Careiul de altădată. Biografii uitate. Astăzi,Iosif Negrean

• publicat la: 6 October 2014
Careiul de altădată. Biografii uitate. Astăzi,Iosif Negrean

Careii Mari,cum era cunoscut oraşul nostru  până în a doua parte a secolului trecut,a avut parte de o istorie  zbuciumată,care insă a dat ocazia aparitiei de  caractere puternice,personaje şi personalităţi reprezentative in domeniile lor de activitate. Din păcate prea puţin cunoscute, refuzându-se de primărie sprijinul pentru tipărirea unui dictionar biobibliografic apărut deja într-o primă editie,Tezaur Cultural şi spiritual careian, sustinută  de Consiliul Judetean dar rapid epuizată, personajele  Careiului de altădată încep să apară la lumină prin bunăvoinţa şi efortul urmaşilor acestora sau a unor împătimiti ai istoriei locale.

Materialul prezentat astăzi, se referă la Iosif Negrean,al cărui nepot isi aminteste cu mare drag de zilele petrecute în compania acestuia şi de la care a păstrat cu sfintenie toate invăţăturile  dar si principiile după care s-a călăuzit in viaţă.

Acelaşi autor a oferit cititorilor o deosebit de bine întocmită şi completă biografie a dascălului Aurel Coza,o figură emblematică pentru învăţământul careian din perioada interbelică,din păcate prea puţin  cunoscută astăzi.  Prof.aurel Coza a  deţinut pentru cea mai lungă perioadă de timp funcţia de preşedinte al Astrei,Despărţământul Carei,remarcându-se  printr-o bogată activitate culturală şi educaţională atât în rândul tinerilor cât şi al sîtenilor din împrejurimi.

Asteptăm si alte astfel de materiale din partea acelora care mai detin manuscrise sau documente  in baza cărora pot intocmi relatări cât mai precise,radiografii ale unor perioade de timp  din Careiul de altădată.

IOSIF NEGREAN

(1892 – 1959)

S-a născut într-o căsuță modestă construită din chirpici și acoperită cu stuf în satul Dindești din județul Satu Mare la data de 12 martie 1892. Satul Dindești este atestat documentar din anul 1332 sub denumirea de Dengeleg.
Provenea dintr-o căsătorie mixtă. Tatăl său a fost agricultorul sărac cu pământ puțin, românul Iosif Negrean (n. 1858, Dindești – d. 1922 Dindești) ai cărui părinți se stabiliseră în Dindești venind din Negrești-Oaș de unde provine de fapt și numele de “Negrean(u)”, maghiarizat în “Nyegrán”, iar mama sa a fost șvăboaica Elisabeta (n. Erbar, 1861, Sanislău – d. 1926, Dindești).
În familie erau patru frați: Gheorghe (n. 1888, Dindești – d. 1943 Baia Mare) care a profesat ca avocat în Carei și în Baia Mare; Iosif; Ioan (Nyegrán János, n. 1894 Dindești – d. 1946 Vác) de profesie tâmplar, cel care ajungând după primul război mondial cu unitatea sa militară austro-ungară (Székelyhadosztály) la Vác și-a întemeiat acolo o familie și a rămas în Ungaria – și mezina Maria (n. 1896 Dindești – d. 1972 Carei, căs. cu Neață Florian, oltean din Poiana Mare, stabilit după 1919 în Dindești), care a fost în întreaga viață învățătoare în satul natal.

A învățat la școala elementară de stat cu predare în limba maghiară din satul Dindești, avându-i ca învățători pe Major Ágoston și pe Szerdahelyi Lenke și apoi trei ani la Școala de ucenici comercianți (Kereskedő – tanoncziskola) din Carei.

Și-a însușit meseria de comerciant în domeniul pielăriei lucrând succesiv la magazinul lui Hettig István din Tășnad între anii 1904 și 1908, la magazinul lui Perzel  Mihály din Carei între anii 1909 și 1910, iar în final la magazinul lui Bergner Mór din Székesfehérvár (Ungaria) între anii 1911 și 1915.

În ziua de 27 octombrie 1915 a fost încorporat în Regimentul 15 Infanterie al Armatei Austro-Ungare și a participat ca simplu soldat la luptele care s-au dat pe fronturile din Rusia, Serbia și Italia până la demobilizarea sa, survenită în ziua de 1 noiembrie 1918. După demobilizare revine în Carei unde începe o afacere pe cont propriu ca și comerciant engros de produse de pielărie, pornind practic de la zero, afacere pe care o conduce personal până în anul 1940. Datorită priceperii sale în afaceri devine în circa zece ani unul dintre oamenii înstăriți din Carei.

S-a căsătorit în ziua de 28.06.1919 în Carei cu Emilia (n. Emma Papp, 15.11.1896, Căpleni  - d. 13.01.1982, Deva). Din căsătoria lor au rezultat trei fete: Evelina-Eva (n. 1920, Carei, căs. cu av. Romulus Câmpean), Margareta-Ema (n. 1921, Carei – d. 2012, Oradea, căs. cu av. Gheorghe Mărieș) și Ileana-Viorica (n. 1922, Carei – d. 2014, Fulda, Germania, căs. cu economistul Mihail-Dorin Ștefănescu). În anul 1921 cumpără casa care va deveni reședința familiei sale până la confiscarea ei de către comuniști în anul 1950, situată pe fosta str. Kölcsey Ferenc nr. 28 (apoi str. Karl Marx, apoi str. Culturii, azi str. Iuliu Maniu nr. 23), cunoscută după anii 1950 ca sediu al “Cooperativei meșteșugărești de nasturi, piepteni și perii” confecționate din coarne de bovine (“Gombgyár”) și ca sediu al I.G.O. Carei.

Până la cel de al doilea război mondial, în afară de activitatea de comerciant engros de produse de pielărie, Iosif Negrean a participat activ la viața comunitară, fiind consilier parohial al bisericii Greco-Catolice, trezorier al Casei Culturale Greco-Catolice, membru activ al AGRU Carei (Asociaţia Generală a Românilor Uniţi, Greco-Catolici), membru activ al Despărțământului ASTRA (Asociaţia Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român) din Carei, președintele Comitetului de Administrare al Școlii de Ucenici Comerciali, președintele Asociației Tinerilor Comercianți din Carei, asociație fondată de el; președintele Asociației Comercianților și Industriașilor din Carei, membru în Consiliul de Administrație al Băncii de Economii din Carei,  fondatorul și administratorul delegat al ziarului local “Solidaritatea” (1935-1940) unde l-a avut ca redactor șef pe profesorul Ioan Cleja, etc.

A publicat diverse articole de specialitate pe teme comerciale și industriale în Foaia Comercianților (Kereskedök Lapja) și în ziarele locale, militând pentru industrializarea accelerată a zonei, pentru îmbrățișarea carierei de meseriaș și de comerciant de către tinerii români, considerând că numai în acest fel se va putea întări burghezia și clasa mijlocie de-a lungul frontierei româno-maghiare.

Între anii 1925 și 1938 (anul desființării partidelor politice de către Carol al II-lea) desfășoară activitate politică pe plan local, mai întâi la liberali dar apoi se alătură în mod decis țărăniștilor conduși de Iuliu Maniu, îndeplinește funcția de consilier local al Primăriei Carei și de membru al comisiei interimare al orașului Carei, fiind membru permanent în Comitetul de plasă și oraș Carei  al Partidului Național Țarănesc (președinte Iuliu Maniu) și fiind ales pe listele acestui partid.

Îi perioada interbelică și după război îi are ca prieteni, ca și cunoscuți apropiați, ca și colaboratori sau ca parteneri de afaceri pe românii: prof. Aurel Coza directorul Liceului “Vasile Lucaciu”, pe învățatorul-director Gheorghe Pteancu, pe prof. Ioan Cleja, pe prof. Dumitru Șimea, pe prof. Cornel Pop, pe prof. Nicolae Cadariu, pe prof. Augustin Ossianu, pe protopopul greco-catolic dr. Ioan Sălăjean, pe preotul Vasile Șuta, pe preotul militar ortodox prof. Ignatie Borza, pe secretarul primăriei Carei avocat Gavril Crișan, pe prim-pretorul Plășii Careii-Mari dr. Ioan Gherman,  pe deputatul țărănist Gheorghe Văleanu, pe farmacistul Aurel Pop, pe avocații dr. Vasile Condor, dr. Valer Câmpian, dr. Corneliu Pop, dr. Mircea Barbul, dr. Nicolae Ambruș, pe medicul dr. Atanasiu Demian care la inceputul anilor ‘ 50 devenise medicul șef al Spitalului din Satu Mare, pe agricultorul Valentin Mărcuș, pe funcționarul public Artemiu Voicu, etc. precum și pe maghiarii: preotul romano-catolic Raszga István care-i era “vecin”, confident și partener permanent de discuții amicale pe o mare diversitate de teme, pe medicul de familie dr. Rudolf Müller, pe comercianții și partenerii de afaceri Hettig Pál, Putovits József, Löcsei (Liebhauser) Kálmán, etc.

În ziua semnării Diktatului de la Viena, Iosif Negrean avea 48 de ani, era un om realizat, în plină putere, era căsătorit, avea trei fete (de 20, 19 respectiv de 18 ani) și era unul dintre oamenii de vază ai orașului Carei. A fost recompensat pentru meritele sale, printre altele, prin Decretul Regal nr. 1506 din 9 mai 1940 de Majestatea Sa Regele care a binevoit a conferi Medalia “Meritul Comercial și Industrial Clasa I-a” “Domnului Negrean Iosif, Mare comerciant, Piața Brătianu nr. 18, Carei, județul Sălaj”.

Prezentarea cea mai succintă, dar suficient de exactă a evenimentelor petrecute în viața lui Iosif Negrean imediat după semnarea Diktatul de la Viena și până în ziua de 25 octombrie 1944, ziua eliberării Careiului, este conținută în “Fișa personală NEGREAN IOSIF”, redactată la data de 17 august 1952 de Secția  Raională a Securității Statului Carei, document aflat în Dosarul  de urmărire Informativ I 555808, microfilmat în ziua de 5 noiembrie 1974 de U.M. 0902 Satu Mare, la Filele 12-13, dosar păstrat la CNSAS, Direcția Arhivă Centrală:

“In 1940, în urma Diktatului de la Viena este nevoit să-și închidă prăvălia de pielărie din Carei și să plece din oraș, respectiv să plece de pe teritoriul Ardealului de Nord cedat Ungariei, refugiindu-se la Deva, de unde, după cca două luni, se reîntoarce la Carei cu o autorizație de trecere pe timp de 10 zile pentru a-și lichida averea imobilă rămasă în Carei. Reîntors în Carei, cade bolnav și este internat în sanatoriu, nu mai are posibilitatea să se reîntoarcă în România fiind operat și nereușind operația în Carei, este transportat în spital la Budapesta, unde se vindecă după 5 luni de zile. După convalescență se imtoarce la Carei, intră ca acționar la o fabrică de ghete din Satu Mare, unde el este și conducător tehnic. Nu se mai reîntoarce în România ci rămâne în Carei.”

Faptul că Iosif Negrean și cei din familia lui au fost nevoiți să părăsească Careiul, oraş aflat pe teritoriul cedat Ungariei după Diktat, este consemnat în jurnalul olograf redactat în limba maghiară de prietenul său de o viață, de domnul Hettig Pál, fiul comerciantului Hettig István din Tășnad, cel de la care Iosif Negrean învățase meserie pe la începuturile carierei sale, în documentul olograf de 48 de pagini, finalizat în luna octombrie 1990 și intitulat “Fragment de autobiografie” (“Önéletrajz részlet”).

După ce a făcut rost de bani gheață cedând jumătate din afacerea lui din Carei lui Hettig Pál și lui Putovits József, el rămânând in afacere cu 50% din acțiuni dar ca și “partener tăcut” adică fără ca numele lui să fie pomenit în actele oficiale ale firmei, Iosif Negrean și soția lui Emilia au plecat în refugiu la Deva. Acolo domicilia și avea o casă încăpătoare fiica lui cea mai mare, Evelina-Eva, care se măritase. Fiica mijlocie, Margareta-Ema, a plecat în luna noiembrie 1940 să studieze la Universitatea din București, la Facultatea de Farmacie. Fiica cea mică, Ileana-Viorica, era elevă în ultimul an la “Liceul Ursulinelor” din Sibiu. Reședința familiei Negrean din Carei se golise.

La începutul lunii octombrie 1940 Iosif Negrean se întoarce împreună cu soția sa la Carei cu o autorizație de trecere a frontierei valabilă pentru de 10 zile, cu scopul de a face rost de bani cu care să poată să înceapă o viață nouă și noi afaceri în România. N-a fost deloc inspirat.

Unele surse au afirmat că administrația militară maghiară instalată în Carei (7 septembrie – 26 noiembrie 1940) i-ar fi propus lui Iosif Negrean, imediat după întoarcerea sa de la Deva, fiindcă avea experiență indelungată în administrația locală; o funcție de demnitar, posibil chiar pe cea de primar interimar al orașului Carei; mai ales fiindcă era foarte bine văzut în oraș, fiindcă era stimat și respectat de ambele comunități și fiindcă vorbea perfect atât limba română cât și limba maghiară. Iosif Negrean a refuzat această propunere, n-a vrut să devină colaboraționist al trupelor horthyste de ocupație. Urmare acestui refuz, a intrat în conflict deschis cu ocupanții maghiari și atât el cât și soția lui au fost arestați de autoritătile militare maghiare horthyste, fiind închiși în beciurile poliției (rendörség) din Carei.

Există o dovadă certă a acestui eveniment și anume jurnalul olograf al fratelui său mai mic, Nyegrán János cel care a rămas în Ungaria, la Vác, în anul 1919, dar care a vizitat Careiul în două rânduri după cedarea Ardealului de Nord și anume în zilele de 12-14 octombrie 1940 și în zilele de 16-24 octombrie 1940 ca să–și revadă fratele și sora. Se știe sigur că în timpul în care a fost reținut sub pază în beciurile poliției militare hothyste careiene împreună cu soția, Iosif Negrean s-a îmbolnăvit, a avut nevoie de un consult medical și de un tratament ce a constat în administrarea unor injecții. Aceste injecții i-au fost făcute de către sanitari militari maghiari, în timp ce se afla la închisoare. Probabil că seringile și acele de seringă n-au fost sterilizate suficient de bine și locul în care au fost făcute injecțiile (fesa dreaptă) s-a infectat. După ce a ieșit din închisoare, infecția, în loc să se vindece, a progresat. Fiind suferind, Iosif Negrean a apelat la un medic prieten maghiar care l-a operat în incinta Castelului Károlyi din Carei. În perioada interbelică, in timpul autorităților românești, în Castel a funcționat un spital/sanatoriu și în toamna anului 1940, deși Castelul fusese donat (din nou, prima dată acest lucru petrecându-se în anul 1907) statului maghiar, respectiv armatei maghiare, de către contesa Melinda Károlyi, soția grófului Károlyi Gyula, fost prim ministru, și s-a inființat in Castel o școală miltară de cadeți (“Nagykárolyi gróf Károlyi István Honvédtiszti Fiunevelö Intézet”) în unele săli ale Castelului mai rămăseseră dotări medicale (o sală de operație precum și instrumentar medical). Operația, care a fost efectuată într-o noapte, în secret, de către acel chirurg maghiar binevoitor, n-a reușit, infecția progresând apoi în continuare și transformându-se în cele din urmă în septicemie (infecție generalizată a sângelui, provocată de pătrunderea în sânge a germenilor proveniți dintr-un microb). Această informație privind operația efectuată în secret în incinta Castelului Károlyi a fost confirmată de surorile Bodola, domiciliate în prezent în Germania (Ida Spitz n.1926 și Éva Valcz, n. 1928), actualele proprietare, după retrocedare, a clădirii în care își avea sediul prăvălia de pielărie aflată în proprietatea lui Iosif Negrean la adresa (înainte de 1940) Piața Brătianu nr. 18. Clădirea respectivă a fost cunoscută după război mai ales sub denumirea de “Oțelul”, avea în perioada interbelică pe frontispiciu inscripționate numele Bodola, Mellau, Politzer, iar locația s-a aflat de-a lungul timpurilor în Deák Ferenc Tér înainte de 1919, apoi în Piața Brătianu, apoi în str. 1 Decembrie 1918, la nr. 12. În clădirea respectivă, soții Bodola, părinții surorilor Ida și Éva, i-au inchiriat lui Iosif Negrean spațiile necesare pentru un “depozit de tot soiul de marfă de pantofărie, cizmărie, curelărie, blănărie precum și toate cele necesare în branșă”, un atelier de prelucrare a pieilor și o prăvălie. Doamna Ida Spitz și-a amintit și de modul de prezentare al mărfurilor în magazinul lui Iosif Negrean și anume în vitrine cu geamuri ondulate, singurele care erau de acest fel în Carei. De asemenea, tot dânsa și-a amintit de faptul că atelierul de prelucrare al pieilor se afla într-o mare pivniță aflată la subsol și în care accesul se făcea prin curte.

Avansarea septicemiei în corpul lui Iosif Negrean l-a pus în pericol de moarte. A hotărât să apeleze la serviciile celor mai buni medici. A contactat personalul de la spitalul privat Park Szanatorium din Budapesta. Unul dintre chirurgi, Dr. Czukor, a acceptat să se deplaseze cu mașina lui personală de la Budapesta la Carei, să-l consulte pe Iosif Negrean și să-i evalueze șansele de însănătoșire. Dr. Czukor a venit la Carei și a decis că trebuie să-l transporte urgent pe Iosif Negrean la Park Szanatoium din Budapesta pentru a fi operat. Vizita lui la Carei a avut și scopul evaluării stării materiale a viitorului pacient, de a afla dacă acesta va putea achita costul operației și al tratamentului ce trebuia făcut ulterior operației, în timpul convalescenței. Această internare, operația, tratamentul pe durata a cca 5 luni la Park Szanatorium din Budapesta l-au  costat în final pe Iosif Negrean cât prețul a două case dichisite din Carei.

Fiindcă era un om mereu neliniștit, care voia să facă mereu câte ceva, care nu putea sta într-un loc, Iosif Negrean a pus apoi la cale, după întoarcerea din sanatoriu, împreună cu prietenul și cu partenerul lui, cu Hettig Pál, o nouă afacere. Cei doi, împreună cu un al treilea partener numit Majtényi au înființat împreună “Prima Fabrică de Ghete din Satu Mare” (“Elsö Szatmári Cipö Gyár”) care își avea sediul pe str. Petöfi Sándor nr. 1, în orașul Satu Mare. Din păcate și din aceasță inițiativă, din această învestiție s-a ales nu peste mult timp praful și pulberea fiindcă, în luna septembrie 1944, conform mărturiilor scrise rămăse de la Hettig Pál, În timpul bombardamentelor la care aliații au supus orașul Satu Mare, Fabrica de Ghete a fost lovită de o bombă incendiară (“láncos bomba”) care a pătruns până în pivniță unde erau depozitate recipiente ce conțineau acetonă și tot felul de materialele adezive folosite în procesul de fabricație. Recipientele au explodat cu sutele ca un foc de articii și conținutul lor a ars apoi cu flacără puternică. Focul s-a extins și toată fabrica a ars. Noroc că bombardamentul a avut loc spre seară și în fabrică nu mai era nici un muncitor, deci n-au fost victime omenești.

În dimineața zilei de 25 octombrie 1944 Iosif Negrean a făcut parte, împreună cu protopopul greco-catolic dr. Ioan Sălăjean, cu prof. Augustin Ossian, cu Petre Uglai, din delegația oficialităților locale care au întâmpinat la marginea orașului Carei unitatea Armatei Române, Divizia a 9-a de Infanterie. Fiica lui cea mai mică, Viorica-Ileana, care avea atunci 22 de ani și care a participat și ea ca martor la aceste evenimente, a susținut și a relatat mereu membrilor familiei că autoritățile militare române, comandantul Diviziei a 9-a de Infanterie i-a încredințat în aceea zi lui Iosif Negrean funcția de primar interimar al Careiului, doar că acesta, realizând rapid că Transilvania avea să rămână o perioadă de timp sub administrație sovietică, n-a vrut să colaboreze cu sovieticii comuniști fiindcă îi socotea că sunt “trupe de ocupație” și a demisionat din funcție după nici 48 de ore. Jumătate din reședința lui de lângă vechea clădire a poștei-telefoanelor de pe actuala str. Iuliu Maniu nr. 23 a fost rechiziționată și folosită pentru încartiruirea soldaților sovietici care ocupaseră sediul poștei.

După 25 octombrie 1944 se alătură fruntașilor P.N.T.-iști din Carei desfășurând o activitate politică în favoarea acestora, dar fiindcă în timpul scurt al refugiului de la Deva îl cunoscuse personal pe avocatul dr. Petru Groza, în anul 1945 se înscrie în Frontul Plugarilor, devenind vice-președinte pe oraș și pe plasă. Îl “omenește” pe dr. Petru Groza la via pe care o avea în Carei cu ocazia vizitei acestuia in orașul Carei în anul 1946, conform amintirilor domnului Csikós Gyula, fiul unui comerciant careian care a participat și el la aceea întâlnire. Totuși, și în această perioadă, militează pentru susținerea revendicărilor românilor expulzați după septembrie 1940 și și-a păstrat nealterate sentimentele de simpatie față de țarăniști, militând și “complotând” în special impreună cu dr. Vasile Condor și cu dr. Gavril Crișan, prieteni cu care se întâlnea atât la el acasă cât și în localul Școlii Pedagogice de Fete (rapoartele informatorilor privind aceste întâlniri “conspirative” din anii 1949-50 fiind atent monitorizate și îndosariate de către Biroul Securității Poporului Carei). Este exclus din Frontul Plugarilor în anul 1950 fiindcă între timp fusese declarat “chiabur”, încheindu-și astfel definitiv cariera politică.

La 30 iulie 1947, printr-un jurnal al Consiliului de Miniștri s-a decis dizolvarea Partidului Național Țărănesc. În aceeași zi a fost convocată Adunarea Deputaților, în cadrul căreia, pe baza unui raport întocmit de Teohari Georgescu, s-a aprobat dizolvarea cu 294 de voturi pentru și unul împotrivă. Jurnalul stabilea: „Partidul Național-Țărănesc de sub președinția domnului Iuliu Maniu este și rămâne dizolvat pe data publicării în Monitorul Oficial a prezentului Jurnal. Aceeași decizie de dizolvare include și toate organizațiile județene, de plasă și comunale ale sus menționatului partid, organizațiile militare, de tineret, de femei și orice alte organizații sau asociații conduse de acest partid”. Începeau vremuri foarte grele pentru simpatizanții P.N.Ț., inclusiv pentru cei din Carei.

După eliberarea Ardealului de Nord, Iosif Negrean și-a menținut statutul pe care l-a avut în comerțul particular de pielărie din Carei însă intră și în comerțul cooperatist, fiind ales președinte al “Cooperativei Victoria” și al “Cooperativei Banca Populară Granița de Nord” din Carei până în anul 1947, când acestea au fost desființate ca urmare presiunilor majore și a sabotajului la care au fost supuse de regimul comunist nou instalat la putere.

În anul 1948 Iosif Negrean este forțat să-și inchidă magazinul de pielărie din Carei fiindcă nu mai avea de unde procura marfă de pe piață, magazin la care fusese asociat în timpul războiului cu prietenul lui, cu cel care a dovedit în intreaga lui viață că Cel de Sus l-a dotat cu calități umane excepționale, cu domnul Hettig Pál, fiul primului lui patron din Tășnad, unde a început să învețe meseria de comerciant, cel cu care se ajutaseră reciproc în viață în vremurile de restriște fiindcă Iosif Negrean l-a salvat efectiv de la faliment și l-a pus din nou “pe picioare” dpdv financiar pe Hettig Pál în anul 1936, după decesul tatălui său; iar Hettig Pál, la rândul său, l-a ajutat pe Iosif Negrean, dacă nu cu bani, dar măcar servindu-i ca “paravan” în afaceri, în timpul ocupației horthyste a Ardealului de Nord.

În anul 1948 se naționalizează “Moara Nagy” din Carei din fosta str. Hunyadi, actuala str. Ecoului la care Iosif Negrean era acționar în cotă de 25% iar în 1949 i se naționalizează Gaterul (Fürésztelep) din partea stãngă a gării orașului Carei la care Iosif Negrean era acționar în cotă de 50%. În anul 1950 i se naționalizează imobilul situat în fosta stradă Kölcsey Ferenc, apoi str. Karl Marx, apoi str. Culturii, acum str. Iuliu Maniu nr. 9-11 (vis-a-vis de Teatru) precum și imobilul care era reședința familiei sale, situat în str. Kölcsey Ferenc nr. 28, apoi str. Karl Marx, apoi str. Culturii, acum str. Iuliu Maniu nr. 23 (“Fabrica de nasturi” – “Gombgyár”). După ce a fost practic deposedat de întreaga lui avere, Iosif Negrean a considerat, nu fără un umor amar și atât timp cât a mai trăit, ca pe o culme a tupeului nerușinat al autorităților comuniste din acele vremuri “Repartizarea nr. 727/02.02.1950″ emisă de R.P.R. Sfatul Popular al Orașului de Subordonare Raională Carei, Secțiunea Gosp. Com. și Industria Locală, semnată de șeful secției Ștruțui Vasile și de președintele Talpoș Nicolae, prin care “la cererea lui Negrean Iosif și Mărieș Gheorghe domiciliați la Carei str. Karl Marx nr. 28 li se repartizează apartamentul 1, cu 1 cameră, 1 bucătărie, 1 cameră de alimente proprietatea soției lui Mărieș Gheorghe.” Adică, Sfatul Popular, după ce că le băgase forțat niște chiriași în jumătate din casa lor, le “repartiza” petenților (4 adulți și un copil)  o singură cameră în propria lor casă!

Rămas fără nici o altă sursă de venit, Iosif Negrean este nevoit să trăiască numai din exploatarea  pământului agricol pe care-l deținea la  Carei și la Dindești și din exploatarea viei (probabil via care avea cea mai mare suprafață, în acele timpuri, în Carei) pe care o deținea. Este declarat “chiabur”. Nu era complet restabilit de pe urma operației pe care o suportase la Park Szanatorium din Budapesta și nu putea lucra pământul. Pământul lui agricol din Carei și cel aflat în hotarul satului Dindești a fost lucrat, ca de un veritabil țăran, între anii 1948-1950 de ginerele lui, de avocatul dr. Gheorghe Mărieș, devenit “muncitor agricol” după ce fusese exclus din Baroul de avocați Sălaj, doar pentru vina de a fi ginere de “chiabur” (“kulák”), așa cum au confirmat în relatările lor, dindeștenii de ispravă, dl. prof. Ioan Ciarnău și doamna Aurica Trînc.

Iosif Negrean a devenit un “răzvrătit” imediat după instaurarea așa numitului regim de democrație populară, fiindcă a fost un om extrem de curajos, unul care s-a luptat mereu, chiar “cu pieptul gol”, pentru drepturile sale. La ínceputul anului 1949, împreună cu  Valentin Mărcuș, fiind scandalizat de nivelul ridicat al cotelor în produse agricole (grâu, porumb, etc.) pe care gospodarii locali trebuiau să le predea Statului, acestora abia mai rămânându-le grâne ca să însămânțeze pământul, a strabătut tot orașul, strângând semnături pentru o petiție de protest pe care a înaintat-o autorităților. Imediat, delatorii Miks József, președintele pe atunci al Comitetului Provizoriu al Orașului Carei și șeful Secției Planificării, Vancsó Oszkár i-au făcut un denunț la Securitate, fiind apoi anchetați în acest caz localnicii Lukácsovics Józsefné născută Gindele Magdalena, Kemény Jenö, Török Bálint și Hársfalvi Mihály.

Informatori ai Securității al căror nume este cunoscut, cum ar fi de exemplu Aurel Pop, lăcătuș mecanic, atunci referent la Sfatul Orașului Carei sau Kotay Kondrát, inginer agronom, fost locotenent horthyst; cadre ale Securității locale care-l urmăreau în permanență pe Iosif Negrean cum ar fi plutonierul major de Securitate Glück Vilhelm și plutonierul de Securitate Vajda Gábor; precum și alți informatori rămași anonimi (ca de exemplu turnătorii plătiți de Securitate “Igrec” și “Oniță”), depuneau o ploaie de note scrise despre el la Securitate, în care afirmau că Iosif Negrean se exprima în public că “zdrențăroșii de comuniști abuzează cu măsurile coercitive luate împotriva gospodarilor care-și munceau cu greu pământul, împotriva “chiaburilor” care și-au  câștigat în mod cinstit, prin munca lor de o viață, averea, că vor veni vremurile drepte când cei ce conduceau atunci orașul vor ajunge să se milogească pentru iertare la oamenii ca el, dar frânghierii de la Berveni nu vor fi în stare să confecționeze atâtea frânghii din cânepă de câte va fi nevoie pentru ca acești comuniști să fie spânzurați de copacii aflați în pădurile inconjurătoare”, că s-a manifestat dușmănos atunci când ginerele lui, avocatul dr. Gheorghe Mărieș, a fost exclus din Baroul de Avocați Sălaj, repetând că “această măsură nu o să fie una îndelungată fiindcă nu peste mult timp o să vină americanii și n-o să fie destui copaci în jurul Careiului de care să fie spânzurați toți comuniștii”, că “Statul se zbate degeaba fiindcă nu poate să trăiască fără comerțul particular și degeaba toată zbaterea, introducerea formelor socialiste de comerț, fiindcă acesta nu va fi viabil, iar Statul va da faliment, că numai oameni ca el au susținut Statul și nu zdrențăroșii care sunt puși de Partidul Muncitoresc  Român” și multe, multe altele de acest fel. Urmare tuturor acestor delațiuni, lt. major de Securitate Nicolae Glodeanu de la Biroul Securității Poporului Carei, a concluzionat într-un referat asupra lui Iosif Negrean că acesta “este dușman înfocat – și incorigibil – al regimului de democrație populară, fiind un colpoltor al știrilor difuzate prin posturile de radio ale statelor imperialiste sau aservite acestora” și a decis “să se treacă la cercetări directe” asupra lui. Și Securitatea a trecut imediat “la cercetări directe” și în forță. În ziua de 15.02.1950 josnicul turnător-delator care s-a dovedit a fi numitul Miks József, presedintele de atunci al Comitetului Provizoriu al Orașului Carei, jud. Sălaj, depune la Securitatea din Carei un denunț olograf de 3 pagini redactat în limba maghiară, în care îl acuza pe Iosif Negrean că acesta se opunea vehement “intereselor legitime ale unui număr de 30-40 de copiii ai unor familii de muncitori” fiindcă refuza să cedeze nou înființatei “Fabrici de nasturi și piepteni” – “Gombgyár”), care voia să se extindă, propria lui casă.

În ziua 29.11.1950, Biroul Securității  Poporului Carei sub semnăturile lt. de Securitate Leitner Alexandru și lt. major de Securitate Glodeanu Nicolae întocmește un tabel cuprinzând numele a 35 de persoane propuse pentru “încadrare” (arestare) în ziua alegerilor din 3 decembrie 1950, iar în ziua de de 30.11.1950, Direcțiunea Generală a Securității Poporului, Serviciul Județean de Securitate Sălaj, Zalău, înaintează Direcțiunii Regionale a Securității Poporului Oradea un tabel nominal care cuprindea un număr de 69 de persoane care erau propuse a fi ridicate (adică arestate) în vederea alegerilor. Printre ele, la loc de cinste, figurau careienii Iosif Negrean, avocatul Leontin Iuhas, Cornelia Pop soția avocatului Dr. Corneliu Pop, avocatul Dr. Valeriu Câmpian (nume maghiarizat înainte de 1919 în Mezei Valér), comerciantul Putovits József, etc. Aflat pe poziția a 20-a a listei lui Glodeanu Nicolae, Iosif Negrean era caracterizat de acesta ca fiind “chiabur, fost comerciant angrosist, fruntaș P.N.Ț-ist care se ocupă cu specula și după stabilizarea monetară. Duce o propagandă împotriva regimului de democrație populară. Aduce elogii puterilor apusene, căutând să influențeze în mediul lui înconjurător speranța intr-o schimbare rapidă a regimului de democrație populară.” Într-un alt referat redactat la Biroul Securității Poporului Carei despre Iosif Negrean (fila nr 33 dosar de urmărie I 555808 aflat la Direcția Arhivă Centrală a CNSAS), lt. major de Securitate Glodeanu Nicolae formulează o propunere, rămasă din fericire fără urmări și anume: “Propunem să fie internat în lagăr de muncă pe timp de 2 ani.”

Mâna cea lungă a Securității care își fixase ca unul din scopuri să extermine tot ce mai rămăsese din fostul P.N.Ț istoric, asta după ce-l arestase în anul 1947 pe Iuliu Maniu, fost prim-ministru, fost președinte al Partidului Național-Țarănesc și care avea să și moară în anul 1953 în închisoarea din Sighet, se apropia cu pași repezi de Iosif Negrean. Deja fuseseră internați în lagăre de muncă forțată, cum ar fi de exemplu la Canal, sau în închisori, cunoscuți de ai lui Iosif Negrean din Carei, unii foști membri ai P.N.Ț, dar și intelectuali care nu făcuseră politică înainte de război cum ar fi de exemplu: avocatul dr. Vasile Condor, funcționarul public dr. Gavril Crișan, preotul prof. Nicolae Cadar (Cadariu), prof. Augustin Ossian, prof. Aurel Coza, preotul prof. Vasile Șuta decedat la închisoarea Văcărești, părintele greco-catolic Alimpiu Boroș (internat la Canal, Colonia Castelu), ing. agronom Sever Filip, dr. medic veterinar Pompei Groza, avocatul dr. Gheorghe Mărieș (internat la Canal, Colonia Castelu), avocatul dr. Mircea C. Barbul, comercianții Löcsey Kálmán și Hettig Pál, etc.

După depunerea împotriva lui a unor nenumăratele denunțuri care făceau deja obiectul unui gros dosar informativ al Securității, după efectuarea unei percheziții la domiciliul lui Iosif Negrean in ziua de 15.08.1952 când nu i s-a găsit nimic compromițător, acesta este arestat în noaptea de 14/15 august 1952.  Nepotul lui, Horia Mărieș, care avea pe atunci aproape 5 ani și care a fost crescut de soții Negrean fiindcă tatăl lui fusese dus de Securitate, fără nici un fel de judecată prealabilă, la un an de muncă forțață la Canalul Dunăre-Marea Neagră, la Colonia de muncă Penitenciarul Castelu, își amintește și după trecerea a peste 60 de ani, toate detaliile nopții de coșmar în care securiști îmbrăcați in haine negre confecționate din piele, agitând nervoși în mâini revolverele cu glonț pe țeavă, l-au ridicat, în doar câteva minute, lăsându-l doar să-și tragă niște haine peste pijama, pe Iosif Negrean și l-au închis, pentru anchetă, în beciurile Securității din Carei.

Nepotul va fi însă despăgubit regește pentru spaima pe care a tras-o în aceea noapte, la întoarcerea din inchisoare a lui Iosif Negrean, după cca 6 luni, în luna ianuarie 1953, fiindcă bunicul i-a făcut cadou niște superbe tacâmuri confecționate artizanal (linguri, lingurițe, furculițe, cuțite) cioplite în secret în peridoada detenției, din lemn de tei, cu cine știe ce obiect tăios improvizat. In timpul anchetei, securiștii au încercat să-i pună în cârcă lui Iosif Negrean vina că ar fi făcut parte din așa numitele “gărzi ale lui Maniu”, botezate astfel de comuniști, care de fapt n-aveau nimic de-a face cu numele lui Iuliu Maniu, care nu au fost autorizate în nici un fel de Iuliu Maniu, acesta delimitându-se ferm de ele printr-un comunicat oficial, dar care “gârzi” au comis intradevăr atrocități împotriva maghiarilor din Transilvania, după recucerirea acesteia de catre Armata Română și Armata Roșie, până la desființarea (anihilarea lor) de către guvernul român în ziua de 16 noiembrie 1944. Iosif Negrean a negat cu vehemență pe toată durata anchetei aceste acuzații false, susținând că el a fost doar un membru al P.N.Ț. istoric al cărui președinte a fost Iuliu Maniu și că el n-a avut nimic în comun cu așa zisele “gărzi”. După ce a suportat vicisitudinile anchetei securiste dure, foamea cruntă și frigul pătrunzător al iernii petrecute în beciurile Securității din Carei, Iosif Negrean a fost pus în libertate, extrem de slăbit și bolnav de plămâni, după ziua de 9 ianuarie 1953, în urma unui referat semnat de lt. de Securitate Papp József, în care era scris negru pe alb: “Întrucât convingerea noastră este că susnumitul Negrean Iosif nu a făcut parte din “gărzile Maniu” propunem punerea lui în libertate.” Este de notat faptul că în timpul în care soțul ei a fost anchetat de Securitate, Emilia Negrean, exasperată de nivelul ridicat al impozitelor și al cotelor în produse agricole pe care era obligată să le predea Statului, fiindcă nimeni din familie nu mai putea lucra pământul, fiindcă rămăsese singură într-o casă în care singurul “bărbat”  era nepotul ei în vârstă de 5 ani, a depus în ziua de 29.09.1952 la Sfatul Popular al Raionului Carei, Secția Agricolă o cerere prin care solicita pur și simplu ca pământul înscris în “planul de cultură nr. 20 al lui Negrean să fie preluat de către Stat”. Cererea se încheia cu “Trăiască R.P.R.” Prin adresa nr. 4918/02.10.1952, sub semnătura șefului Secției Agricole Erni Ștefan și a președintelui Pop Victor, Emilia Negrean a primit răspuns la cererea sa prin care i se comunica că în conformitate cu ordinul nr. 331/1952 al Sfatului Popular al Raionului Carei, Secția Secretariat i s-a “respins cererea înaintată pentru preluarea terenurilor” și că “prin urmare sunteți obligată să executați planul de însamânțări primit de la acest Sfat Popular.” Fără comentarii.

După ieșirea din închisoare, Iosif Negrean, lipsit de orice mijloace de venit, lipsit de pensie atât el cât și soția lui, s-a întreținut din produsele viei care i-a mai rămas și pe care o lucra singur, fiind ajutat financiar și de către fiicele lui.

A părăsit această lume în ziua de 21 august 1959, răpus de boala de plămâni pe care a contractat-o în pivnițele reci ale inchisorii Securității din Carei, fiind înmormântat în cimitirul greco-catolic Mesterrészi din Carei. Soția sa, Emilia, i-a supraviețuit 23 de ani și a fost înmormântată alături de el.

Horia Mărieș

comentarii

de Simona Puscas la 6 October 2014 - 19:11

Desi cunosc in mare istoraia familiei tale,recitind acest articol m-ai impresionat mult….tu intr-adevar iti iubesti familia.Felicitari Horea!

de Tiberiu Vanca la 8 October 2014 - 17:19

Felicitări Horia! Bunicul merita să fie propus pentru neuitarea careienilor. Dacă felicitările sunt prea puţine, primeşte din partea mea “Diploma de nepot credincios ascendenţei sale.”

de Horia Mărieș la 8 October 2014 - 18:24

@Tiberiu Vanca: mulțumesc mult.
Tot respectul.

de ardeleanu la 19 October 2014 - 20:47

frumos ! mai sunt oare asa romani in oras ? daca ma era nevoie se intelege de ce nu sunt 3000 lei pentru publicarea unei carti ! romanismul nu piere ! orasul va aavea o fata noua , indiferent de primari ca doar banii sunt romanesti nu sunt pengo !

de monica la 20 October 2014 - 08:42

asa da

de Margelatu la 20 October 2014 - 21:43

mai sunt romani de soi in oras si daca datornicu si analfabetu umbla cu coasa prin oras la hacuit~! mare bai pe capu udemeristilor sa se gaseasca mareu romani care sa nu poata fi cumparati si santajati,..Iata ca rasare,Iancu din oricare,sta-n puterea fiecarui fiu de roman`!
Traiasca Romania dodoloata!!!!!

Lasati un comentariu