“Sunt puţine naţiunile europene care datorează atât de mult bisericii şi clerului cât datorează românii din Transilvania şi Ungaria”. Interviu cu Doamna Maria BERÉNYI

• publicat la: 16 July 2014
“Sunt puţine naţiunile europene care datorează atât de mult bisericii şi clerului cât datorează românii din Transilvania şi Ungaria”. Interviu cu Doamna Maria BERÉNYI

Ion BĂDOI: Care este, stimată Maria Berényi, rolul Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea limbii române şi identităţii româneşti în comunităţile de români din Ungaria, mai ales că au apărut şi religii noi, la care au aderat mulţi români, unde slujba se ţine în limba maghiară?

Dna Maria BERÉNYI, Directoarea Institutului de Cercetări al Românilor din Ungaria: Sunt puţine naţiunile europene care datorează atât de mult bisericii şi clerului cât datorează românii din Transilvania şi Ungaria. În lipsa unei nobilimi bogate şi culte, în lipsa unor burghezii numeroase şi înstărite, biserica şi preoţimea secole de-a rândul au dat comunităţii naţionale româneşti, în mediul ortodox ca şi în cel greco-catolic, elita sa conducătoare, principalul scut de apărare al limbii şi etniei sale.

La nivel central biserica a adus naţiunii un patron spiritual, un angrenaj al culturii scrise, un comandament politic, o reţea ierarhică compactă, un grad mai mic sau mai mare de autonomie.

Biserica a fost în istoria românilor nu numai factor de viaţă religioasă, ci şi creatoare de cultură şi civilizaţie. Cărţi şi monumente de mare frumuseţe au fost rodul credinţei.

Cultura românească din Ungaria s-a păstrat şi răspândit prin mijlocirea bisericii şi a şcolii. Aceste instituţii au fost ajutorate de societăţile culturale şi de românii mai înstăriţi, care formau şi constituiau fundaţii, deveneau mecenaţii culturii româneşti de aici. Constituirea asociaţiilor sau fundaţiilor culturale este o activitate caracteristică secolului al XIX-lea, cu preponderenţă, dar şi primelor decenii ale secolului XX. Fundaţiile şi asociaţiile, mai ales acelea constituite din iniţiativa unor personalităţi culturale, au avut drept obiectiv şi ajutorarea elevilor şi studenţilor silitori, care nu dispuneau de posibilităţi materiale pentru a-şi termina studiile, cu scopul de a contribui la culturalizarea maselor, fortificând conştiinţa de identitate (cum este cazul FUNDAŢIEI GOJDU – n.m.).

Puţinii intelectuali şi gospodarii mai înstăriţi români din Ungaria, erau receptivi şi deschişi iniţiativelor bisericeşti, şcolare, culturale şi filantropice. S-au ataşat mai multor asociaţii culturale din Bihor şi Crişana. Făceau donaţii umanitare, dădeau bani pentru ridicarea unor busturi ale oamenilor celebri, pentru ajutorarea instituţiilor pedagogice şi teologice, pentru edificii culturale.

Aceste pături de români erau abonaţi la mai multe reviste culturale, erau prenumeranţii a numeroase cărţi. În trecut difuzarea şi editarea cărţilor era ajutată material de mai multe personalităţi, societăţi culturale, mecenaţi, etc. La cărţi, viitorii cititori se abonau înainte de editare. Aşa, editorii şi autorii volumelor, aveau o garanţie pentru difuzarea publicaţiilor şi pentru obţinerea fondurilor necesare. Această formă de “mecenat colectiv”, cum a fost sistemul prenumeranţilor, este mult mai complexă decât o simplă finanţare a editării unei cărţi de către un grup de prenumeranţi. Participarea la o listă de subscripţie pentru tipărirea unei cărţi echivala cu un act patriotic, iar faptul de a apărea pe această listă, pe lângă ceilalţi “prieteni ai Muzelor” constituia un prilej de mândrie pentru cei care se vedeau în felul acesta alături de cei mai reprezentativi oameni de cultură.

Urmărind procesul istoric din secolele XIX- XX, românii din Ungaria de azi au desfăşurat o largă acţiune în direcţia dezvoltării vieţii culturale, în primul rând a creării societăţilor de lectură şi asociaţiilor culturale şi corale, mulţumită contactului cu viaţa cultural-naţională din Bihor şi Crişana. Prin aceste asociaţii, alături de biserică şi şcoală şi-au menţinut limba şi identitatea naţională.

Crearea asociaţiilor a dinamizat mişcarea cultural-naţională, accesul categoriilor sociale de jos, inclusiv a comunităţii săteşti (chiar dacă o face prin elita locală) la actul de cultură. Laicizarea mişcării naţionale nu a tras după sine respingerea în bloc, înlăturarea elementelor clericale din mişcarea cultural-naţională. Dimpotrivă, biserica, instituţie naţională cu o organizare ierarhică şi funcţională bine precizată, a continuat să reprezinte o componenţă importantă în mişcarea de emancipare naţională. Nu întâmplător, dintre reprezentanţii comunităţilor noastre la mai multe asociaţii şi manifestări culturale, unul cel puţin (alături de învăţător sau notar, dacă acesta era român) era preotul satului.

Citeste mai mult pe: Victor Roncea

Lasati un comentariu