprenoriat.

Ei au înființat un serviciu de curierat rapid pe bicicletă, în cadrul căruia urmează să angajeze doar tineri șomeri, folosindu-se de facilitățile fiscale de care beneficiază ca microîntreprindere pentru întreprinzători debutanți (SRL-D).

Prin serviciul lor, cei doi tineri oferă clienților posibilitatea de a livra produse la prețuri bune, într-un mod rapid și ecologic, în orice punct al orașului Constanța. Tariful unei livrări este unic, de 10 lei, indiferent de distanță, greutate sau volum, iar termenul de livrare este aproximativ 90 de minute.

Totuși, curierii pe biciclete au și unele restricții, respectiv nu livrează colete ce depășesc 10 kg, au dimensiuni mai mari decât ale unui rucsac sau conțin viețuitoare.

„Să începi și să crești o afacere nu este ușor. Acest lucru necesită timp și resurse, deci trebuie să faci multe sacrificii. Nu te mai joci pe calculator toată ziua, nu te mai trezești la ora 12, nu mai dai banii pe orice tricou la modă, ci muncești cât mai mult și reinvestești fiecare bănuț pentru a te menține pe piață. Cu toate acestea, dacă vei avea succes, satisfacția va fi imensă și vei avea mult mai mult de câștigat. Programul ‘Compania’ a reprezentat pentru noi o rampa de lansare, o oportunitate pentru a vedea foarte clar cât de pricepuți suntem în antreprenoriat, la ce suntem buni, ce trebuie să îmbunătățim la propria persoană, cât de importantă este documentarea înainte de începerea unei afaceri și, mai ales, ce ne dorim să realizăm în viață”, a spus Andrei Burghelia, membru al echipei Bicycle Courier.

Cei doi elevi își doresc ca business-ul lor să fie unul sustenabil și în același timp util pentru comunitatea lor. De aceea, angajații firmei vor fi persoane aflate în șomaj, iar compania va dona 10% din venituri către o organizație reprezentativă a elevilor.

În plus, tinerii antreprenori și-au propus să inițieze programe sociale în domeniul sportului și protecției mediului și să se implice în promovarea bicicletei ca mijloc de transport alternativ în Constanța.

Avantajele SRL-D-ului

Elevii au fost motivați să înființeze acest start-up și de facilitățile fiscale de care beneficiază întreprinzătorii debutanți (SRL-D).

Astfel, tinerii care vor să înființeze un SRL-D beneficiază de o alocație financiară nerambursabilă de la stat, reprezentând cel mult 50%, dar nu mai mult de 10.000 euro, din valoarea proiectului aferent planului de afaceri.

De asemenea, antreprenorul debutant va putea accesa garanții pentru credite de până la cel mult 80% din valoarea sumei solicitate, în limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul în lei.

Tot în cadrul unui SRL-D, sunt scutite de la plată, contribuțiile de asigurări sociale datorate de angajatori pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariati, angajați pe perioadă nedeterminată.

sursa rostiri.yahoo.com

Lasati un comentariu