11 octombrie – Ziua Şcolii Ardelene

• publicat la: 11 October 2014
11 octombrie – Ziua Şcolii Ardelene

Şcoala Ardeleană a adăugat dimensiuni occidentale culturii umaniste, reînnoind legăturile romanice, secole la rând întrerupte prin jocul nefericit al istoriei”.
Cardinal Alexandru Todea

.
Legea adoptată de Camera Deputaţilor, prin care data de 11 octombrie, zi în care au fost înfiinţate Şcolile Blajului – Fântâni ale darurilor – este declarată ,,Ziua Şcolii Ardelene”, repară din nenumăratele nedreptăţi făcute Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Adoptarea Legii se datorează iniţia¬tivei Episcopiei Greco-Catolice de Oradea şi a domnului deputat Adrian Miroslav Merka.
,,Subiectul <Şcoala Ardeleană> este atât de apropiat conştiinţei naţiunii noastre încât ne-am aştepta să-l întâlnim la tot pasul”, afirmă profesorul univ. Camil Mureşan.

Şi totuşi … timp de mai bine de 40 de ani, în perioada de martiriu al Bisericii noastre, s-a făcut tot ce s-a putut ca Biserica Română Unită cu Roma, Citadela spirituală şi culturală a românilor, Blajul, oamenii lui fără asemănare, cultura creată de aceştia, inclusiv Şcoala Ardeleană, să fie şterse din istorie, din gândul şi inima românilor. În ultimele decenii manipularea istoriei este tot mai evidentă şi necunoaşterea continuă.
,,Ziua Şcolii Ardelene” impune ca adevărurile interzise atât de mult timp să fie puse în lumină, căci „nimic nu va face ca trecutul să fie altceva decât ceea ce a fost”.

O importantă mişcare culturală generată de Biserica Română Unită cu Roma, Şcoala Ardeleană, mişcare iluministă, ia fiinţă în Transilvania la scurt timp după Unirea cu Roma, în ultimul pătrar al secolului al XVIII-lea, exponenţii ei fiind preoţi şi călugări ai acestei Biserici.
Printre drepturile obţinute datorită Unirii cu Roma, este recunoaşterea ca naţiune a românilor şi acordarea de burse pentru studii în marile colegii catolice din Apus. Această realitate îl determină pe Nicolae Iorga să afirme: „Fără Unirea în credinţă cu Împăratul nu era libertatea, preţuirea, recunoaşterea demnităţii umane. Fără Unirea cu Roma nu erau Şcolile mari din străinătate pentru ucenicii români, aspri în ale învăţăturii, nu era mai ales acea mare şcoală pentru inima poporului nostru care a fost Roma însăşi”.
Episcopul Inocenţiu Micu-Klein(1692-1768) şi-a dat seama că Biserica are nevoie de preoţi culţi, de aceea apelează la dreptul acordat românilor uniţi de a trimite bursieri la înaltele colegii catolice din Roma şi Viena. Printre primii bursieri a fost şi Petru Pavel Aron (1709-1764), urmaşul său, „un alt arhiereu cult şi erudit, fără mândrie, smerit ca Sfinţii Părinţi şi arhiereii cei mai aleşi ai Bisericii creştine”, cum l-a caracterizat Augustin Bunea, Arhiereu care unea vocaţia religioasă cu cea de cărturar. La 11 octombrie 1754 Episcopul Petru Pavel Aron va deschide la Blaj prima şcoală modernă în limba română, şcoală asemenea celor europene ale timpului, „modernă nu numai ca metodă, ci mai ales ca spirit, conţinut şi orientare”. Şcolile deschise la Blaj erau gratuite, „nici o plată de la uce¬nici aşteptându-se”: şcoala de obşte, şcoala latinească şi de preoţi, şcoli care au devenit în timp şcoală primară, Liceul „Sf. Vasile cel Mare” şi Seminarul Teologic. Şcolile au fost gândite să devină şi au devenit „izvorul nesecat de cultură pentru toată românimea”, indiferent de confesiune, că „mai toţi sunt însătoşaţi şi flămânzi de hrana cea sufletească, pentru aceia, tuturor fiilor noştri, oricarii vor cere, trebuie a li se frânge sfânta pâine şi a-i cuprinde la învăţătură”, spunea Episcopul în „Înştiinţare”. Şcolile au fost încredinţate călugărilor din Ordinul Sf. Vasile cel Mare, apreciaţi pentru cultura lor cu largi orizonturi. Urmaşii Întemeietorilor, Mitropoliţii Ioan Vancea şi Vasile Suciu au continuat să dezvolte Şcolile Blajului cu toate profilurile – de numele Mitropolitului Vasile Suciu va fi întotdeauna legat „Institutul Recunoştinţei”. După modelul Blajului, s-au înfi¬inţat şcoli confesionale grec-catolice în toată Mitropolia: ,,Preparandia” la Oradea, Liceul ,,Samuil Vulcan”, „Liceul Român Unit de Fete” la Beiuş şi Liceul din Năsăud. Numeroşi intelectuali ortodocşi s-au format în Şcolile Bisericii Unite cu Roma.
Între 1760-1761 Episcopul Petru Pavel Aron traduce Biblia latină, ,,Biblia Vulgata”, la noi, „prima traducere a unui text latin, exceptând sporadicele acte politice sau diplomatice”.
A doua generaţie a Şcolii Ardelene este reprezentată de „Corifei”, „severii călugări porniţi de pe băncile şcolilor din Blaj şi crescuţi în asprele colegii catolice din Apus”.
Sunt diferiţi ca ,,temperamente, talente şi traiectorii biografice”, Samuil Micu Clain (1745-1806), Gheorghe Şincai (1754-1816), Petru Maior (1761-1821) şi Ion Budai-Deleanu (1760-1820), dar ,,alcătuiesc un singur gând, o sin¬gură voinţă. Ceea ce unul începe, ceilalţi împlinesc, continuă, propagă. În fiecare conştiinţă programul de preocupări şi de teme trăieşte integral, chiar dacă unul este mai ales filolog, altul mai ales istoric, un al treilea polemist şi propagandist, iar ultimul beletrist”, afirmă George Ivaşcu în ,,Istoria literaturii române, 1”.
Aceştia au studiat la Blaj şi în marile universităţi catolice din Occident, de unde se înapoiază în ţară cu doctorate în Teologie şi Filozofie şi cu dorinţa de a crea şi de a da o direcţie culturii române.
Samuil Micu este primul dintre cărturari care a trebuit să depăşească greutăţile începutului. El şi toţi ceilalţi au scris lucrări cu caracter religios, istoric, lingvistic, filozofic şi didactic, iar I. Budai-Deleanu şi opere beletristice.
Reprezentanţii Şcolii Ardelene s-au bucurat de prietenia şi sprijinul Episcopilor Diecezei de Oradea, Ignaţie Dărăbant şi Samuil Vulcan. Oradea era la vremea aceea un însemnat centru cultural iar Episcopia Greco-Catolică avea în subordinea ei secţiunea românească a Tipografiei Universităţii din Buda, unde a trimis ca cenzor pe Samuil Micu şi corector pe Gheorghe Şincai.
Din numărul impunător al lucrărilor ,,Corifeilor”, ne sunt în atenţie Operele teologice, scrieri originale, mai ales volume de predici, sau traduceri. Lui Samuil Micu îi datorăm prima traducere a operei „Imitatio Christi” de Thomas Kempis. Tot Samuil Micu a tradus şi a tipărit, în 1795, Biblia, cunoscută sub numele de „Biblia de la Blaj”. Traducerea „se ridică şi uneori chiar întrece frumuseţea literară a celei de la Bucureşti-1688”.
Operele istorice ,,Istoria, lucrurile şi întâmplările românilor” a lui Samuil Micu, „Hronicul românilor şi a mai multor neamuri” a lui Gheorghe Şincai şi ,,Istoria pentru începutul românilor în Dachia” a lui Petru Maior, spre deosebire de cronicile anterioare, care se limitează la provincii, prezintă istoria tuturor românilor încadrată în contextul european.
Prin „Hronicul românilor şi a mai multor neamuri”, Gheorghe Şincai realizează „cel mai complex edificiu de erudiţie a istoriografiei româneşti până la opera lui Nicolae Iorga, monumentul istoriografiei Şcolii Ardelene”, eruditul călugăr fiind „un Iorga al veacului al XVIII-lea”.
Opera a fost scrisă în două limbi: română şi latină prin latină se adresa învăţaţilor străini. Istoriografia europeană i-a oferit lui Şincai argumentele latinităţii şi continuităţii neîntrerupte a românilor în spaţiul daco-roman, argumente convingătoare în faţa oricăror istorici străini. Străbătută de un cald patriotism, opera este deosebit de apreciată de Nicolae Iorga: „Această lucrare e din cele mai bogate, din cele mai muncite, din cele mai cinstite ce se pot închipui. E un admirabil repertoriu, o culegere de izvoare din cele mai îmbelşugate, la care se recurge încă astăzi şi se va recurge încă multă vreme”.
„Corifeii” au reuşit să cuprindă „tot ceea ce era înnoitor şi mobilizator în istoriografia Şcolii Ardelene”, cu ei istoria a încetat să fie o povestire, a devenit „o analiză critică a faptelor şi a izvoarelor”. Ei au deschis o cale pentru cei care aveau să-i urmeze, impunând un simţ înalt al adevărului … Acelaşi lucru temeinic l-au realizat şi în Lingvistică.
Pentru a sublinia originea latină (pur latină) a limbii române, Micu a ela-borat un sistem ortografic etimologic. El este primul învăţat român care publică o carte în limba română, scrisă cu litere latine, este ,,Carte de rogacioni” (Viena, 1779). Tot el redactează la Viena, împreună cu Gheorghe Şincai, prima gramatică tipărită a limbii române: „Elementa linguae daco-romanae sive valachicae” (1780). Samuil Micu a descoperit legile fonetice ale evoluţiei limbii din latină în română. Prin această gramatică s-a făcut cunoscută lingvisticii străine latinitatea limbii noastre. Au intervenit pentru îmbogăţirea vocabularului prin neologisme de origine latină. Tot Micu este cărturarul care a creat primul nostru vocabular filozofic.
Samuil Micu a fost şi cel dintâi lexicograf al nostru. Cunoscutul ,,Lexicon” de la Buda, 1825, primul nostru dicţionar etimologic, îi aparţine în cea mai mare parte. Ca să fie terminată lucrarea, înainte de a muri, a încredinţat-o Canonicului orădean, Ioan Corneli.
Capodopera literară a secolului al XVIII-lea, la noi, este „Ţiganiada” lui Ioan Budai-Deleanu, pe care George Călinescu îl caracterizează astfel: „un spirit cu desăvârşire occidental, cărturar de întinsă cultură, cu preocupări istorice, drept şi filologie, un veritabil om de litere”. Cunoştea literatura universală de la paginile Antichităţii la literatura modernă: italiană, franceză, germană, spaniolă şi polonă. A creat prin „Ţiganiada” întâia noastră operă beletristică de înaltă valoare nu numai pentru noi, dar şi pentru Iluminismul european, unde stă alături de epopeile eroi-comice ale literaturii europene.
Cuprinzând tot ce a creat Şcoala Ardeleană, Nicolae Iorga va spune: „În Ardeal nu e un mănunchi, ci o pleiadă, nu e un predicator în pustie, cu câţiva ucenici răzleţi, ci profeţi serbătoriţi se încunjură de ucenici înţelegători şi devotaţi, cari repetă cuvântul auzit, îl tâlcuiesc pentru alţii, scot dintr-însul adevăruri noi”.
Învăţământul întemeiat de Biserica Română Unită cu Roma în Ardeal a avut influenţe directe asupra întregului teritoriu românesc, inclusiv în Muntenia şi Moldova, unde nu existau şcoli în limba română decât în slavonă şi greacă. Din Ardeal, dar mai ales din Blaj, au plecat profesori pe tot cuprinsul românesc: Gheorghe Lazăr şi Florian Aaron la Bucureşti, Aron Pumnul, la Cernăuţi, unde va fi profesorul lui Mihai Eminescu, Simion Bărnuţiu, la Iaşi, Ion Trifu Maior, tatăl lui Titu Maiorescu, la Craiova, iar la cererea Mitropolitului Veniamin Costache, au plecat la Seminarul de la Socola Vasile Fabian-Bob, Ioan Costea, Ioan Manfi şi Vasile Popa. Sunt multe motivele care l-au îndreptăţit pe Eugen Lovinescu să afirme că „Toate popoarele care posedă o înaltă civilizaţie astăzi, dacă nu sunt, au fost măcar mult timp catolice”.
La această extraordinară mişcare de idei care a fost Şcoala Ardeleană, animaţi de acelaşi ideal al ,,iluminării şi ridicării politice, sociale şi intelectuale a poporului român”, cărturarilor uniţi li s-au alăturat şi mulţi ortodocşi, încât, în acest efort comun de înălţare prin cultură, există un exemplu de solidaritate într-un ideal al BINELUI… Memoriul ,,Supplex Libellus Valachorum Transsilvaniae”-1791 îi avea în atenţie pe toţi românii.
Spiritul Şcolii Ardelene a continuat, s-a transmis generaţie după gene¬raţie şi va exista întotdeauna în Biserica Greco-Catolică. Petru Maior nu vorbeşte doar în numele lui când spune: ,,Eu numai cât am aruncat sămânţa …”. Există ceva ce s-a format în Biserica noastră prin spiritualitatea ei şi cultură, ceea ce se recunoaşte în vieţile marilor personalităţi, în munca, opera şi caracterul lor: Timotei Cipariu este unul dintre aceştia, unul din cei mai mari învăţaţi români. Dotat cu inteligenţă rară, cu o putere de muncă uluitoare, disciplinat şi perse-verent, vorbea 12 limbi vechi şi moderne, a fost unul dintre întemeietorii ,,Societăţii Academice Române”, viitoarea ,,Academie Română”. Ioan Bianu, plecat de la Blaj, a organizat, la Bucureşti, „Biblioteca Academiei”, el, modestul teolog crescut cu „ţipăii” Mitropoliei (pâinea data gratuit elevilor).
Dintre coordonatele alcătuirii sufleteşti formate de Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, cărora le-a dat viaţă personalităţile Şcolii Ardelene, amintim credinţa în Dumnezeu, iubirea şi fidelitatea faţă de Biserica Sa, Biserica Romei, puterea de muncă, erudiţia, adevăratul patriotism, dăruirea până la jertfa de sine şi sfinţenia. Persecuţia din anii comunismului a adus pentru urmaşii Şcolii Ardelene, martiriul … Episcopii Valeriu Traian Frenţiu, Iuliu Hossu, Ioan Bălan, Alexandru Rusu, Vasile Aftenie, Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu l-au trăit, l-au trăi, preoţii şi credincioşii …
”Ziua Şcoli Ardelene” 11 octombrie 2014 – spunea Mircea Eliade în 1954, în exil, la Paris: ”Făclia aprinsă la Blaj acum 200 de ani n-a mai putut fi stinsă de atunci -, şi nici nu se va stinge vreodată. Episcopul Inochentie Micu n-a trecut-o numai în mâinile vrednicului său urmaş, Petru Pavel Aron; el a încredinţat-o sutelor şi miilor de tineri ardeleni care au învăţat de atunci în Şcoalele Blajului. Odată trezită conştiinţa latinităţii noastre, nimeni şi nimic n-a mai putut-o nimici; de generaţii, ea face parte din însăşi conştiinţa noastră de Români. Limba, literatura şi cultura românească modernă poartă pecetea făurită de Blaj – cu câte lacrimi, cu cât sânge şi cu cât geniu o ştie numai istoricul care şi-a închinat viaţa cercetând această epocă eroică.
Asemenea creaţii spirituale n-au moarte, căci ele s-au identificat cu însuşi geniul neamului care le-a dat naştere.
Îngăduiţi, deci, Monseniore, unui scriitor născut din mamă olteancă şi tată moldovean, să-şi revendice şi această tradiţie fundată de Episcopul Inochentie Micu, la Blaj, acum două sute de ani”.
Extraordinare cuvinte! După anii întunecaţi ai comunismului, s-au distrus conştiinţele la noi, s-a pierdut sensul Adevărului şi al Binelui. Pentru a le regăsi, o cale este a şti ce este Biserica Greco-Catolică şi Şcoala Ardeleană.
Dar pentru aceasta este nevoie de inteligenţă şi curaj în efortul de a căuta Adevărul. Acestea le dorim cititorilor …
+ Virgil Bercea

Lasati un comentariu