Meciul România-Ungaria se va disputa cu casa închisă

• publicat la: 29 septembrie 2014
Meciul România-Ungaria se va disputa cu casa închisă

S-au vândut deja peste 30.000 de bilete pentru partida România-Ungaria, a declarat preşedintele FRF, Răzvan Burelanu, care apreciază că „e foarte bine că vom avea un stadion plin”.

„Biletele se vând foarte bine, nu sunt surprins, e foarte bine că vom avea un stadion plin. Cred că în jur de 30.000 s-au vândut. De fapt cred că au trecut de 30.000, atâtea erau sâmbătă”, a declarat Burleanu.

Meciul se va disputa pe Arena Naţională în data de 11 octombrie şi va conta pentru preliminariile Campionatului European 2016. România şi Ungaria fac parte din Grupa F.

În tribune vor fi de asemenea şi cel puţin 2.852 de suporteri ai echipei Ungariei. Cel puţin, atâtea bilete au fost puse la dispoziţia oaspeţilor de către Federaţia Română de Fotbal.

Fotbaliştii Ungariei au cumpărat biletele pentru suporteri din propriile buzunare

Jucătorii reprezentativei Ungariei au acceptat să plătească din banii lor biletele de intrare pentru 1.200 de suporteri la meciul cu România, programat la 11 octombrie, pe Arena Naţională, informează AFP. „S-au simţit vinovaţi după eşecul cu Irlanda de Nord. Le-am cerut şi ei au acceptat să plătească biletele”, a declarat Marianna Molnar-Toth, care conduce un grup de fani şi care a închiriat un tren pentru 1.200 de suporteri care vor veni la Bucureşti.

Preţul celor 1.200 de bilete se ridică la 5.800 euro, adică fiecare jucător a scos din buzunar 322 de euro, a precizat Molnar-Toth, citată de Mediafax. „Ăsta este cel mai mic lucru pe care îl pot face, să plătească biletele”, a subliniat Molnar-Toth.

În prima etapă a preliminariilor Euro-2016, la 7 septembrie, Ungaria a fost învinsă de Irlanda de Nord, cu scorul de 2-1, pe teren propriu, înfrângere percepută ca o umilinţă şi care a dus la înclouirea selecţionerului Attila Pinter cu Pal Dardai.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu