Biblioteca Județeană Satu Mare organizează evenimentul România, te iubesc!

• publicat la: 25 November 2014
Biblioteca Județeană Satu Mare organizează evenimentul  România, te iubesc!

Biblioteca Județeană, instituție publică de cultură subordonată Consiliului Județean Satu Mare, organizează vineri, 28 noiembrie 2014, evenimentul intitulat sugestiv România, te iubesc!, pentru a marca Ziua Națională a României. Evenimentul se va derula în parteneriat cu o serie de instituții de învățământ din municipiu, cu începere de la ora 1200, în Sala de lectură Gheorghe Bulgăr.

Principalele obiective ale activității vizează cultivarea sentimentului de apartenență la Țară și Națiune, promovarea simbolurilor naționale (Imn, Drapel, Stemă), stimularea unei atitudini pozitive faţă de simbolurile naționale și perceperea bibliotecii de către participanți ca spaţiu al dialogului şi al afirmării.

Fiecare naţiune, fiecare ţară din constelaţia politică a lumii îşi are propriile momente de strălucire istorică pe care le rememorează ca elemente de reper şi idealuri sacre din generaţie în generaţie. Națiunea română a sfinţit în calendarul propriu ziua când, toţi membrii ei, au devenit cetăţeni ai aceleiaşi ţări, după o dezbinare seculară. Marea Unire din 1918 a fost şi rămâne pagina cea mai sublimă a istoriei româneşti. Măreţia ei stă în faptul că desăvârşirea unităţii naţionale este opera istorică a întregii naţiuni române. Aceasta este, pe scurt, lecția de istorie pe care dorim să o transmitem participanților la evenimentul România, te iubesc!., a declarat Lacrima Istrăuan, directorul interimar al Bibliotecii Județene Satu Mare.

Evenimentul organizat de Biblioteca Județeană este susținut de Consiliul Județean Satu Mare prin oferirea  de steaguri tricolore tuturor participanților, pentru a fi arborate la data de 1 Decembrie – Ziua Națională a României.

Mulțumim Consiliului Județean Satu Mare și d-lui Președinte Adrian Ștef pentru sprijinul oferit în derularea acestui eveniment. Considerăm că cel mai potrivit dar pentru români, de ziua lor, este cel mai frumos simbol al națiunii, și anume steagul tricolor., a mai declarat Lacrima Istrăuan.

La eveniment sunt invitați să participe reprezentanți ai instituțiilor administrației publice județene și locale, ai instituțiilor de învățământ din sistemul public și ai instituțiilor de cultură, partenerii media, publicul larg.

 

Lasati un comentariu