17 contestaţii şi sesizări privind licitaţia pentru manuale, inclusiv la DNA

• publicat la: 21 august 2014
17 contestaţii şi sesizări privind licitaţia pentru manuale, inclusiv la DNA

Membrii Federaţiei Editorilor din România (FER) au anunţat, joi, că au depus 17 contestaţii şi au sesizat mai multe instituţii, inclusiv DNA, privind anumite nereguli legate de modul în care s-a făcut licitaţia pentru manualele şcolare.

Membrii FER susţin că rezultatele licitaţiei pentru manualele şcolare sunt „dezastruoase”, fiind eliminaţi în mod „dubios” ofertanţi care au respectat caietul de sarcini, rămânând numeroase discipline fără manuale, iar manualele declarate câştigătoare având, de fapt, note mici pentru conţinut.

„Federaţia Editorilor din România consideră că rezultatele licitaţiei de manuale pentru clasele I şi a II-a sunt profund viciate de evaluarea inadecvată şi eronată, fapt pentru care solicită anularea licitaţiei şi asumarea răspunderii de către cei vinovaţi”, au anunţat, joi, membrii FER.

Paul Balogh, de la Read Forward, a declarat că prejudiciul anchetat de DNA este, probabil, „cel mai mare jaf din domeniul educaţiei”, precizând că s-ar fi putut cumpăra manuale pentru toţi copiii timp de 40 de ani.

El a mai spus că, miercuri, Consiliul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) a trimis o adresă prin care corecta 11 greşeli legate de rezultatele licitaţiei. Editorii au spus că cinci dintre erori vizau preţul, şase punctajul tehnic, toate greşelile vizând editurile care au câştigat licitaţia.

integral pe mediafax.ro

Lasati un comentariu