UDMR – mândri că suntem români

• publicat la: 12 July 2014
UDMR – mândri că suntem români

În general, atunci când eram nevoit să fac trimitere la un etalon de eleganţă, consecvenţă şi o anume corectitudine politică, în anii în care am făcut cronică parlamentară, alegeam, fără ezitare „oamenii UDMR”, indiferent de comentariile exprimate la adresa politicii şi pretenţiilor, uneori exagerate, ale Uniunii. Din păcate, trebuie să recunosc, o dată în plus, că răul se ia după om, mult mai iute decât binele, şi că, în consecinţă, orgoliul udemerist s-a dus pe apa Dâmboviţei, odată cu demisia de imagine a lui Kelemen Hunor, de ieri, din guvernul Ponta

Maghiarii din UDMR, atinşi la coarda sensibilă a amorului propriu, a respectului şi a umilinţei, pe motiv că România joacă pe dos la Luxemburg, au aruncat câteva nemulţumiri repezi la adresa lui Titus Corlăţean, au mârâit pe la colţuri, apoi s-au întins pe labele din faţă până le-au pârâit oasele din stomac şi s-au aşezat la loc, cu botul pe labe, în faţa măcelăriei, ca orice politician român care se respectă.

Săptămâna trecută, sâmbătă, că era liniştea mai mare în oraş, liderul UDMR, Kelemen Hunor, nervos tare, s-a dezlănţuit ca apocalipsa asupra MAE român, făcându-l franjuri. Că “poziţia MAE privind o iniţiativa cetăţenească a UDMR, lansată în 2011, este nepotrivită”. Că sunt lucruri amestecate care nu aveau ce căuta într-o declaraţie despre iniţiativa sa şi a altor şase politicieni din diferite state ale UE, oameni cu o carieră politică şi un prestigiu foarte mare. Că el crede că a fost o greşeală amestecarea Ungariei în discuţie, “întrucât nu există niciun cetăţean ungar printre iniţiatori, iar asta denotă o gândire depăşită, pentru secolul al XXI-lea, mai ales când vorbim de generaţia noastră, a politicienilor de 40 de ani, despre care credeam că nu e infectată cu virusul perioadei naţional-comuniste”. Pe urmă, că intervenţia ministerului condus de Titus Corlăţean la Curtea Europeană de Justiţie, fără o consultare cu Uniunea, l-a pus într-o situaţie neplăcută, simţindu-se “ignorat şi umilit”.

Finalul a fost dur: “Dacă MAE şi ministrul de Externe cred că este cazul ca în secolul al XXI-lea să se lupte cu 50 de milioane de cetăţeni europeni din diferite state aparţinând diferitelor minorităţi lingvistice, etnice şi naţionale, eu nu am ce să fac”, s-a avântat Kelemen.

Aici, atragem atenţia, doar ca o paranteză, domnului Hunor că nu Titus Corlăţean a respins “iniţiativa cetăţenească semnată de el şi încă şase politicieni de prestigiu”, ci chiar Comisia Europeană, căreia i-a fost “înaintată”, în 2012.

În fapt, iată despre ce e vorba: Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a intervenit în procesul în care UDMR a contestat respingerea de către Comisia Europeană a iniţiativei cetăţeneşti privind protecţia minorităţilor naţionale – Minority SafePack, iniţiată de Uniune, în 2011, şi susţinută de Uniunea Federală a Naţionalităţilor din Europa (FUEN), al cărei vicepreşedinte este Kelemen Hunor. Mai exact, MAE a susţinut punctul de vedere al Comisiei Europene, poziţionându-se astfel împotriva UDMR.

Corlăţean a răspuns şi el, deloc impresionat de volutele verbale ale lui Hunor. A zis că MAE nu ia în calcul retragerea intervenţiei, că aceasta este „o chestiune de stat şi nu o problemă sau un orgoliu de ordin personal”, iar „poziţia statului român nu poate fi supusă nici negocierii, şi nici compromisului politic”. Ministrul a explicat că România susţine poziţia CE, împotriva UDMR, şi pentru că Ungaria ar dori „să atingă, cu ajutorul UE, un vechi deziderat, acela de a deveni tutorele transnaţional al minorităţilor etnice maghiare din state membre ale Uniunii”.

Aşadar, scandal monstru!

Şi când toată clasa poltică aştepta, cu sufletul la gură, să-i vadă pe unguri, demni şi cu onoarea reperată în Consiliul Permanent, cum vin, rectilinii şi uniformi, ca să-şi anunţe ieşirea de la guvernare, figura s-a fâsâit lamentabil şi dâmboviţean.

Integral pe gandul.info