Vizita jandarmilor sătmăreni la Tabăra din Poiana Codrului

• publicat la: 23 iulie 2014
Vizita jandarmilor sătmăreni la Tabăra  din Poiana Codrului

Miercuri,  23 iulie  a.c., cu începere de la ora 10.00, efective ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Satu Mare au desfăşurat activităţi preventiv informative şi exerciţii demonstrative la Poiana Codrului în cadrul Taberei creştine Sfântul Ilie Prorocul, organizată de Preotul Florian Fane.

Cei 70 de copii  prezenţi în tabără, proveniţi din localităţile limitrofe comunei Poiana Codrului au aşteptat cu sufletul la gură activităţile jandarmilor.

Pentru început, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, cpt Camelia Lucuţ a explicat copiilor pe înţelesul acestora misiunile Jandarmeriei,  rolul pe care îl are Jandarmeria în general şi instituţia Jandarmeriei Sătmărene în special, în respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.  Apoi a fost menţionat aportul pe care instituţia îl aduce la menţinerea unei stări de ordine şi siguranţă, necesare bunei desfăşurări a activităţilor cotidiene, dar şi modul activ în care aceasta se implică în viaţa de zi cu zi a cetăţenilor.

După ce au fost prezentate tipurile de misiuni pe care Jandarmeria le îndeplineşte pentru siguranţa şi în folosul cetăţeanului, copiii  au putut asista la partea practică, în care au fost prezentate o suită de exerciţii tactice şi de autoapărare sub comanda slt. Chizbăian Vlad.

Apoi au fost organizate  ateliere de lucru, unde au fost expuse ţinuta jandarmilor, materiale specifice din dotare şi armamentul uşor din dotarea institutiei, copiii putând să le manipuleze şi să se fotografieze cu acestea.

Un alt punct de atracţie  pentru copii a fost  trusa criminalistică,  aceştia  putând să-şi ia amprentele.

Mini poligonul de tragere, organizat de jandarmi a fost foarte apreciat de cei mari, aceştia putând să–şi testeze precizia şi abilităţile manipulând  armele air soft.

Activitatea a fost foarte apreciată de copii şi de  organizatorii taberei.

 

Lasati un comentariu