O zi istorică: 95 de ani de la eliberarea Budapestei de către Armata Română

• publicat la: 4 august 2014
O zi istorică: 95 de ani de la eliberarea Budapestei de către Armata Română

Astăzi, 4 august, se împlinesc 95 de ani de la eliberarea capitalei Ungariei de sub jugul regimului bolşevic condus de Bela Kun, odată cu intrarea triumfală în Budapesta a Armatei Române, în frunte cu generalul Gheorghe Mărdărescu.

Anterior intrării oficiale în capitala Ungariei, Budapesta a fost ocupată efectiv cu o zi înainte, în după-amiaza de 3 august, de către 400 de trupe de cavalerie și două mitraliere conduse de generalul Rusescu. Au mărșăluit drept în centrul orașului și au ocupat cazarma Franz Josef, așteptând contra-atacul. În cazarma de peste drum erau 2.000 de militari unguri iar în tot orașul erau în total circa 6.000 de soldați, plus 2.000 de volutari bolșevici înarmați. Această forță nu a cutezat însă să-i atace pe cei 400 de cavaleriști români.
Conflictul dintre România şi Ungaria comunistă începe după terminarea Primului Război Mondial, în noaptea de 15-16 aprilie 1919 cu atacuri ale armatei maghiare, sprijinite de gărzile roşii sau secuieşti, asupra unor posturi româneşti din Transilvania. Scopul acţiunilor militare a fost acela de prevenire a unirii românilor ardeleni cu fraţii de sânge de dincolo de Carpaţi. Contra-ofensiva armatei române a fost năpraznică, terminându-se cu intrarea în Budapesta în 4 august. La câteva zile după a căzut şi Republica Sovietică Ungară, care dacă ar fi rezistat ar fi devenit un cap de pod pentru propagarea comunismului în Europa centrală şi de est.

Armata Română va părăsi Budapesta în 14 noiembrie 1919. Două zile mai târziu intră în oraş amiralul Horthy, care va instaura un regim conservator autoritar şi iredentist, chiar revanşard faţă de români. Armata Română părăseşte întreg teritoriul ungar în 25 februarie 1920, la cererea puterilor care au câştigat prima conflagraţie mondială.

Sursa: FrontPress.ro

comentarii

de Nicu la 18 august 2014 - 23:19

Gl.Rusescu ajuns la Budapesta a lăsat cavaleriştii cu 2 tunuri în afara oraşului, a intrat singur călare până la guvern unde le-a dat o oră ultimatum minţind că dacă, nu vor permite intrarea unităţii lui în oraş, artileria va deschide focul. Zăpăciţi ungurii au acceptat, şi când au văzut că marea lui unitate era de câteva sute au fost surprinşi.A doua zi a intrat armata română şi a defilat. Unităţile ungureşti au primit ordin să nu intervină. Pentru Budapesta nu s-au dat lupte, altfel toată armata română n-ar fi putut cucerii capitale ungară.Împotriva Ungariei Sovietice au luptat trupe franceze, sârbeşti şi cehoslovace, nu numai româneşti. Gestul sergentului român care a ordonat agăţarea unei opinci la drapelul Ungariei, l-a determinat pe un cetăţean ungur să le spună soldaţilor români din garda Parlamentului”plecaţi acasă opincarilor”.

de pentru nicu neamdehun la 19 august 2014 - 08:12

te da de gol scrisu’ neaos neromanesc!
general nu se prescurteaza Gl dar pentru sovini ca tine care vor sa schimbe istoria care nu le convine e bine si asa!
nemernici si nerecunoscatori ati fost mereu si trebuiau sa va lasa sa muriti de foame soldatii romani si nu sa va dea din mancarea lor si din depozitele descoperite in oras si tinute sub cheie de bolsevici….pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti e o vorba romaneasca plina de adevar si la sute de ani distanta de zicerea ei.
ai vazut pozele din toate orasele unde soldatii romani erau primiti cu paine si sare de preotii si primarii maghiari??
opincarii au fost cei care au dat de mancare budapestanilor si au eliberat tara de bolsevicii da poate ne spui si cum de nobilii maghiari se rugau de regele Ferdinand sa ii primeasca sub conducerea Romaniei si sa accepte coroana sfantului Stefan??? hai ca mai ai de citit si apoi mai povestim …ce apreciez e ca iti plac numele romanesti si ca iti este rusine sa te semnezi cu ale voastre!

de emil la 19 august 2014 - 08:28

In 3 august 1919, o delegație ungara a încercat sa-l determine pe generalul Rusescu sa se opreasca la intrarea în Budapesta, dar generalul nu a facut-o, a intors tunurile spre oras si a ordonat inaintarea fortelor pe care le comanda. Nici vorba de mers singur. Iar aia cu numele de opincari, e cu cateva secole mai veche. Doar opinca de parlamentul unguresc era mai noua.

de emil la 19 august 2014 - 10:42

miklos 18 aug 23:18

In 1919, armata romana a ADUS alimente în Budapesta pentru hrănirea populației înfometate, nu le-a scos din depozitele locale. Cât despre unguri, ei erau zăpăciți de mult mai multa vreme, după ce – și pierduseră ciucurii (nădragii militari) pe podul Satmarului, ca și divizia de secui pe podul de la Kocsord, cum zice varianta cântecului, aplicabila secuilor „vai săracii secuii, cum și-or pierdut ciucurii, pe podul Cociordului, de frica romanului”. Nu mai trebuia sa-i minta nimeni, nici sa inventeze povesti de genul celor din traseismul legendelor szamarene. Dar, dacă s-ar fi întâmplat cum zice miklos, neam de horthycultor al Polii (care se scrie corect cu „u”, în sârbo-croata) cu atat mai ridicola ar fi fost prostia „guvernului” ungar la care s-ar fi dus un singur om, care guvern a fost atât de zăpăcit încât ar fi crezut cacialmaua unui singur om, care -si mai grav pentru unguri – ar fi trecut singur și netulburat prin jumătate de oraș, pana la guvern, fără ca vreun ungur viteaz sa aibă curajul sa-l atace, ba mai mult, sa intre la „guvern” ca în brânză, guvernul adică era lăsat fără paza, care altfel ar fi trebuit sa-l oprească. Sau, probabil pentru unguri e preferabil sa spună ca s-au lăsat prostiți ca niște retardați, de un singur roman, decât sa recunoască haosul și debandada din capitala lor, ca și din armata lor, precum și faptul ca nici măcar nu mai aveau guvern, căci acesta …. fugise. Cine sa dea ordin trupelor sa reziste? Care trupe și cât ar fi putut rezista, asta în cazul prostesc ca le-ar fi trecut prin cap sa o facă, în condițiile în care știau ca romanii distruseseră practic armata lui Kohn Bela și era o doar chestiune de timp ca sa lichideze orice rezistenta din oraș? Asa încât, mai bine las pentru creatorii de literatura fanteziile consolatoare ale orgoliul ungarist-horthyst rănit și sa restabilesc adevarul. In plan general, după 21 martie 1919, guvernul sovietic ungar a cautat sa câștige timp pentru a redobândi teritoriile desprinse de Ungaria în 1918 prin libera voință a croaților, slovacilor și romanilor ce se saturaseră de „binefacerile” Ungariei mari, în care nu aveau nici un fel de drepturi naționale și riscau sa dispară ca popoare gratie „tolerantei”, „civilizației” și umanismului din „Ungaria” de dinainte de 1918. De aceea, ministrul de externe, comunistul Kohn Bela, a informat Romania, Cehoslovacia si Iugoslavia ca are intenții pașnice în ceea ce privea aceste tari. Imediat ce a pregătit armata de atac, in aprilie 1919, Ungaria a atacat Cehoslovacia, si armata romana, aflata atunci pe aliniamentul Sighet – Ciucea – Zam. Desi a avut câteva succese minore intre 16 si 20 aprilie 1919, armata ungara a fost împinsă de cea romana pana pe cursul Tisei in circa 10 zile, intre 20 aprilie si 30 aprilie, astfel ca la 1 mai 1919 nu mai erau trupe ungurești dincoace de Tisa, iar armata romana avea 2 capete de pod peste râu si restabilise contactul cu trupele cehoslovace la nord, in zona Cop, adică in flancul drept al pozițiilor trupelor romane. Flancul stâng era asigurat în Banat si Voivodina pana pe linia Mureșului și in dreptul confluentei acestuia cu Tisa, de trupe sârbe și franceze. Nu divaghez acum asupra acțiunilor antiromânești ale trupelor sârbe în Banat, poate cu alt prilej. Pentru Romania, linia Tisei era mai ușor de aparat decât frontiera de uscat prevazuta de convenția din 1916, de aceea Romania își instalează trupele de grăniceri pe traseul prevazut de convenție, inclusiv la Oroshaza si Nyirbator, ocuparea teritoriului de la vest de aceasta linie de frontiera fiind determinata doar de necesitați militare, pentru ca Romania avea de făcut fata în acel moment și atacurilor sovietice la frontiera de pe Nistru. Intenția României era sa se retragă pe linia frontierei romano-ungare respective în momentul în care rațiunile militare nu ar mai fi justificat menținerea liniei Tisei. Guvernul sovietic ungar avea însă alte planuri și s-a înțeles cu Rusia Sovietica sa atace simultan Romania in zona Ucrainei Subcarpatice pentru a rupe legătura dintre forțele romane si cele cehoslovace pe de o parte si pentru a face jonctiunea intre cele doua state sovietice (Rusia si Ungaria) pe de alta parte. Asa ca, in iulie 1919, dupa ce recuperasera o buna parte din Slovacia, trupele sovietice ungare au atacat fortele romane de pe Tisa pe 3 direcții. Biroul operații al Marelui Stat Major Roman, condus de locotenent-colonelul Ion Antonescu, le-a pregătit ungurilor atacatori o surpriza de proporții si a dezlănțuit o contraofensiva care a prins o mare parte a armatei sovietice ungurești dincoace de Tisa, aproape încercuindu-le si i-a forțat pe unguri sa încerce sa scape din încercuire in mod haotic, in timp ce armata romana a trecut Tisa si s-a îndreptat spre capitala Ungariei, in care a intrat la circa doua săptămâni dupa atacul unguresc din 19-20 iulie 1919. In esență, armata romana i-a bătut singura pe unguri in 1919, ca sa nu mai fie discuții si interpretări fanteziste despre presupuse farse si păcăleli. Iar opincarii valahi s-au „răzbunat” pentru umilințele indurate vreme de veacuri de la unguri, hrănind populația înfometată a capitalei ungare si punându-le opinca pe parlament, ca ornament de neuitat. Ca sa nu mai vina miklos cu cine stie ce fantezii cu privire la retragerea armatei romane din Ungaria, precizez ca guvernul roman a intenționat începerea retragerii din Ungaria încă din septembrie 1919, dar reprezentantii marilor puteri invingatoare in razboiul mondial, prezenti la conferinta păcii de la Paris, au insistat ca Romania sa nu-si retragă trupele, pentru a menține ordinea in Ungaria. In Ungaria, pentru ca fortele romane ocupau practic trei sferturi din Ungaria actuala, zona de ocupatie intinzandu-se spre vest pana dincolo de Gyor, aproape de actuala graniță dintre Ungaria si Austria. Abia in noiembrie 1919 marile puteri au fost de acord cu retragerea trupelor romane, operațiune care s-a executat organizat, inclusiv prin predarea localităților pe baza de procese-verbale către localnici. In martie 1920, armata romana se gasea in intregime dincoace de granita de la Trianon.

de emil la 19 august 2014 - 11:33

http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/campania-desrobirea-ardealului-ocuparea-budapestei

Precis ar fi fost mai simplu sa fi postat acest link. Doar ca miklos hothycultorul mi-a ridicat la fileu o minge pe care nu m-am putut indura sa o irosesc. Merci, miklos-nicu!

de andrei la 17 februarie 2015 - 06:22

ne vor subjuga ungurii si vom ajunge iobagi.? Cat de prosti ne cred oare mitici de folosesc asemenea expresii cu noi? Bai baietei suntem in 2015. Au trecut zilele cand lumea se inchina idei ca cine e de la Bucuresti e sef iar provincialii niste subalterni amarati cu mana intinsa. ..NU vrem autonomie pentru ruperea Romaniei sau schimbarea granitelor..VREM AUTONOMIE pentru ca suntem convinsi ca prin aceasta vom muncii mai bine si vom trai mai bine. Avem si de ce , si cu ce si avem si unde.Si mai lasati-ne cu lectiile voastre cum traim cu ungurii . Ardelenii o fac de sute de ani si nu au avut nevoie de invataturile voastre. Deci ori ne respectati dorintele noastre si vom fi bine impreuna ori lasati-ne sa ne vedem de drum….Noi ni-l alegem. Clar?

de andras la 17 februarie 2015 - 07:51

cat de iobagi ne cred ungurii andrei ca sa vina cu povesti de stepta mongola servite pe stomacul gol.?
ardelenii nu vor sa se rupa de fratii lor si de tara lor care este o singura ROMANIE!!!!!
ma andrei ia mai meri si la lucru nu sta mereu cu mana intinsa ca cersetorii asiatici flamanzi dupa pamanturile altora. Clar?

de Horia Mărieș la 17 februarie 2015 - 10:21

Orice om serios, cu scaun la cap, se apucă să muncească inainte de autonomuie și nu după.

Lasati un comentariu