Alegeri prezidentiale 2014,turul II:peste 26 mii declaraţii pe propria răspundere în judeţ

• publicat la: 13 November 2014
Alegeri prezidentiale 2014,turul II:peste 26 mii declaraţii pe propria răspundere în judeţ

Prefectul judeţului Satu Mare, Eugeniu Avram, şi preşedintele Biroului Electoral Judeţean, Adriana Vâlcu, au prezentat joi, 13 noiembrie, în cadrul unei conferinţe de presă, stadiul pregătirilor care se fac pentru organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, care se va desfăşura duminică, 16 noiembrie.   

Duminică vor fi deschise toate cele 334 secţii de votare din localităţile judeţului Satu Mare între orele 7 – 21 şi sunt aşteptaţi la urne 318.014 alegători, cu 96 mai mulţi faţă de  primul tur, creşterea numărului se datorează cetăţenilor care au împlinit în această perioadă 18 ani, inclusiv la data de 16 noiembrie 2014), conform AEP.

Biroul Electoral Judeţean a funcţionat fără întrerupere între turul I şi turul II. În această perioadă au fost întreprinse următoarele activități:

Au fost asigurate sediile birourilor electorale ale secțiilor de votare, precum şi condițiile corespunzătoare funcționării acestora.

 S-au asigurat materialele necesare tipăririi copiilor listelor electorale permanente.

Au fost preluate buletine de vot, autocolantele și procesele verbale privind constatarea rezultatelor alegerilor de la Ministerul Afacerilor Interne. S-au primit de la Bucureşti 350.090 buletine de vot şi 188.554 de autocolante, la care se mai adaugă cele 162.446 autocolante recuperate de la secţiile de votare.  Se vor mai distribui 1.609 bucăţi anexa 2(tabele electorale) şi 760 bucăţi din anexa 3(formulare pentru urna specială). Totodată, se vor împărţi 26.046 declaraţii pe propria răspundere şi 1.670 ştampile cu menţiunea VOTAT.

 S–a realizat graficul pentru distribuirea buletinelor de vot primite de la Ministerul Afacerilor Interne, precum şi a celorlalte materiale necesare desfăşurării turului doi de scrutin.

Astăzi şi mâine se  distribuie buletinele de vot şi materialele necesare votării pentru fiecare secţie de votare, acestea fiind predate preşedinţilor secţiilor de votare, prin intermediul primarilor.

Au  fost realizate instruirile preşedinţilor secţiilor de votare şi ale locţiitorilor acestora. Conducerea Biroului Electoral Judeţean Satu Mare împreună cu reprezentantul Autorităţii Electorale Permanente, respectiv cei ai Instituţiei Prefectului, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi cei ai Direcţiei Judeţene de Statistică au efectuat această instruire în Satu Mare, Negreşti-Oaş şi Carei.

Ca o noutate, astăzi, de la ora 10,00 în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ a avut loc instructajul cadrelor din Ministerul Afacerilor Interne, care vor asigura paza secţiilor de votare, o noutate în ceea ce priveşte procesul de organizare al alegerilor. În cele 334 de secţii de votare de pe raza judeţului Satu Mare paza va fi asigurată de un efectiv de 668 lucrători din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne(Poliţie, Pompieri, Jandarmerie, Poliţie de Frontieră)

Vineri şi sâmbătă, echipe formate din angajaţi ai Instituţiei Prefectului verifică modul de amenajare și dotare al fiecărei secții de votare la nivelul județului Satu Mare.

Referitor la votul pe liste suplimentare, pentru cei care duminică nu se vor afla în localităţile de domiciliu, dar vor dori să voteze înscriindu-se pe listele electorale suplimentare: pentru a evita scandalul din primul tur pe această temă, Biroul Electoral Central permite descărcarea de pe site-ul instituţiei şi scoaterea la imprimantă a formularelor de declaraţii pe proprie răspundere. Acestea pot fi completate cu datele personale oriunde şi oricând. Singura condiţie impusă este ca aceste formulare să fie datate şi semnate în faţa membrilor secţiei de votare unde persoanele în cauză doresc să-şi exercite dreptul la vot.

URNA SPECIALĂ

Referitor la solicitarea urnei speciale (mobile), Direcţia de Sănătate Publică Satu Mare a transmis din nou, la fel ca în turul I către unităţile spitaliceşti o adresă este explicată procedura. De asemenea, Consiliul Judeţean Satu Mare a transmis către Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului o adresă cu privire la asigurarea urnei speciale pentru ca persoanele din căminele de bătrâni să poată vota. Procedura este aceeaşi.

Cu ocazia Alegerilor Prezidențiale unitățile sanitare cu paturi  pot solicita deplasarea urnei mobile de la secția de votare la care este arondat Spitalul respectând următoarea procedură:

1.   Cetăţeanul internat va completa o cerere de votare personală prin care își exprimă opțiunea de votare

2.   Conducerea întocmește o adresă (Adeverință) către președintele secției de votare la care este arondat spitalul şi apoi depune adresa (Adeverința) împreună cu cererile cetăţenilor internat în cursul zilei de 15.11.2014, între orele 18,00 şi 20,00 la secția de votare la care este arondat spitalul.

ASISTENŢA MEDICALĂ

Asistenţa medicală la secţiile de votare va fi asigurată prin Centrele de Permanenă din județul Satu Mare şi prin serviciul unic de urgență 112.

La Casa de Cultură a Sindicatelor, acolo unde va funcţiona Biroul Electoral Judeţean pe timpul alegerilor, Serviciul Judeţean de Ambulanţă va asigura asistenţa medicală cu o ambulanţă cu echipaj complet.

 

PROGRAM SPECIAL LA EVIDENŢA PERSOANELOR

În scopul asigurării condiţiilor necesare desfăşurării alegerilor pentru Preşedintele României în anul 2014 Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor de pe raza judeţului Satu Mare vor avea program special astfel încât să se rezolve în mod operativ solicitările privind  eliberarea documentelor de identitate persoanelor cu drept de vot. Serviciile Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor vor avea program atât sâmbătă cât şi duminică, astfel:

Sâmbătă între orele 8,00 şi 16,00

Duminică între orele 8,00 şi 21,00

comentarii

Lasati un comentariu