A venit şi rândul lui Avram Iancu.Placa de sub bustul său din Carei a fost distrusă

• publicat la: 18 August 2014
A venit şi rândul  lui Avram Iancu.Placa de sub bustul său din Carei a fost  distrusă

Statuia lui AVRAM IANCU  din centrul municipiului CAREI a fost  vandalizată de un grup de tineri încă necunoscuţi,îmbrăcaţi în tricouri albe,care au distrus în cursul  nopţii de vineri,placa ce avea înscrise vorbele marelui  patriot,erou naţional:

Unicul dor al vieţii mele fiind, e să-mi văd Naţiunea mea fericită.

Fapta ne-a fost semnalată de către pensionare care locuiesc în zonă. Nici de această dată cele 23 de camere de supraveghere achiziţionate prin proiectul  transfrontalier  HU-RO 1001/178/2.4.4 “Realizarea unei reţele de protecţie şi alarmare în zona Sătmar (acronim: Alarm Network), realizat de Primăria Carei în colaborare cu Asociaţia managerială a comitatului Csenger din Ungaria” ,şi gestionate de Politia Locală din subordinea Primăriei Carei, nu au fost “pe fază” şi nu au permis depistarea huliganilor.

Dacă pentru statuile personalităţilor  maghiare este asigurată în permanenţă monitorizarea,simpla apropiere de acestea fiind rapid identificată de gardienii apăruţi  ca din senin,monumentele româneşti sunt lăsate în voia sorţii de administraţia locală unde românii contribuie cu taxe şi impozite.  Spatiile verzi din jurul monumentelor româneşti sunt lăsate de izbelişte de administraţia locală  in timp ce lucrătorii de la spatii verzi robotesc in parcurile şi in jurul celorlalte.

Vă reamintim că pentru reabilitarea Monumentului Ostaşului Român din Carei a fost nevoie de preluarea acestuia din domeniul public al muncipiului Carei în cel al Consiliului Judetean,datorită refuzului primăriei Carei de a aloca fonduri pentru  întretinerea şi restaurarea acestuia.

Bustul lui AVRAM IANCU din centrul Careiului deranjeaza până la a-l distruge  se pare.Declaraţiile si acţiunile antiromâneşti ale primarului UDMR din Carei prin presa aservită  îşi arată roadele.

Articolele din care răzbate neorevizionismului revanşard, şovin şi exclusivist etnic,promovate de consilierul personal al primarului Kovacs ,aflat  pe statul de plată al primariei Carei, au urmări în consecinţă.

Nu mai stă în picioare nici varianta cu plăcile căzute ,oricât este ea de agreată, inclusiv de directorul directiei de Cultură si Patrimoniu Satu Mare,potrivit celor declarate la ultima noastră întâlnire din faţa Monumentului Ostaşului Român din Carei. Plăcile respective nu sunt puse pentru a constitui un teren de joacă şi dacă nu sunt protejate,în timp,cedează.

În cazul bustului lui AVRAM IANCU şi a plăcii de sub bust , aceasta a fost distrusă în mod voit.

După refuzul primarului şi al consilierilor UDMR de a amplasa bustul unui fost prim ministru al României şi al unui fost rege al României în Carei,asistăm la distrugerea monumentelor româneşti ce reprezintă eroii nostri  naţionali.

Domnule primar,Kovacs Eugen,sunteţi un funcţionar public din  “ograda”  Guvernului României ,în prezent! Ce fel de regim doriţi să instauraţi în oraşul multietnic Carei?

Până unde vreţi să împingeţi tensiunile create în mod artificial ?

Buletin de Carei nu face decât să consemneze fapte ce au loc în  municipiul Carei ,deci nu ne puteţi acuza de incitare cum se întâmplă în cazul ziarului unde este redactor şef consilierul domniei voastre si care denigrează personalităţile româneşti. Deranjează semnalarea lor ? De ce nu aţi făcut public numele celui ce a fost responsabil cu înscrisurile denigratoare de pe pereţii clădirilor din oraş,la adresa dvs. , după ce în prealabil ne-aţi acuzat că am fi noi,cei responsabili pentru acest fapt ?

De ce deranjează bustul lui Simion Bărnuţiu? Va avea şi el aceiaşi soartă ca al lui Avram Iancu ?

Poliţia Municipală Carei a sosit în cursul dimineţii de luni la bustul lui Avram Iancu pentru a constata faptele şi a încerca să depisteze făptaşii,bineînţeles dacă Poliţia Locală din subordinea primăriai Carei va pune la dispoziţie imagini surprinse pe camerele amplasate în oraş.

Vă vom ţine la curent cu desfăşurarea evenimentelor.

Daniela Ciută

comentarii

de Horia Mărieș la 18 August 2014 - 13:07

Nu vă faceți probleme, s-a anunțat deja la Breaking News că urmare sesizărilor unor cetăţeni către Primăria municipiului Carei şi a informării primarului Kovacs Eugen; prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram se va deplasa mâine, marți 19 august 2014, la,prima oră, în municipiul Carei, la sediul Primăriei, pentru a găsi soluţii concrete în vederea diminuării numărului actetor huliganice, de distrugere a unor monumente aflate în municipiul Carei, fiindcă primarul Eugen Kovacs este impotent și nu mai este în stare să asigure ordinea in oraș.
La întâlnirea care va avea loc cu uşile închise vor participat primarul municipiului Carei Kovacs Eugen, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare pe linie de investigaţii criminale, chestorul de poliţie dr. Liviu Tăut, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, col. Vasile Bocea, preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, consilierul judeţean Iosif Pinter, reprezentanţii locali ai Jandarmeriei, Poliţiei şi Poliţiei Locale și anume numiții Chiș și Erdei, dar şi preşedintele PSD Carei, Ionuţ Oneţ.
Peste alte trei zile, Poliția Municipală Carei în stânsă colaborare cu Poliția Locală – Comunitară Carei vor raporta identificarea primului suspect (pe cel mai fraier, tembel și imbecil, adică pe un retardat mintal) din cei trei-patru suspecți care au acționat samavolnic, beți turtă fiind, și au distrus noaptea trecută placa de marmoră de sub bustul lui Avram Iancu. Ceilalți vor scăpa nepedepsiți fiindcă fac deja plajă pe malul lacului Balaton, în tabăra de antrenament paramilitară a blânzilor de la Jobbik.

http://www.buletindecarei.ro/2014/08/intalnire-de-grad-inalt-la-carei-pe-tema-spargerilor.html

de suarez la 18 August 2014 - 13:36

nici de Antena 3 nu-s bune glumele astea ieftine, domnule Maries. Mai incercati.

de tarabostes la 18 August 2014 - 13:38

Ar trebui semnalate aceste aspecte si in media centrala,la televiziuni ca opinia publica si ,,marile partide romanesti” sa ia masurile ce se cuvin pentru ca nu e normal sa faci coalitii,sa acorzi concesii mai mult decat preferentiale si nu numai,sa pui in discutie autonomii de orice fel cu niste oameni care-ti spanzura eroii,simbolurile si distrug orice este romanesc…Faceti un exercitiu de gandire si meditati la urmatorul aspect: ce se intampla daca era vandalizata statuia lui Alexandru(Sani)Petrovici(Petoffi) din Carei?Imi permit sa anticipez c siguranta stirea era data pe canalul cu pesti(Duna Tv),apoi se faceau plangeri la Consiliul Europei la Parlamentul European,ca in Romania ungurii sunt asupriti,batjocoriti,discriminati…TREZITI-VA …!!!

de cetatean la 18 August 2014 - 14:03

Am fost in trece prin Carei avand ceva treburi prin oras in jurul date dei 8 august si am trecut prin zona respectiva si deja atunci placa era la pamant.nu stiu daca era in bucati sau doar era dezlipita dar interesant e ca au trecut aproape 2 saptamani si doar acuma s-a relatat despre acest lucru!

de careian la 18 August 2014 - 14:15

ce mai cetatean avem noi prin carei…si marmota uite asa impacheta ciocolata si credea si povestile cetatenesti…au am vazut in tricouri albe sa umble numai angajatii de la apa termala din oras…si se imbraca in alb ca sa nu se vada pe camerele lui ecsi…daca buletinu nu ne spunea de caz nici acum gardienii platit din banii orasului nu vedeau distrugerea placii de la Avram Iancu!

de andrei la 18 August 2014 - 14:18

mai nou postacii spun am fost in trecere prin,in jurul datei?
va credeam mai inventivi si mai bine pregatiti nu cu povesti de gradinita.
vineri in 8 august veneai de la ocska lui lajos unde scapa de hainele vechi si mai ia un ciubuc de la tighi???

de George la 18 August 2014 - 15:15

Interesant ca in ultima vreme prea multe probleme apar in oras,nu se poate ca politia locala,primaria si restu ce doar dau din gura nu poate sa faca ordina intr-un orasel asa micut,e un oras frumos dar pe zi ce trece tot mai rai sunt unii oameni si apar ca sobolanii,rusine,deja mie frica sa mai ies in oras la plimbare ca nu cumva sa imi dea si mie careva in cap,as mai putea spune si eu cateva lucruri dar nu vreau sa se faca si mai tare de rusine orasul nostru,mai stati pe scaune in biropuri,la cafele si alte magari si veti pierde controlul intr-o buna zi,pacat de cei care nu au nici o vina si sunt talhariti batjocoriti etc.

de coriolan la 18 August 2014 - 15:59

Catre cel ce e primar! Jeneu! Tu esti o venitura veninoasa a acestor meleaguri!Tu nu cunosti nimic din ceea ce se deruleaza de veacuri, aici! Tu ai venit sa inciti la ura etnica! Pacat ca, bunii mei conationali, pun botul la aceste neajunsuri!Har Domnului, ca nu sunt multi!……Daca vrei scandal, vezi sa nu-l capeti!Vezi ca mamaliga sta sa exploadeze si nu-ti vorbesc de amenintari!…Ti-ai gasit un comunist verde, ce incrimineaza etnia mea pe nedrept si asta ma face sa te scuip si pe tine si pe el!…Sunteti scarbosi……alt termen elevat de comparatie, nu pot gasi pentru voi doi! Cine are minte, indiferent de etnie, isi da seama!…..

de Zgabeata Iftode la 18 August 2014 - 16:55

Ungurii sunt niste meseriasi in a crea ,,disconfort” minoritatilor si sa le faca sa plece. In carei romanii sunt in minoritate. De ce se intampla aceste lucruri? Pai sa facem un pic de istorie. La sfarsitul anilor ’30 dandu-si seama ca nu pot cere intregul Ardeal au emis teoria celor doua Transilvanii care spunea ca partea de Nord Vest este mai mult maghiara decat romanesca. Legatia maghiara a cerut maghiarilor cu meserii liberale, pensionarilor, celor care nu erau legati de locul in care locuiesc ( toti din zona de sud a Transilvaniei si Banat) sa se mute in zona de Nord Vest si pe granita cu Ungaria pentru a crea majoritati. In acesta cheie vad eu ce se intampla in Carei, organizare cu fast si cu aprobarea autoritatilor romane a zilelor culturii maghiare din Cluj, acel celebru apel al ungurilor din Baia Mare, obtinerea la Targu Mures a unei universitati autonome de stat ( nu exista asa ceva la UBB)ca prima institutie de stat autonoma recunoscuta de statul roman. Singururl obstacol in fata acestor miscari ramane Constituti cu al ei art. 1 ca politicienii romani isi vand si mamele ca sa ramana la putere si eu cred ca unii vor trada interesele nationale ale Romaniei. Toate aceste lucruri trebuie vazute pe termen lung,

de Horia Mărieș la 18 August 2014 - 17:04

@suarez

Eu nu glumesc niciodată. Nu mai încerc.

de Ocean la 18 August 2014 - 19:41

Aceste fapte sunt fapte criminale. Acei tineri trebuie sa plateasca. Dar sper sa plateasca si cei care i-au indemnat la jignirea directa a unui erou national. Sa va fie rusine.

de cinste eroilor la 18 August 2014 - 21:50

Daca nu se gaseste faptasul se vor fura capetele statuilor maghiarilor! Hai Romania!!!

de emil la 18 August 2014 - 21:59

Sindromul post trianonic al ungaritei maxima nu poate duce decât la asemenea manifestări, ale căror număr și amploare este de așteptat sa crească, paralel cu presiunile pentru autonomie și federalizare inițiate de rmdiszno și partidele ungurești din Romania și unele dintre cele din Ungaria. La apatia statului roman, ungaristii răspund cu provocări, al căror efect le este, cel putin pana acum, favorabil.

de emil la 18 August 2014 - 22:10

cetățean, 14:03

în jurul datei de 8 august e și 9, e și 7, ba e chiar și 18, dacă te învârți mai larg, ca sa nu amețești și sa delirezi. Asta ca sa nu înjur de 18 august. Pe autorii actului de vandalism, evident!

de xaver la 19 August 2014 - 08:26

Depuneti coroane si nu observati ca sunt probleme cu placile de marmura. Se vede de pe poza ca si in partea de jos al piedestalului sunt desprinse mai multe placi. Placa asta s-a desprins si nu acum, taximetristii stiu sa confirme, trebuie vazute si inregistrarile camerelor de supraveghere. Pana atunci cucoana Ciuta sa nu faca afirmatii.

de careian la 19 August 2014 - 08:45

se vede cu ochiu liber cat da primaru pe monumentele romanesti din orasul unde a vrut sa fie primar;cucoana ciuta va sta in ochi ca scrie ce se intampla in oras si nu mai puteti sa va faceti mendrele departe de ochii lumii!
pentru parcu kosuth se face curatenie zilnic si nu se taie copaci da in jur la avram iancu se trimit muncitorii de la spatii verzi numai daca scrie cucoana ciuta care nu de la primarie ia salar!
taximetristii care trebuie sa ia autorizatie de la primaria udemerista vor confirma ca placa a cazut?
hai ca sunteti glumeti de dimineata fratica! sau deja e aranjata treaba cu politia si jeno cel care angajeaza ginerele in primarie si are retinere pe salar din 2008 pentru datoriile neplatite la bugetul de stat; fain presedinte de udmr aveti !

de cititor la 19 August 2014 - 09:22

consilieru primarului scrie numai articole antiromanesti si voi vreti ca tinerii maghiari sa fie respectuosi?
sa vedeti ce li se spune la scoala si apoi sa nu va mai inunati de ce fac!!!nu vedeti ca nici macarnu vorbesc romaneste si apoi ne miram ca se intampla astfel de lucruri..de cand au venit cei doi udemeristi la primarie numai de incitari e4xtremiste avem parte in oras!

de radaru la 19 August 2014 - 09:26

politia locala se ocupa de spionat adversarii lui jeno nu are timp sa vada cine distruge monumentele romanesti din carei

de localnic la 19 August 2014 - 09:46

am impresia ca D-l Ovidiu a uitat sa cotizeze la PNL, doar el a instalat toate camerele de monitorizare a orasului. nu de alta dar tot in ziarul D-voastra am citit ca primarul nu vrea sa plateasca din cauza legaturilor cu liberali.

de Monica la 19 August 2014 - 10:46

iar informati gresit lumea

de emil la 19 August 2014 - 11:23

legelista xaver miklos

Taximetriștii ȘTIU de la cine primesc autorizația, dar POT sa confirme ceea ce le cere cine le da sau le prelungește autorizația. În ungurește, “tudni” înseamnă și “a putea” și “a ști”, de aceea, pentru majoritatea vorbitorilor de ungureasca din Carei și împrejurimi, care nu au exercițiul comunicării în românește, distincția intre cele doua verbe este dificila, dacă nu chiar imposibila, trădându-i astfel și pe postacii legelista chiar atunci când sunt ei cei mai convinși ca s-au ascuns perfect sub un nick ce le acoperă originea etnica.
Întrebarea este în ce scop au nevoie de un nick care sa le mascheze identitatea etnica? Am pus întrebarea nu pentru ca nu as avea variante din care sa aleg posibile răspunsuri, ci tocmai pentru ca am vreo câteva. Pe una dintre ele o poate bănui chiar xaver miklos.

de Buletin de Carei la 19 August 2014 - 11:57

Draga Monica,
Te rugam sa ne prezinti dovezi care sa ateste cele afirmate legate de greselile de informare.Deocamdata,declaratiile martorilor si ale imaginilor de la fata locului confirma cele mentionate de noi.Te asteptam cu informatiile pe care le ai.Avand in vedere inserarea “particulei” iar,te asteptam si cu alte documente ce atesta greselile de informare.Poate ca documentele noastre nu corespund cu ale dvs. si atunci e bine sa redam cititorilor informatiile corecte.Adresa de redactie se poate gasi in subsolul paginii principale.

de cetateanul turmentat la 19 August 2014 - 12:44

Este vina politiei din punctul meu de vedere, dar cum nu este utila mai nicaieri decat la primit spagi, mi se pare normal ca s-a intamplat asta.

Nu consider ca toti sunt la fel, dar majoritatea reprezinta totalitatea.

de intrebare la 19 August 2014 - 12:44

Cine a facut asta ….trebuie executat.
Dupa fapta si rasplata.
Este un atentat la Siguranta Nationala!

de camping la 19 August 2014 - 13:14

numai baietii de la apele termale de la carei poarta tricouri albe.
nu ar strica sa le puna politia cateva intrebari daca are curaj mai ales ca cea locala protejeaza actiunile lor huliganice cum a fost si in cazul caricaturilor imprastiate prin oras.
e de inteles daca ne gandim cu cat cotizeaza la campania tulipanului sef

de csabi la 19 August 2014 - 13:19

pentru localnic
tu vrei sa spui ca primarul plateste facturile in functie de culoare politica?
si cine nu este cu nici o culoare politica nu va primi plata la factura?/?
ovidiu de care spui nu este singur la firma ca are asociatii magyar si asa a a primit proectul ca singur stai linistit ca nu primea!
daca nu ar fi liberalii in oras am avea mai rau viata ca la sicilia cu mafia!

de ROMANCA IN TARA MEA !!! la 19 August 2014 - 15:45

Este inadmisibil ceea ce se intampla in acest oras , dar oare ce ar patii romanii nostrii daca ar face asa ceva in Ungaria! Desigur nu e cazul pentru ca noi suntem civilizati si stim unde ne este locul . Asa cum presedintele Romaniei a fost suspendat, acest primaru Kovacs trebuie EXECUTAT!
Daca cad statuile , inseamna ca urmam noi ROMANII ?
Astia ne confunda !?

de ROMANCA IN TARA MEA !!! la 19 August 2014 - 15:52

Politia local trebiu sa-si duca progeniturile de la scoala acasa si invers si cel mai important lucru ;
1 cine se va distra cu curvele de la iesirea din oras,
2 acesti angajati au salarii frumusele si nu stiu altceva decat sa dea amenzi la ordim impreuna cu aceea blonda care face legea in orasul Carei.
CEL MAI BINE AR FI DACA AR FI DESFIINTATA ACEASTA ASA ZISA POLITIE LOCALA !
*** ASTA ESTE SECURITATEA LUI KOVACS SI KAIZER ASA CUM AVEA CEAUSESCU!

de ROMANCA IN TARA MEA !!! la 19 August 2014 - 15:56

Asta o fi MONICA s-au MONIKA !? Ca daca e romanca si vorbeste asa ,ori e proasta, ori e platita , ori e unguroaica!!!

de mario la 19 August 2014 - 17:40

DE CE VA MIRA ACEST FAPT JEGOSU DE PONTA CAND A FOST IN SECUIME BOZGHORII LAU INTIMPINAT CU IMNU ungariei .CE NU FACE JEGOSU DE pONTA PNTR. VOTURII SPER CA NE TREZIM SI VOTM CONTRA PSD CEL MAI MARE PARDITD DE HOTIIII..IAR PSD-UL DIN CAREI CE FACE ..IILINGE PE UNGURIII IN CURRRR..marele presedinte iohnut ..un ingambfat IMPUTIT….are saracu niste aere il el pana nu i le va scoate cineva

de motii la 19 August 2014 - 17:48

nu e cumva cristian fodor acolo sus cu tricolorul la gat???
am auzit ca jeno a dat interzis sa se publice numele lui in presa si la tvurile judetene dar a facut un adevarat spectacol romanesc la ianculestiu.
mare frica are primaru de folcloru romanesc ca nu da voie sa vine nimeni in oras sa cante inafara de pasca si ai lui.
nici macar de 1 decembrie nu e voie sa vina cineva mai acatarii care sa cante cantece patriotice romanesti!!!
oricine vine de 1 decembrie are voie numai 1 cantec patriotic sa cante si restu urca pe scena toti copii ca sa para ca e mult spectacol dar interpreti renumiti nu mai e voie sa se aduca la carei sau daca vin atunci sa cante numai de foaie verde de cucuta…..vrea primru sa va ….

de mircea la 20 August 2014 - 09:44

unde a fost pana acum societatea avram iancu din carei???
de ce se ascunde si nu participa la niciun eveniment de la carei si ianculesti in memoria craisorului avram iancu????

de én la 20 August 2014 - 11:07

Dar chiar asa de prosti sunteti ? Cine e buol care risca asa ceva, sa l vada oamenii din sute de geamuri ? Placa a cazut si s a spart, atat.

de ardelean la 20 August 2014 - 12:13

mare firca a veti ca se afla cine a vandalizat placa…mare frica aveti ca vedem cu ce va ocupati voi pe banii careienilor….ia mergeti voi de unde ati venit daca nu va place la noi!

de un cetatean roman la 20 August 2014 - 14:38

noi romanii suntem vinovati pt ca ne lasam calcati in picioare de nemernicul de jeneu.acest personaj sinistru face legea in acest oras.toate posturile bune sunt in miinile lui,face ce vrea in orasul acesta.si atita timp cit noi nu vom fi uniti asa vor continua sa ne umileasca.

de reka la 20 August 2014 - 14:45

jeneu asta a lasat fara carte de munca pe tatal meu si nici la timpul ce trebuie nu da salariile .
el nu plateste nici macar un bani la oras si noi trebuie sa dam darile si el cu lajos pun pe politia locala cu garduenii sa deie amenda la noi dar pe ei cine vede cum se distreaya cu fetele pe masa la ponyvas?

de un cetatean roman la 20 August 2014 - 15:19

politia locala nu e vinovata pt modul sfidator in care se comporta jeneu si gasca lui.ei sunt simplii angajati ai primariei.sunt si ei oameni si isi fac meseria.unii o fac chiar corect, exceptand anumite persoana dintre ei.

de Horia Mărieș la 20 August 2014 - 21:21

Cu riscul de a supăra pe mulți. Iată și nelămuririle mele.

1. De ce nu se știe foarte clar data (zi, oră, minut) când a avut loc incidentul? În Carei acesta este un loc ultracentral. Pentru lămurirea acestui aspect (ZZ/HH/MM), poliția trebuie să audieze, dar fără să-i streseze, la domiciliul lor, pe toți martorii potențiali, inclusiv pe locatarii blocurilor invecinate.

2. De ce Politia Municipală (Chiș) a ajuns să învestigheze cazul numai luni dimineața, dacă incidentul s-a petrecut (să presupunem) în noaptea de vineri spre sãmbătă. Unde au fost în tot weekendul trecut cei de la Poliția. Locală/Comunitară (Ecsedi)? Nu trebuiau să patruleze prin oraș? Dacă au patrulat, au fost orbi și surzi?

3. Zona este supravegheată, monitorizată video sau nu? Răspunsul trebuie să fie clar, fără bâlbe.

4. Cel ce a montat ditamai placa de marmură, lipind-o pe soclu cu ceva pastă de ciment sau cu așa ceva, n-a fost meseriaș ci a fost un cioban rătăcit prin. Carei, dacă n-a securizat fixarea plăcii de marmoră și cu 4 prezoane metaloce puse la colțurile plăcii și infipte în soclul de beton. Iar meșterul, tehnicianul sau inginerul, sau ce-o fi fost ăla, care a supravegheat executia lucrării și a semnat pentru recepția ei, si-a făcut mai mult ca sigur studiile tehnice la o școală de moașe. Eu unul sunt de părere că posibilitatea unui incident tehnic, datorat execuției de mãntuială a lucrării, trebuie să fie luat în considerație.

5. Până la finalizarea cercetărilor, până când se va stabili dacă a fost un incident tehnic sau dacă a fost vorba de o mână umană,mavem de-a face cu prezumția de nevinovăție. Este bine să se pună capăt acuzelor încă nefondate și comentariilor care se caracterizează printr-un naționalism deșantat, să se pună batista pe tambal, din oricare parte ar proveni el.

de Barbu P. la 21 August 2014 - 08:24

domnule Maries,cu riscul de a va supara,dar de ce nu va uitati la pozele din articol?
crede cineva ca dupa ce placa ….a alunecat din intamplare si s-a spart tot din intamplare s-au intors bucatile cu fata in sus?

de Barbu P. la 21 August 2014 - 09:27

ma tot uita la poze si ma minunez ca va mai puneti si intrebari de genu…oare a cazut placa???
pai ditamai placa daca cadea singura si neajutorata…ramnea pe loc acolo si nu aluneca pe scari in jos la ce greutatea avea?
or fi si politistii de-ai lui tokos sau nu sunt in stare sa observe?

de bulitu la 21 August 2014 - 09:50

mare suparare la premerie ca baietii lu rolika au distrus linistea si concediul bulibaselor..taman acum de zilele ianculestiului sa isi arate muschiuletii baietasii

de D'ale carnavalului la 21 August 2014 - 09:56

de puneai asta la inceput..erai impartial ca romanul
carevasazica …ca nu le are…
esti MARE si GENIAL nene IANCULE !

de Horia Mărieș la 21 August 2014 - 10:20

@Barbu P. la 21 August 2014 – 08:24

Nu mă supărați de loc domnule de Barbu P.
Posibil să aveți și dvs dreptate.

Eu unul nu pot aprecia nici traiectoria plăcii de marmoră dacă eventual ea ar fi căzut de la sine, nici la ce distanță ar fi ajuns de la soclu mai ales fiindcă până la locul in care a ajuns mai sunt și două trepte, nici dacă unele fragmente din ea ar fi putut ajunge in locul în care au fost găsite cu fundul în sus. Ar fi un efort de imaginație mult prea intens pentru mine.

Dar fiindcă tot discutăm despre acest subiect, sper să nu supăr prea multă lume, dar acum, când mă uit din nou la poze, constat că tot soclul si treptele din jurul lui, sunt placate foarte uråt, într-un fel ce a permis apariția murdăriei sau a mucegaiului sau ce o fi, intre rosturi, iar la două trepte mai sunt câteva plăci căzute, probabil de multă vreme.

Oricum, dacă după acest incident nefericit, este adevărat că, așa cum am citit intr-un ziar online sătmărean din data de 19 august a.c., reprezentanţii Societăţii Cultural-Patriotice Avram Iancu s-au autosesizat şi vor lua măsuri urgente de reabilitare a ansamblului monumental, ar fi bine dacă aceștia ar apela doar la profesioniști, nu la ciobani. Eu, care am trei monumente funerare ale alor mei de întretinut in cimitirul Mesterreszi, am apelat acum doi ani, fiindcă am găsit unul din ele vandalizat, dărâmat și făcut zob (cam in stilul plăcii de marmoră de la bustul lui Avram Iancu) la un meșter de pe acolo numit Vajó și am observat că “are mână”, că lucrează bine. Că mai targe și dânsul de timp, fiindcă ăsta-i șozul acum cu meșterii din ziua de azi, asta-i altă afacer. Dar or mai fi și alții. Dacă tot se vor cheltui bani, fiindcă reabilitarea ansamblului monimental va costa ceva bani și nu puțini, asta fără nici o discuție, măcar să se facă o treabă ca lumea. Una frumoasă (“nemțească”) și trainică.

de Horia Mărieș la 22 August 2014 - 11:45

Obiceiul casei. Nu are importanță țara. Important este obiceiul.

http://index.hu/mindekozben/poszt/2014/08/22/karolyi-szobor_akkor_ontsuk_le_voros_festekkel/

de Horia Mărieș la 22 August 2014 - 12:38

Se întâmplă și la New York. Acolo “autorul” s-a numit István Kántor.
Ăla are deja multe antecedente. Inclusiv psihice.

http://nypost.com/2014/08/21/critic-spatters-paint-on-wall-at-whitney-museums-jeff-koons-exhibit/

Bustul lui Avram Iancu din Carei, România, deteriorat acum o săptămână.
Incident tehnic sau act de vandalism, incă nu se știe precis.

Statuia grofului Károlyi Mihály din Fót, Ungaria măzgălită cu vopsea roșie noaptea trecută.

Nu văd deocamdată nici o legătura aparentă intre cele două evenimente, deși s-ar putea să fie, cel puțin aceea că grofii Karolyi au avut castel și la Carei și la Fót.

Mă întreb doar cine sunt cei care, de o parte și de alta a graniței, se distrează astfel. Mă intreb câtă minte au. Mă întreb dacă li se poate face acum transplant de materie cenușie sau nu. La Obor în București se poate cumpăra creier de vită sau de porc. Proaspăt.

Mi-a răspuns la întrebare un foarte bun neurochirurg, şeful Clinicii de Neurochirurgie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, prof. univ. dr. Ioan Ştefan Florian: “Deocamdată NU și probabil că nici în următorii 100 de ani.”

de videoul la 22 August 2014 - 16:15

domnule iancsi de ce nu aratati la cercetatorii politist ce arata camerle dinspre tiream???
o sa fie sterse imaginile la fel ca la actiunea cu caricaturile venite de la apele termale??? noi am vazut cum veneau dinspre tiream tinerii cu steagurile autonome.

de vito la 22 August 2014 - 17:13

@videoul Fa-ti o programare la un psihiatru

de Horia Maries la 22 August 2014 - 18:20

Eu nu sunt “videoul” deci sper ca nu trebuie sa ma programez la psihiatru.

Dar apropo de video. In zona sunt – daca nu ma insel – doua bănci (alea care au bani), nu departe de monument. Acele baănci ar cam trebui sa aibă sisteme de monitorizare, inregistrare video, cel putin la ATM-uri dacă nu si camere video de ambient. Poate n-ar fi rău să se vadă inregistrările video de la cele două bănci, pentru clarificarea incidentului, fie tehnic fie vandalizare. Imi dau si eu doar cu părerea, dar dacă credeti că este nevoie, imi fac programare si la psihiatru. Nu imi este rusine. Este si aici vorba doar de o boală. Unii au sifilis, inclusiv la cap, si nu le este rusine. Mie de ce mi-ar fi rusine să mă duc la un psihiatru?

de emil la 22 August 2014 - 18:46

videoul

Dacă “noi am văzut cum veneau dinspre Tiream tinerii cu steagurile autonome”, de ce nu faceți o plângere la parchet/ dați (câte) o declarație la politie, cu număr de înregistrare, pentru ca atunci nici politia nu poate musamaliza, fără a face cercetări. Dacă ați văzut și nu spuneți, atunci ii acoperiți pe făptași, deci sunteți în aceeași situație cu aceștia și ii ajutați sa scape nepedepsiți și sa repete raul.

enot 20 august 11:07

“Boul” poate fi același sau de aceeași factura cu cel / cei ce a(u) vandalizat Monumentul Ostașului Roman după 25 octombrie cu ceva timp în urma. Deci, se poate, se găsesc destui “boi” printre măg(y)ari, care sa se ocupe cu devastări și vandalizări de monumente românești. Unii dintre ăștia (la boi ma refer) au profanat inclusiv biserici românești, ortodoxe și greco-catolice în perioada 1940-1944, ca sa nu ma apuc iar sa rememorez atrocități de genul celor de la Ianculesti și alte sate de “coloniști” în aceeași perioada.

de Preda Ioan la 25 August 2014 - 13:17

Românii ar putea foarte usor, daca vor fi informati, sa scape de UDMR-ul de la guvernare. Avand in vedere slaba participare la votare a românilor, procentul necesar trecerii pragului electoral pentru UDMR e realizat de fiecare data. Insa daca va creste numarul de alegatori români prezenti la vot, implicit procentul celor de la UDMR va scadea sub pragul electoral de 5%.

Matematic, daca raportul români/maghiari prezenti la vot e de 93 la 7, atunci UDMR va ajunge in politica. Insa, daca acest raport va fi de 96 romani la 4 maghiari prezență la votare, UDMR va pica sub pragul electoral. (Glumind spun ca e un efort mic pentru fiecare si e si gratis)
http://lupuldacicblogg.wordpress.com/2014/08/19/cum-sa-evitam-ca-udmr-ul-sa-mai-intre-in-parlament/

de emil la 25 August 2014 - 16:37

Domnule Preda, calculul acesta este de notorietate. Problema e ca, la ce “politicieni” avem, prea putini alegători se prezintă la vot. Chiar de am avea numai politicieni perfecți și tot nu s-ar prezenta la vot 100% din electorat. Politicieni care, de aproape 25 de ani, nu au curajul sa ceara rmdiszno sa intre în legalitate prin depunerea actelor necesare pentru înscrierea în registrul partidelor politice. Aceiași politicieni zeroși – adică = 0 – care nu au fost capabili sa încheie procedura referendumului din 2012. Chiar și fără quorum, draghe besze -președintele ungaristilor din Romania, uzurpatorul de calități oficiale ce-și face veacul pe la Cotroceni- putea fi demis. Dar nici măcar Parlamentul României, instituția fundamentala a democrației nu a manifestat nici voința, nici curajul, deci nici capacitatea de a duce referendumul pana la capăt, adică de a împlini voința poporului, care este suveran în democrație. Asa de suveran încât curtea castravetionala a bjatmistului de la Beclean pe Someș a urinat pe aceasta voință, de parca ar fi fost a treia camera, cea superioara și decizionala a parlamentului. După ce au ajuns la putere prin USL, investiți cu o majoritate confortabila prin încrederea electoratului, ce au facut politicienii respectivi? S-au apucat sa coabiteze cu draghe besze si sa se alieze fiecare cu câte unul din partenerii de la guvernarile distructive ale lui besze, in care nominal conduceau boc si ungureanu, au spart USL si acum vor prezenta la vot?

Raspunsuri

Lasati un comentariu