Mănoasa câmpie a Careiului, acum 90 de ani. Partea a III-a. Cine acoperă diminuarea păşunii Ianculeşti ?

• publicat la: 21 July 2014
Mănoasa câmpie a Careiului, acum 90 de ani. Partea a III-a. Cine acoperă diminuarea  păşunii Ianculeşti ?

Acum un an și ceva, tanti Ileana, o septuagenară din satul Ianculești semnala cu tristețe Prefectului greutățile cu care se confruntă:  “Noi suntem fiii  lui Avram Iancu, am lucrat și la secerat și la ce a fost nevoie pentru ca să ne întreținem, iar acum la bătrânețe am ajuns să văd cum ni se ia heleșteul și pășunea, iar pentru tinerii noștri nu se găsește un loc de muncă la oraș. Am ajuns ca în anii ‘40 când ni s-o luat vacile și animalele și ne-am dus în lumea mare ca să scăpăm cu viață. Am 74 de ani și țin o vacă. Dacă nu pot să mai țin vaca cum să mai stau în sat? De ce să stăm cu capul plecat în Țara Românească?”  Ultima întrebare este una extraordinar de pertinentă.

Această întrebare, pusă atât de tranșant de tanti Ileana, m-a incitat și urmare ei am încercat să aflu cât mai multe despre “istoria” pășunii și a pădurii comunale din Ianculești. Știu că subiectul încă se mai dezbate – uneori chiar vehement (a se vedea și luările de cuvânt de la ultima ședință a Consiliului Local), știu că despre acest subiect sau scris deja multe articole în presa locală, dar, cu toate astea, încerc și eu să pun pe hârtie, în acest articol, cât mai succint posibil, câteva din lucrurile certe pe care le-am aflat până acum.

Azi o să mă ocup doar de pășunea comunală.
O să vină la rând cândva și pădurea comunală. Promit.

Prin LEGEA din 30 iulie 1921, pentru reforma agrară din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, publicată în M.Of. nr. 93/30 iulie 1921 la Capitolul 2 “Pășuni comunale” Art. 24-37 se stabileau, printre altele:

“Pentru constituirea şi completarea păşunelor comunale se destină din pământul expropriat, şi numai din pământul propriu pentru păşune, suprafaţa necesară pentru întreţinerea contingentului normal de vite din comună.”

“Pământul expropriat conform serveşte numai la înfiinţarea şi completarea păşunilor comunale pentru folosinţa tuturor locuitorilor proprietari de vite, fără privire dacă au pământ cultivabil, dându-se preferinţă agricultorilor, muncitorilor agricoli, minieri.”

“Suprafaţa completării sau înfiinţării de păşuni comunale se calculează după numărul capilor de familie, socotindu-se după fiecare cap de familie până 2 jugăre cad. la şes. Crescătoriilor de vite existente şi recunoscute li se respectă păşunea şi fâneaţa necesară.”

“Plata loturilor. Îndată ce preţul exproprierii va fi statorit definitiv şi sătenii îndreptăţiţi vor fi intrat în posesiune, se va calcula preţul de vânzare al imobilelor şi se va repartiza pe noii proprietari. Sătenii pot plăti la intrarea în posesiune în total sau în parte valoarea pământului sau imobilelor expropriate. Statul va contribui cu 50 la sută din preţul cumpărării imobilelor la împărtăşirea cu pământ a acelor îndreptăţiţi. Pentru pământul întrebuinţat la înfiinţarea şi completarea păşunilor şi pădurilor comunale Statul nu contribuie la plata preţului”.

“Pentru asigurarea unei bune culturi a pământului micei proprietăţi, o cât mai bună întrebuinţare a islazurilor comunale, cum şi punerea în valoare a produselor micei proprietăţi, Casa centrală a împroprietăririi are dreptul de a stabili şi impune micilor proprietari obligaţiuni privitoare la planul de cultură, la organizarea mijloacelor de cultură şi tovarăşii, care să îndrumeze pe săteni spre o cultură raţională şi intensivă, la desfacerea produselor lor şi îmbunătăţirea rasei vitelor, determinând şi sancţiunile de luat.”

Primul lucru de reținut: Statul nu a contribuit (cf. Art. 135 alin 2 din Legea pentru reforma agrară din 1921) la plata prețului pământului necesar pentru înființarea pășunilor comunale, numai coloniștii ianculeșteni au fost cei care au plătit la intrarea în posesie valoarea pământurilor expropriate (inclusiv pentru pășunea comuală). Asta ca să fie extrem de clar de la bun început cine a plătit, cine a scos banii din buzunar pentru pășunea comunală Ianculești.

Așa cum am mai menționat in finalul părții I, primul document despre care am cunoștiință și în care se specifică suprafețele de teren cu care au fost împroprietăriți capii de familie din Centrul de Colonizare “Urmașii lui Iancu”  este “Situația Colonizărilor din județul Sălaj, plasa Carei”, documentul cu numărul E No. 242/1926, datat 17 noiembrie 1926, întocmit de Agronomul Regional A. Bancu. Din acest document rezultă faptul că din terenul ce-l dețineau coloniștii ianculeșteni rămași definitiv, pășunii comunale îi revenea suprafața de 126,463 iugăre (73 hectare). Sunt convins că mai trebuie să existe si alte astfel de documente prin arhive, cum ar fi extrasele de Carte Funciară, chiar dacă au suferit diverse modificări de-a lungul anilor.

In ordine cronologică, al doilea document pe care doresc să-l menționez aici este “Planul de exploatare pe anul 1947 a pășunei Ianculești Carei” întocmit de ing. agr. Gruia Leonida, șeful Ocolului Agricol Carei și datat 3 martie 1947, din care rezultă că suprafața pășunii comunale Ianculești în anul 1947 era de 111 iugăre și 1293 de ștânjeni patrați adică de 64,57 hectare.

Al treilea document este Procesul Verbal cu nr. 5350/1992 încheiat în ziua de 9 septembrie 1992 cu ocazia predării către Consiliul Local al orașului Carei a suprafețelor de păsuni ce intră în patrimoniul orașului în baza Legii fondului funciar și a deciziei Prefecturii nr. 371/1991. Din acest document rezultă că păsunea comunală Ianculești avea suprafața de 58,57 hectare. Documentul este semnat din partea Consiliului Local Carei de fostul primar Poosz Bartolomeu și de fosta secretară a primăriei, Cornelia Blideran. La o citire atentă, Decizia Prefecturii nr. 371/1991 și Procesul Verbal mi-au ridicat o serie de semne de întrebare dar de a căror detaliere nu este cazul să mă ocup aici și acum.

Al doilea lucru de reținut: Din anul 1926 și până in prezent, suprafața pășunii comunale Ianculești s-a tot diminuat, a tot intrat la apă (sau la lac). De la 73 hectare în 1926 s-a ajuns la 64,57 hectare în 1947, apoi la 58,57 hectare in 1992 iar în zilele noastre, atunci când se discută despre acest subiect, primarul Kovács Jenö vorbește de cca 35 de hectare. De ultimul aspect nici nu mă mai mir, cunoscând deja foarte bine apucăturile de gróf, de baron de Münchhausen ale primarului.

Dacă altora acest fenomen de “comprimare” în timp a suprafeței pășunii comunale Ianculești li se pare că este un fenomen fizic normal, sau că pur și simplu așa trebuie să se întâmple lucrurile fiindcă peștii importați din Ungaria și deversați în lacul Ianculești pentru a satisface poftele pescărești ale potentaților careieni aflați (incă) la putere “mușcă” in timpul nopții câte o bucată din pășune, este treaba lor, îi privește. Mie unuia mi se pare a fi un lucru extrem de dubios care sfidează legile aflate in vigoare. Din acest motiv, o să mai fac săpături și in cele ce urmează, poate o să găsesc “gaura neagră” în care au dispărut cca 35 de hectare din pășunea comunală a Ianculeștiului de-a lungul anilor. Promit.

În final, mai aduc la cunoștiința celor interesați încă un document. Este vorba de coala de C.F. Nr. 554 Carei, în care la pagina C) Teherlap ( Foaie de Sarcini) la C-1 se găsește următoarea înscriere: “Intrat la 18 ianuarie 1947 sub No. 60 cf. Deodată cu înscrierea de sub B.1 asupra imobilelor de sub No. de ordine A+1-25 se întabulează dreptul de uzufruct în favoarea Coloniei Ianculești”, lucru întărit și de un extras foarte recent de carte funciară în care imobilele respective figurează “în proprietatea Statului Român, împroprietărire în seria rangului incheierea cf. Nr. 60/1947, dobândit prin Lege, întabulare DREPT DE FOLOSINȚĂ, dobândit prin Lege ÎN FAVOAREA COLONIEI IANCULEȘTI.”

Dreptul de folosinţă asupra bunurilor proprietate publică se acordă, cu titlu gratuit, pe termen limitat. Apărarea în justiţie a dreptului de folosinţă cu titlu gratuit revine titularului dreptului.


Uzufructul este un drept real de folosinţă pe o perioadă de maxim 30 de ani şi de a culege fructele bunului, cu îndatorirea de a-i conserva substanţa. Atunci când uzufructul are ca obiect bunuri imobile, actul juridic va trebui să îmbrace, sub sancţiunea nulităţii absolute, forma autentică, codul civil făcând trimitere la dispoziţiile din materia Cărţii Funciare. Prin urmare, dreptul de uzufruct urmează a fi intabulat în Cartea Funciară, notarul public care autentifică actul având obligaţia de a îndeplini formalităţile de publicitate imobiliară. Atenție mărită la aceste aspecte legale. 

Al  treilea lucru de reținut: Pășunea comunală Ianculești, inclusiv lacul Ianculești (heleșteul) care s-a format “furând” din suprafata pășunii comunale, este intabulată cu drept de folosință dobândit prin Lege (uzufruct) in favoarea Coloniei Ianculești.

Fiindcă unde-i lege, nu-i tocmeală. Nici măcar la Primăria Municipiului Carei.
- va urma -

Horia Mărieș

comentarii

de george la 23 July 2014 - 08:03

terenurile din ianculesti au intrat de mult in vizorul lui jeno,inca de la primul mandat cand incerca sa se capatuiasca pe aici cu pamant si avere nemuncita.
stim cu totii cum a venit aici cu geamantanu in brate si cu carnetul de partid pcr si au luat casa nationalizata de la zoli fotografu’.
din asuaj a plecat la fel si din odoreau si martinesti si au ajuns la carei sa bage mana in pamanturile altora.
in mod sigur au inceput sa lucreze la acte ca sa le modifice in favoarea lui dar ianculestenii trebuie sa se uneasca si sa isi apere pamanturile…justitia e la mana lui jeno aici asa ca in alta parte trebuie mers si semnalate toate actele de coruptie ale datornicului orasului.

Lasati un comentariu