Invitaţie la Tătăreşti

• publicat la: 12 September 2014
Invitaţie la  Tătăreşti

Anul 2014 reprezintă pentru satul Tătăreşti un an cu o semnificaţie deosebită. Între anii 1810-1814 se ridica, măreaţă, spre cer, biserica “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” din satul nostru, anul acesta împlinindu-se 200 de ani de la ctitorirea ei. Astfel, satul Tătăreşti se îmbracă în haine de sărbătoare pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra acestor meleaguri, pentru a înălţa o rugăciune şi a aduce un prinos de recunoştinţă ctitorilor şi slujitorilor acestui sfânt locaş, care, perindându-se de-a lungul anilor în acest sat, au sădit în sufletele credincioşilor dragostea de Dumnezeu şi neam.

Tot anul 2014 ne aduce aminte de un trist episod din viaţa localităţii: acum 70 de ani, în 19-22 octombrie 1944, 28 de soldaţi români, 5 soldaţi sovietici şi 7 localnici şi-au dat viaţa pentru eliberarea pământului românesc de sub ocupaţia străină.

Ca urmare, Parohia Ortodoxă Română “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” Tătăreşti, în colaboare cu Primăria şi Consiliul Local Viile Satu Mare, organizează sâmbătă, 13 septembrie 2014, o serie de manifestări dedicate acestui eveniment.

Programul va începe la ora 9:30 cu săvârşirea Sfintei Liturghii de către PreaSfinţitul Iustin Hodea Sigheteanul, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului, înconjurat de un sobor de preoţi, răspunsurile fiind date de Corala “Arhanghelii” a acestei episcopii, dirijată de pr. prof. Petrică Aurelian Covaciu. După Sfânta Liturghie, urmează prezentarea cărţii “200 de ani de la zidirea Bisericii din Tătăreşti – omagiu slujitorilor şi credincioşilor săi” scrisă de către fiul satului col.(r) Voicu Şichet şi istoricul Viorel Câmpean. Va urma, apoi, dezvelirea plăcii aniversare întru cinstirea celor 200 de ani ce s-au scurs de la zidirea bisericii şi întru amintirea sărbătorii din acest an.

Pentru că anul 2014 ne aduce aminte şi de luptele ce s-au dat în Tătăreşti acum 70 de ani, în procesiune, ne vom îndrepta către Monumentul Eroilor din centrul satului, unde, în anul 2012, au fost reînhumate, din vechiul cimitir, trupurile eroilor căzuţi în luptele din luna octombrie 1944. PreaSfinţitul Iustin Sigheteanul va resfinţi monumentul, căruia i s-a dat o nouă înfăţişare, iar împreună cu soborul de preoţi şi credincioşii prezenţi se vor înălţa rugăciuni către Dumnezeu pentru sufletele tuturor eroilor care s-au jertfit pentru apărarea patriei şi a credinţei strămoşeşti. Totodată, în prezenţa Gărzii de onoare, se vor depune coroane de flori şi se vor rosti discursuri de către organizatori şi oficilităţile judeţene şi locale invitate, urmate de un scurt program cultural-patriotic susţinut de interpreţii de muzică populară Nicolae Sabău şi Angela Munteanu şi de către actorul Vasile Blaga.

După acest moment, la Căminul Cultural din localitate, va avea loc îndătinata agapă frăţească.

Pentru că frumuseţea unei sărbători o dau în primul rând credincioşii, invităm pe toţi fiii satului şi pe toţi cei ce se simt legaţi de Tătăreşti să ni se alăture pentru a aduce împreună rugăciuni de mulţumire lui Dumnezeu şi prinos de recunoştinţă înaintaşilor şi eroilor noştri. Vă aşteptăm cu drag.

 

Lasati un comentariu