Altercaţii la Ghenci şi Săcăşeni

• publicat la: 20 September 2014
Altercaţii la Ghenci şi Săcăşeni

                    Poliţiştii au fost solicitaţi să intervină în 2 cazuri de lovire

Poliţiştii au fost solicitaţi să intervină ieri în 2 cazuri de lovire  care au avut loc pe raza judeţului Satu Mare.

Joi după-amiază poliţiştii  Secţiei Tăşnad au fost sesizaţi prin apelul unic de urgenţă 112  de către un localnic din Săcăşeni despre faptul că aflându-se în cartierul de romi din localitate  ar fi fost agresat.

Deplasându-se la faţa locului oamenii legii au stabilit că Felician I., în vârstă de 41 de ani aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice  i-ar fi aplicat

reclamantului o lovitură cu pumnul la nivelul feţei . Incidentul ar fi avut la bază discuţii personale care au avut loc între cei 2. Nu a fost necesară intervenţia cadrelor medicale iar agresorul nu se află la prima faptă de acest gen.

La data de 18 septembrie , în jurul orei 20.20 poliţiştii Secţiei Carei au fost sesizaţi de către un bărbat despre faptul că aflându-se la locuinţa socrului său situată pe raza localităţii Ghenci a izbucnit un scandal. Din cercetările efectuate a rezultat faptul că persoana care a sesizat poliţiştii i-ar fi aplicat mai multe lovituri în zona feţei  socrului său, în vârstă de 52 de ani. Conflictul s-ar fi produs pe fondul unor neînţelegeri  mai vechi amplificate de discuţii contradictorii. Arpad S. A fost transportat la Spitalul Municipal Carei pentru a i se acorda îngrijiri medicale , unde în urma investigaţiilor  medicale a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral  şi de piramidă nazală.

În ambele situaţii agresorii sunt cercetaţi în stare de libertate, iar poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.                                                         

                      Mandate de arestare europene puse în aplicare de poliţişti

Poliţiştii au reuşit în cursul zilei de ieri punerea în aplicare a 2 mandate de arestare europene .

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale în colaborare cu poliţiştii din Turulung  au procedat joi la identificarea şi prinderea unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din localitatea Turulung , pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare europeană, emis de autorităţile maghiare pentru comiterea infracţiunii de furt.

Şi poliţiştii din Negreşti Oaş sprijiniţi de cei de investigaţii criminale au identificat şi prins ieri  un bărbat în vârstă de 32 de ani, din localitatea Vama, pe numele căruia a fost emis un mandat de arestare europeană , emis de autorităţile poloneze pentru comiterea de infracţiuni informatice.

Cele 2 persoane au fost prezentate joi procurorilor din cadrul Curţii de Apel Oradea, care au dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore  faţă de aceştia , urmând ca în cursul zilei de azi să fie prezentaţi instanţei pentru arestare în vederea extrădării.

Infracţiuni de furt

Joi poliţiştii au fost sesizaţi despre comiterea a 2 infracţiuni de furt.

Ieri dimineaţă poliţiştii din Santău au fost sesizaţi de către un agricultor din satul Valea Morii despre faptul că miercuri după-amiază dintr-o parcelă de fâneaţă iar fi fost sustras fân. Din verificările efectuate s-a stabilit că Ioan S. Ar fi sustras din parcela care aparţine reclamantului şi care este situată în extravilanul comunei Santău , în locul numit „Ciuc” , cantitatea de aproximativ 500 kg fân.

Şi poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi de către angajatul unui magazin alimentar situat pe strada Decebal din municipiul Satu Mare despre faptul că ar fi surprins 2 adolescenţi în timp ce sustrăgeau  bunuri din magazin. La faţa locului oamenii legii au stabilit faptul că , cei 2 tineri de 14 şi respectiv 16 ani au fost depistaţi în timp ce sustrăgeau dulciuri de pe rafturile magazinului.

În situaţiile menţionate anterior se efectuează cercetări sub apectul săvârşirii infracţiunii de furt.

În cadrul acţiunilor desfăşurate joi  pe raza municipiului şi a  judeţului Satu Mare  pentru reducerea riscului rutier  şi pentru prevenirea evenimentelor  rutiere. au fost aplicate    200  contravenţii  în valoare de  17500  lei

 

Lasati un comentariu