Ministerul Muncii a trimis o circulară primăriilor să returneze cupoanele pentru alimente pe care le-a trimis cu mare fast înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale

• publicat la: 13 noiembrie 2014
Ministerul Muncii a trimis o circulară primăriilor să returneze cupoanele pentru alimente pe care le-a trimis cu mare fast înaintea primului tur al alegerilor prezidenţiale

După ce în întreagă ţară au fost împărţite 3,3 milioane de cupoane pentru alimente, banii provenind în proporţie de 85% din fonduri UE, Ministerul Muncii a trimis o circulară în teritoriu prin care le cere ca unii destinatari să le returneze.

Purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu a prezentat două formulare trimise de Ministerul Muncii către primării din ţară în care se ”comunică că au fost direcţionate greşit cupoanele” de alimente, motiv pentru care ”se vor returna”. Guvernul Ponta a distribuit 3,3 milioane de cupoane cu alimente de la UE, dar ACL susţine că în programul transmis Comisiei Europene sunt menţionaţi 2,5 milioane de români.

”Au transmis la 3,3 milioane de români şi astăzi le iau înapoi. Astăzi toate primăriile au primit de la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei sociale prin Direcţia de asistenţă socială genul acesta de formular prin care se comunică că au fost direcţionate greşit cupoanele, că nu sunt direcţionate către primăriile către care ar fi trebuit să ajungă, că nu sunt listele corecte, motiv pentru care se vor returna de către persoane care nu sunt eligibile”, a criticat Gorghiu guvernul Ponta.

În circulara trimisă de Ministerul Muncii către primării se arată că returnarea cupoanelor pentru alimente de cei care nu sunt îndreptăţiţi se va face către Ministerul Fondurilor Europene. În document, se precizează că Ministerul Finanţelor va emite în perioada următoare instrucţiuni cu privire la procedura de colectare şi restituire a acestor cupoane.

Vreau să-i cer lui Ponta să iasă public să-mi explice cum un Guvern pe care îl conduce a putut să facă o asemenea gafă. Nu are sens să mai fac exerciţiul de bun simţ să-i cer demisia pentru că nu o va face, dar să-mi explice cum a putut să distribuie din fonduri europene 3.300.000 de cupoane în România pentru care s-a lăudat pe toate posturile cu toţi miniştrii fără să le trimită cui trebuie”, a afirmat deputata PNL.

Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), aflată în subordinea Ministerului Muncii, a trimis în vară liste cu persoane care ar urmau să primească cupoane alimentare….gandul.ro

Lasati un comentariu