Poliţia ne informează…

• publicat la: 20 august 2014
Poliţia ne informează…

Marţi pe raza judeţului Satu Mare au avut loc 2 evenimente rutierte soldate cu 3 răniţi uşor.

Ieri , în jurul orei 20.30 poliţiştii rutieri negreşteni au fost solicitaţi să intervină pe raza localităţii Bixad unde s-a produs un eveniment rutier. La faţa locului oamenii legii au stabilit împrejurările în care s-a produs evenimentul. Un elev de 16 ani, din localitate fără a deţine permis de conducere de nici o categorie a condus motoscuterul marca Piaggio , care era neînmatriculat şi neînregistrat , iar pe fondul conducerii imprudente a pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu autoutulitara marca Mercedes care circula regulamentar din sens opus apoi a ricoşat în motoscuterul marca Honda condus de un tânăr în vârstă de 17 ani care de asemenea nu poseda permis de conducere de nici o categorie. În urma evenimentului a rezultat accidentarea uşoară a conducătului mopedului care a produs evenimentul şi a unui pasager care se afla pe acest moped.

Conducătorilor implicaţi în eveniment le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

Azi noapte , în jurul orei 00.00, poliţiştii rutieri din Negreşti au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că pe raza localităţii a avut loc un eveniment rutier.

Deplasându-se la faţa locului , după efectuarea cercetărilor ,poliţiştii au stabilit că Andrei C., în vârstă de 20 de ani, a condus autoturismul marca VW pe strada Gara Nouă iar la intersecţie cu strada Victoriei nu a caordat prioritate de trecere autoturismului marca Mitsubishi , condus regulamentar de către Iacob D. În urma evenimentului a rezultat accidentarea gravă a conducătorului autoturismului marca VW.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative, le au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii eventualei alcoolemii.

În cele 2 cazuri poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

        Proiectile găsite la Blaja 

Ieri în apropierea localităţii Blaja au fost găsite 2 proiectile.Un localnic din Valea Morii a sesizat marţi , în jurul orei 14,00 poliţiştilor faptul că în timp ce se afla în pădurea din afara localităţii Blaja a găsit 2 obiecte ce păreau a fi proiectile. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase împreună cu specialişti din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” Satu Mare, care au constatat că cele 2 obiecte erau proiectile explozive calibru 75 mm, în stare avansată de coroziune şi care provin din cel de-al II-lea Război Mondial.

Cele 2 proiectile au fost ridicate de către specialişti în vederea distrugerii.

             Furt şi lovire la Căuaş

La data de 19.08.2014 , ora 12,30, poliţiştii Secţiei Carei au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 de către un bărbat în vârstă de 31 de ani din comuna Terebeşti , despre faptul că ar fi fost agresat pe raza localităţii Căuaş. În urma cercetărilor efectuate oamenii legii au stabilit că în timp ce reclamantul se afla cu o căruţă pe o stradă de pe raza localităţii Căuaş , unde intenţiona să comercializeze 2 animale de curte , pe fondul unor datorii mai vechi , a fost lovit cu o ţeavă metalică la nivelul braţului stâng şi al   spatelui  de către Gyula B., de 19 ani, , iar după ce reclamantul a abandonat căruţa , agresorul împreună cu Magdalena B., au sustras animalele din căruţă şi le-au dus la domiciliul lor, cauzând un prejudiciu de 250 lei, prejudiciu care a fost recuperat.

În cauză se efectueză cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt şi lovire sau alte violenţe.

A furat dar a fost prinsă

Poliţiştii de investigaţii criminale în urma cercetărilor effectuate au identificat ieri o femeie , în vârstă de 60 de ani, care  în urmă cu 2 săptămâni, în timp ce se afla în incinta unui supermarket situat pe strada Careiului din municipiu ar fi sustras un portmoneu lăsat nesupravegheat pe un stand ornamental de către o altă doamnă.

Prejudiciul cauzat a fost de 550 lei, acesta fiind recuperat. În acest caz se efectuează ceretări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt .

În cadrul acţiunilor desfăşurate  marţi   pe raza municipiului şi a  judeţului Satu Mare  pentru reducerea riscului rutier  şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere au fost aplicate  246 contravenţii  în valoare de  peste 2200  lei şi au fost reţinute 7 permise de conducere pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi pentru efectuarea unor manevre neregulamentare de depăşire.

Lasati un comentariu