Cupa Viitorul Zalău la fotbal,grupa 2006,câştigată de careieni

• publicat la: 29 august 2014
Cupa Viitorul Zalău la fotbal,grupa 2006,câştigată de careieni

Mara Baia Mare, Viitorul Zalău, FC Bihor, Luceafărul Cluj şi Kinder Carei (grupa 2006) sunt câştigătoarele celor cinci categorii de vârstă la Cupa Viitorul Zalău la fotbal. La ediţia din acest an au participat 48 de echipe din ţară, având loc 140 de meciuri pe parcursul celor trei zile, cât a durat competiţia (19,20 si 21.08.2014)

Turneul de fotbal rezervat copiilor şi juniorilor, Cupa Viitorul, ajuns  în acest an la cea de-a zecea ediţie, şi-a desemnat câştigătoarele joi după-amiaza, în cadrul festivităţii de premiere desfăşurate  la Baza Sportivă din Hereclean.
Ediţia din acest an s-a desfăşurat la cinci categorii de vârstă: 2000, 2002, 2004, 2005 şi 2006, fiind prezente la competiţie 48 de echipe din ţară, printre ele: FC Bihor, Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”, Viitorul Piteşti, Oltchim Râmnicu Vâlcea, CSM Râmnicu Vâlcea, Mara Baia Mare, Luceafărul Cluj, CSM Curtea de Argeş, Viitorul Focşani, Atletic Gurghiu, Kinder Carei şi SC Câmpulung Moldovenesc. Pe lângă clubul organizator, Sălajul a mai fost reprezentat de Sportul Şimleu şi Atletic Zalău.
Kinder Carei cu cinci victorii şi o înfrângere, grupa de copii născuţi în 2006, echipa pregătită de Csenteri Jozsef  s-a clasat pe primul loc în clasament, loc II Plimob Sighetu Marmaţiei, loc III Viitorul Zalau, loc IV Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”.

Rezultate:

FC KINDER CAREI – SC Câmpulung Moldovenesc  8-0

FC KINDER CAREI – VIITORUL ZALAU    6-2

FC KINDER CAREI – VIITORUL CLUJ      6-0

FC KINDER CAREI – VIITORUL ZALAU 2007   6-0

FC KINDER CAREI – Academia de Fotbal “Gheorghe Hagi”  1-3

FC KINDER CAREI – Plimob Sighetu Marmaţiei   4-3

Echipa a fost premiata cu diploma si o cupa foarte frumoasa de organizaori, iar cel mai bun portar al turneului la grupa de varsta 2006 a fost desemnat Hevele Hunor (FC Kinder Carei).

Lotul echipei FC Kinder Carei: Hevele Hunor, Funkenhauzer Stefan, Varkuti Bencze, Mihalca Viktor, Varga Aron, Szenasi Mark, Koch Mate, Kaufmann David, Srot Adam. Felicitari tuturor, antrenorului, micutilor juniori si parintilor care au fost alaturi de echipa si la acest turneu!

comentarii

de jajajj la 31 august 2014 - 14:57

bineinteles ca aici nu scrie nimeni, doamne fereste sa comentati frumos despre unul cu nume maghiar!
Muscati de toate provocariile, cele mai multe exact din curtea voastra!

de Horia Mărieș la 31 august 2014 - 16:56

@jajajj:

Fratele meu alb, eu n-am grețuri de astea ieftine legate de numele omului:

Îl felicit cu tot respectul cuvenit pe domnul Csenteri József pentru performanța sportivilor pe care i-a antrenat, cei din generația 2006. Chiar dacă nu-l cunosc.

de romanul la 31 august 2014 - 20:52

felicitari pentru tabi jolti care lucra cu copii asa cum lajosul nu a reusit si a facut praf echipa de fotbal ca si cofetaria si brutariea..oricum pe bani lucreaza toti cei cu nume maghiar ca de la primerie ei primesc ajutoare si nu si mircea podoba cu tenisul de masa sau florentina cu baschetul sau marneanu cu atletismul iar copii lor sunt campioni!

de jajajj la 2 septembrie 2014 - 18:46

stiu domnul Maries, akinek nem inge ne vegye magara 😉
dar probabil ati observat si dumneavoastra ca la ALTE subiecte, in doar cateva ore, vin zeci de comentari :(, si dupa un timp aceste „chestii si obisnuinte” in randul cititoriilor si nu numai, devin destul de clare !

Tin sa va intreb, ca pe un om foarte bine educat, daca sunteti de acord cu ultima propozitie din primul meu comentariu?

tot repectul

de vaideenii la 2 septembrie 2014 - 19:31

alte comentarii sunt de prisos cand udmr carei caonduce cu bocancul pe gatul altora..cei doi nimeni pe care ii aparati sunt doi falimentari de firme care se hranesc din banii careienilor si sunt executanti ai ordinelor venite de mai sus unde cotizeaza la greu.
stim ca va deranjeaza ca scrie ziarul cum avem un primar cu retinere pe salar din 2008 pentru datoriile de miliarde pe care le-a facut si care cumpara din banii fundatiei de turism local masina pentru familia lui..sportivii careieni care nu sunt la karate se chinuie din banii parintilor si trebuie sa plece in alte tari ca voi sa ramaneti si sa sugeti banii de la lajos si jeno..singuri nu stit sa va descurcati daca ati invatat sa stati cu mana intinsa la altii …sigur ca va deranjeaza ca stim si de casele din szalka si debrecen si de padurea luata de la ianculesti..
tot respectul dar nu pentru cersetori ca voi ci pentru cei care isi fac singuri case si masini cum e ciuta pe care nu il puteti santaja…minciunile voastre si caricaturile nu fac decat sa il ridice mai mult!

de jajajj la 2 septembrie 2014 - 22:04

:))
de asta am vorbit, de modul asta de gandire si exprimare ! Ca scrii „NE deranjeaza” si „cersetori ca VOI”. Nu exista VOI sau NOI ( toti suntem careieni), exista doar orasul Carei unde pana acum eu nu am simtit niciodata atata instigare si ura! Din cauza acestor oameni ( ca e din PNL ca e din UDMR e tot una )
Eu nu sunt ei, dar nu sunt nici voi! asta sa fie clar!!! vad ca e prea prea prea multa ura si agresiune aici! Lupta candva politica sa dus deja pe campuri etnice, ce un om normal din europa de azi nu poate sa inteleaga!

Cu tenis de masa chiar ca stau blocat, nu inteleg de ce nu este ajutat, dupa rezultate foarte bune , de ani de zile! …

nu sunt cersetor 😉 si nu apar pe nimeni

Va salut fratilor careieni!

de vaideenii la 2 septembrie 2014 - 22:24

asa esti tu careian ca si jeno si laicsi…adica numai in acte ca la suflet sunt impotriva careienilor!
gargara cu gandire ..exprimare….instigare am mai auzit de la jenou si ai lui mafioti.
nu esti careian daca nu ai auzit ca de peste 40 de ani in fiecare an se tine cupa 25 octombriem la atletism si vin mereu peste 300 de elevi si nimeni din primarie nu apreciaza eforturile lui marneanu si turcu!
peste tot sunt apreciati in tara numai de cei doi primari udmr nu sunt. pentru sportivi nu este o supa calda de la cantina sociala dar pentru grofi la intalnire a fost inchisa cantina 4 zile.
copii careienilor nu conteaza pentru etnicul maghiar din fruntea orasului si tu vii aici cu povesti despre europa unita si instigare. nu esti cersetor poate dar sigur incurajezi cersetoria cu astfel de gandiri diversioniste.
cre stii tu ca si careian despre zecile de copii antrenati la baschet de florentina si pentru care nu este nici macar o diploma la gala sporturilor dar este pentru fiecare maghiar sportiv. cum se face ca ei nu sunt niciodata uitati ci numai cei de alta etnie?!
vorbesti de pnl si udmr dar la psd nu sunt extremisti pentru ca voteaza impotriva romanilor vrei sa spui?

de jajajj la 3 septembrie 2014 - 00:22

Sa fiu eu impotriva careieniilor? apoi prostie mai mare nu puteai sa spui…. daca pana acum nu ti-am adresat nici un cuvint negativ, dupa ce tu m-ai facut cersetor si m-ai degradat ca sunt mahgiar, asta ce inseamna daca nu ca NU sunt impotriva careienilor !

Legat de celelalte subiecte, as putea si eu sa scriu cateva randuri dar crede-ma nu merita ca atunci acesti frumosi conducatori de partide ating scopul, ca noi sa punem voturile pe ei strict din ura pt celalalt!

Legat de instigare, nu-mi vine sa cred ca nu simti si tu cateodata asta!

de Horia Mărieș la 3 septembrie 2014 - 02:53

@jajajj la 2 September 2014 – 18:46

M-ați întrebat direct, mă simt obligat să încerc să vă răspund, deși este foarte complicat. M-ați intrebat dacă sunt de acord cu afirmația Dvs: „Mușcați de toate provocările, cele mai multe exact din curtea voastră!”

Încerc să vă răspund, fiindcă eu unul vă acord tot creditul și nu cred de loc că sunteți împotriva careienilor, cel puțin în comentariile Dvs. de pe această pagină.

Dacă ar fi să vă răspund foarte simplu, răspunsul meu ar fi: Da, sunt de acord cu Dvs., cei ce postează anonim pe aici pe la BdeC, mușcă, în general, „de toate provocările”. Din partea cui sunt provocările, din „curtea noastră” sau din „curtea voastră” n-aș putea să vă spun, decât dacă am discuta la obiect, adică dacă am discuta despre noște „provocări” concrete.

Esențial este însă că la Carei există mereu „provocări”. Aici aș insista ceva mai mult și anume încercând să găsesc răspunsul la o întrebare derivată: De ce oare la Carei, un oraș multicultural și multietnic, apar mereu „provocări”?

Eu sufăr totuși de un mare handicap atunci când incerc să-mi dau cu părerea, cu presupusul. Cunosc foarte bine Careiul perioadei 1947-1965, perioadă în care am copilărit pe acolo și apoi, am început să cunosc din nou Careiul doar după anul 2011 când am revenit, absentând 46 de ani. Practic, nu știu mare lucru despre Careiul anilor 1965 – 2011, perioadă lungă, aproape cât o viață de om.

Nu știu nici cât de multe cunoașteți Dvs. despre Carei, deși este de presupus că domiciliați acolo.

Vă pot spune cu mâna pe inimă că în perioada 1947-1965, eu unul, dar asta poate și fiindcă eram mult prea tânăr, n-am simțit aproape de loc „provocări”, n-am simțit semnele evidente ale existenței unor disensiuni între români și maghiari. Aș fi naiv dacă aș crede că acestea n-au existat chiar de loc, însă mai mult ca sigur că în aceea perioadă se punea cu mare grijă „batista pe țambal” și careienii încercau să trăiască, dacă nu într-o pace desărvâșită, măcar într-o oarecare armonie. Și-și trăiau viața, bună sau rea, cum puteau ei să și-o aranjeze și așa cum erau vremurile acelea foarte tulburi. În context nu vreau decât să menționez că, probabil intâmplător, cei mai buni prieteni de-ai mei din acel Carei și din aceea vreme se numeau Jancsi, regretatul Szabó Jóska, Gabi, regretatul Tóth Tibi, Gatya, Pityu, etc. Iar Jancsi nu numai că mi-a fost, atunci, în tinerețe, cel mai bun prieten careian, dar a rămas și acum așa, după peste 50 de ani, a rămas un prieten pentru care eu sar oricând in fântână, fiindcă sunt absolut convins că și el ar face la fel și oricând, exact același lucru pentru mine, a rămas un apropiat de care eu sunt foarte mândru și extrem de onorat fiindcă îl pot avea ca „prieten”.

Am fost efectiv mirat, dacă nu oarecum șocat, constatând, după reîntoarcerea mea în orașul Carei, adică după 46 de ani de absență și după peste 20 de ani de democrație postdecembristă, că lucrurile s-au schimbat și că există, fără putință de tăgadă, semnele clare ale unei situații conflictuale interetnice, adică, așa cum constatați de altfel și Dvs. în comentariul datat 2 Septembrie 2014 – 22:04: În Carei există „prea multa ură și agresiune”.

Se pare că din acest pdv, „democrația” n-a prea fost de bun augur la Carei. Prea au ieșit la iveală, datorită probabil excesivei libertăți, inclusiv a celei de exprimare, atavismele, primitivismele, naționalismul exacerbat, atât de o parte cât și de cealaltă. O mare vină pentru această situație cred că îl poartă „provocările” politicienilor de teapa unora ca Vadim, Tökés, etc.

Vedeti Dvs., „provocările”, indiferent din ce parte ar veni ele, sunt un lucru extrem de nociv. Fiindcă ele, atunci când depășesc o anumită limită a suportabilității, când devin intolerabile, pot radicaliza chiar și pe unii care se consideră a fi ceva mai raționali, mai toleranți, oameni simpli, dar cu scaun la cap. Nu neg faptul că atunci când sunt „provocat” mai mult decât pot eu tolera, simt că încep până și eu să mă radicalizez, deși nu m-am considerat niciodată un naționalist, un „mare român” așa cum se consideră alții „nagy magyarok”. Ca o paranteză la cele spuse aici, am constatat, dar poate că mă inșel, că aproape toți maghiarii care au părăsit Careiul imediat după revoluție, au devenit, și incă pe față, „nagy magyarok”, exprimând, evident, opinii în acest sens, dorind, chiar dacă nu mai trăiesc in Carei, în Ardealul de. Nord, autonomia teritorială a Partiumului, a Ținutului Secuiesc, ba chiar și a Ardealului de Nord, vărsãnd mereu lacrimi amare pentru „nedreptatea” pe care Tratatul de la Trianon a făcut-o la adresa Nagy Magyarország. Din păcate, ei, și alții ca ei, trăiesc doar cu himere, cu nostalgii irealizabile în condițiile realităților europene ale zilelor noastre.

În ce privește situația „provocărilor” existente la Carei. Mi-am mai exprimat opinia. Greșeala majoră a românilor și a maghiarilor de bună credință din Carei este că se complac în situația de a fi conduși de niște incapabili, de inculți, de nepricepuți, de ciubucari, de necinstiți, de niște neaveniți, de niște terchea-berchea. Am mai scris chstia asta. Nu vreau să mă mai repet.

Din păcate, intelectualii careieni, atât cei maghiari, cât și cei români, șvabi, țigani și evrei (am enumerat cam toate etniile ca să nu fiu acuzat de discriminare) sunt efectiv niște lași. Se ascund în casele lor, nu scot capul, nu au opinii (cu excepția unora, dar foarte puțini), sunt inerți, nu vor, de frica pierderii pâinii amare, a celei de toate zilele, să participe la viața cetății, să șe implice pozitiv in viața comunității. Nu riscă nimic, nu participă nici măcar la un nevinovat protest împotriva tăierii arborilor sanătoși din oraș. Fac pe ei de frică! Îi lasă pe toți proștii neandertali să-și facă mendrele în acel oraș. Cu o astfel de atitudine din partea celor care mai și gândesc, nu doar muncesc, credeți-mă, nu se poate face nimic, nu este nici măcar o singură speranță pentru orașul meu natal, la care eu unul într-devăr țin.

Păcat. Mare păcat.

Despre chestia asta, a lașității intelectualilor (la general vorbind, nu numai a celor careieni) a mai scris și Mircea Eliade, acum exact 80 de ani. Din păcate, intelectualii n-au învățat nimic in cei 80 de ani care au trecut de atunci, fiindcă ce scria atunci Eliade, a rămas practic valabil și în ziua de azi. Inclusiv pentru Carei.

http://research.rutgers.edu/~dnicules/text/eliadeintelectualii.html

Nu vedeți că până și cei care scriu pe aici, pe la comentariile de la BdeC sunt, cu mici excepții, niște anonimi, niște ăia care scriu doar sub falsa protecție a unui „alias”, cetățeni care n-au curajul și nici responsabilitatea propriilor opinii, unii cărora le este probabil frică și de umbra lor, d-poi să mai și semneze ce scriu?

Îmi pare rău că trebuie să o spun din nou, dar cu cei lași și cu cei fără coloană vertebrală, indiferent de etnia de care aparțin, nu se poate construi viitorul.

Ez nagyon bisztos!

Pe vremea studenției mele la Politehnica din București, circula un banc: „Se întâlnesc pe stradă un inginer și un intelectual”. Ăsta era tot bancul. Unul sec.

Eu sunt de formație inginer, nu sunt un intelectual. Deci, nu trebuie să mă luați foarte tare în serios.

de jajajj la 3 septembrie 2014 - 09:45

Sunt de acord, mai putin cu anonimitate ;), daca o sa am sanse , o sa va povestesc o data personal.

As dori totusi sa va explic un singur lucru, venind vorba da „mari romani ” si de ” nagy magyarok”. (Repet, sunt total de acord cu dvs.)
Avem intre noi, domnul Maries, cam 30 de ani.Traiesc in Carei. Pana acum cativa ani nu am fost „nagy magyar” si nici acuma nu sunt, dar deja sunt „magyar”.
Si va spun de ce , de ce intru pe acest site si citesc cateodata magariile unora si provocariile. Pt ca s-a intamplat o data sa aud ca intr-un sat de langa Carei au strigat fratii colonizati ca „afara afara, cu ungurii din tara”(magamra vettem, igen es a csaladomra) -prima data m-a socat dupa asta m-am enervat si din acest motiv usor usor ajung si eu sa fiu „nagy magyar”. Cum spuneati dumneavoastra – „pot radicaliza chiar și pe unii care se consideră a fi ceva mai raționali, mai toleranți”

de vaideenii la 3 septembrie 2014 - 10:02

te rog sa nu confunzi visele tale de magyar cu sedintele de la iudemereu..e usor a spune minciuni cand nu ai nimic ca dovada.. horia maries a pus un film pe youtube in care vedem cum se exprima primarul nostru…ce spui tu sunt exact vorbele primarului cand nu mai are argumente la documentele si faptele prezentate de domnul ciuta.
e cel mai simplu sa arunci cu afara…afara.. cand de fapt voi sunteti cei care traiti intr-o tara in care nu va place,va luati cetatenia acolo unde va place dar ramaneti sa va chinuiti tot la romani desi aveti liber si in sua cum va tot laudati.. cum puteti sa rabdati sa traiti acolo unde nu va place si nu va este bine cum va tot plingeti pe la europeni? de ce nu spui si unde s-a intamplat daca tot ai fost acolo? birfe aruncate in vant ca ultimul utcasepru.
nu spui si de ce primesc numai sportivii lui lajas bani si a lui arpibacsi iar cei cu performante ca ai lui mircea podoba si marnean ionica si florentina trebuie sa caute sponsori pentru supravietuire? ce ati face voi daca romanii nu ar plati darile si mai ales firmele romanesti?
nu spui nimic ca udmr carei aproba sute de milioane pentru cartile grofilor si nu aproba 3 mii de lei pentru un dictionar cu personalitati din carei? si vrei sa credem ca esti careian? cum am spus,la fel ca jenica si lajas care au venit ca sa isi umple buzunarul….

de ptr mosulika cel dastiept la 3 septembrie 2014 - 10:19

ai auzit de Dan Barbilian? publica sub pseudonimul Ion Barbu
dictionar ptr mosulika
pseudonim e tot un fel de anonim
anonimatul a ezistat ezista si va ezizta in ciuda elucubratiilor unui postac mosulikat

de Horia Mărieș la 3 septembrie 2014 - 10:41

@ptr măpulikă cel dastiept la 3 September 2014 – 10:19

Da dom’le, așa este. Numai că toată lumea știa că Dan Barbilian = Ion Barbu, nu era nici un secret.

Pe când despre „Don Tiberio”, „securistul”, „măpulikă”, „careian”, „zsolti copy&paste” etc., nu știe toată lumea că acesta a „ezistat”, „ezistă” și că va „ezista” dar mai ales că este fantoma la „a hüje, nyugdijba ment mérnök-tanár”.

de mosulica la 3 septembrie 2014 - 11:12

nu te enerva prea tare e doar o fantoma stafie

de jajajj la 3 septembrie 2014 - 11:12

@ vaindeenii !

la Ianculesti !
si cu asta am terminat!

Okos enged szamar szenved ;))))

de vaideenii la 3 septembrie 2014 - 11:20

la ianculesti unde primaria a imprejmuit lacul oamenilor cu gard ghmpat ca la auschwitz? acolo unde pe pasunea oamenilor a fost turnata fundatia pentru cabana si ianculestenii platesc pe pasune impozitul intreg?
la ianculesti care e trecut la primaria carei in zona 0 la fel ca si calea 1 Decembrie 1918?
la ianculesti unde primarul a vrut sa are pasunea ca sa puna padure de pin negru de au iesti toti satenii in fata buldozerului pentru a opri expansiunea datornicului? acolo unde amicul lui jeno are sotia care pune stampila pentru pensionari cu handicvap si l-a trecut si pe sotul fost delegat satesc? acolo unde jeno merge mereu si ii ajuta cu teren?
la ianculesati unde primaru a zis ca o sa plingeti voi ca nu m-ati votat? te credem daca tu spui ca acolo au strigat oamenii ce spuneti voi la primaria carei unde nu te poti angaja daca nu stii ungureste.

de kiki la 8 septembrie 2014 - 21:52

singuru care se pricepe la a, antrena copii e centeri restu fac pntr, banii marele razviiiiiiiiiiiiiii..un lingar la parintiii unora pe altii ii da afara…profu de ed. fizicz nici fizic de om nu are si antreneza

de gyurika la 8 septembrie 2014 - 22:06

sigur ca daca razvan e roman nu e bun pentru voi acum ca a pus pe roate afacerea cu antrenatu copiilor! nu va mai ajunge malaiu si nu vreti sa impartiti cu razvan si aia va e baiu!

de csaba la 9 septembrie 2014 - 07:54

felicitari pentru rezultate!

Lasati un comentariu