Mărăşeşti, locul unde acum 97 de ani soarta ţării se hotăra la baionetă

• publicat la: 24 July 2014
Mărăşeşti, locul unde acum 97 de ani soarta ţării se hotăra la baionetă

In acel iulie 1917, România trecea printr-una din cele mai grele incercari ale istoriei sale.

Dupa ce, intr-o prima etapa a războiului, armata trecuse Carpatii in ofensiva si impresionase Europa prin victoriile sale, s-a vazut prinsa ca intr-un cleste intre Fortele Centrale (Austro-Ungaria, Germania, Bulgaria, Turcia) care atacau atat de la nord de Carpati, cat si dinspre sud de Dunăre.

A urmat retragerea, abandonarea Olteniei, a Munteniei, a capitalei Bucuresti si instalarea unei capitale provizorii la Iasi.

Pe aicea nu se trece!

In plină ofensivă, fortele Puterilor Centrale se pregateau sa-l ocupe si pe acesta, in timp ce Europa privea consternata, asteptand momentul când Guvernul si Casa Regală se vor refugia in Rusia.

Rusia insă era in plină debandadă. Tarul abdicase, iar guvernul provizoriu condus de Kerenski isi stapanea cu greu armata, in care se infiltrasera oamenii lui Lenin si indemnau soldatii sa saboteze razboiul. Aliatii rusi erau tot mai putin de folos, iar armata română tot mai singura.

Totusi, chiar si in aceste conditii, armata reuseste să reia initiativa, declansând o ofensiva neasteptată soldată cu importanta victorie de la Mărăşti. Riposta germano-austro-ungară a apărut in dimineata de 24 iulie 1917, când Puterile Centrale au atacat punctul cel mai vulnerabil al frontului, cel aparat de Divizia 34 infanterie rusă, care a cedat rapid pe o lungime de 10 km si o adâncime de 3 km.

A urmat o inclestare crancena, desfasurata in trei etape si incheiata la 20 august, cand inamicul a inteles ca incercarea sa de a elimina România din razboi si a ocupa intregul ei teritoriu, a esuat.

Chiar si generalul german von Morgen, participant la batalie, consemna in memoriile sale: “Rezistenta dusmanului, in special a romanilor, a fost neobisnuit de dârză si a constat in 61 contraatacuri (…). Românii luptau la baioneta”.

In lucrarea sa “Pentru cei de maine” memorialistul Constantin Argetoianu ne da o imagine vie a conditiilor disperate in care isi apără armata română ultima sansă, respectand legendara expresie “pe aicea, nu se trece!”.

Roata istoriei se intoarce

Conjunctura nu prevestea ceva bun. Peste penuria de alimente, epidemia de tifos, lipsa de echipament, se suprapuneau slabiciunile armatei rusesti aliate, ai caror soldati părăseau frontul, ca sa umble razleti prin tara si sa jefuiasca populatia.

Mai rau, incercau sa insufle practicile comuniste soldatior români stationati in Moldova, anume ca sa dezorganizeze si armata română. România, care pornise la lupta contând pe ajutorul Aliatilor, s-a pomenit abandonată.

Singurul ajutor extern resimtit in tara a fost prezenta generalului Berthelot, specialist de inalta clasa in probleme militare, trimis de guvernul francez pentru reinstruirea armatei si pregătirea unor noi lupte.

Dar noi lupte nu se intrezăreau, iar Fortele Centrale renuntasera pentru moment să lupte in România, somand-o să incheie pace separată.

Tratativele s-au purtat lângă Bucuresti, la Buftea, din delegatie făcând parte si memorialistul C. Argetoianu, la care m-am referit. Dar, desi documentele rezultate au fost redactate si semnate de delegati, pentru ca ele sa devina valabile era necesara ratificarea in Parlament si promulgarea de catre Regele Ferdinand.

Este greu sa reconstituim astazi daca documentele n-au putut fi finalizate pentru ca nu s-a reusit convocarea parlamentului, sau daca a fost o tactica de tergiversare a situatiei, pentru a nu atrage blamul Aliatilor cu pacea noastra separata, evitand totodata noi atacuri germane.

Astazi, specialistii sunt unanim de acord ca acel Mărăsesti al anului 1917 n-a fost numai o batalie castigata, ci chiar salvarea tarii de la dezastru, intrucat ocuparea Moldovei insemna pieirea României.

Păstrându-si entitatea de tara si mai ales armata, România a avut prilejul să se afirme din nou, atunci cand soarta razboiului s-a intors pe alte fronuri, iar Puterile Centrale au slăbit.

Dupa redobandirea Bucurestiului, armata a reusit sa demonstreze ca inca mai exista si ca mai are forta de lupta, suficienta ca sa treaca din nou Carpatii in Transilvania, săvârsind România Mare.

Lasati un comentariu